CANDI REA Î N T O A R C E R E A LA E V U L M E D I U

u n sfârşit d e r e p r e z e n t a ţ i e d e t e a t r u d e p ă p u ş i se î n t âmplă u n e o r i c a d u p ă l ăsa rea cor t ine i p e s t e mica scenă , o l u m e n e a ş t e p t a t ă să năvă l ea scă din a d e v ă r a t e l e cul ise . Publ icul , c a r e a chema t -o cu ap lauze le lui, se u i tă înfiorat . S u n t toţ i t răgător i i d e sfori în c a r n e şi oase , p ianis tu l în c a r e se con t inua s o n o r b ă t a i a z a d a r n i c ă d e - a d i n e a u r i , d e dege te d e c â r p ă în n iş te c lape n u m a i vops i t e p e o s cândur i că , e c â n t ă r e a ţ a d in cap , regisorul în ha ine negre , e lectr ic ianul cu ha la t a lbas t ru . P e ei îi u r m ă r e a şi îi auzea , deş i n u a v e a u fiinţă, p e când cei ca r i îi c ă d e a u sub s imţur i e r a u o amăgea lă . T r e c e r e a a c e a s t a apoi , deoda t ă , de là l u m e a d e şaizeci de cent imet r i , la n i ş te inşi car i ies cu to t c a p u l p r in cerul cu s te le al celorlalţ i , d e s c u m p ă n e ş t e . P ropor ţ i i l e se s fă râmă ca niş te schele şi p r iv i to ru l d e s c o p e r e închee tur i l e şi meş teşugul vieţi i .

I coana aceas t a nu -mi d ă p a c e , c â n d m ă sik.sc să v ă d la începu tu r i l e lui r o m a n ­t ismul. O su tă d e ani a u t r ecu t , d e c â n d mişca rea a î nd răsn i t să-şi s t r ige nume le şi s p e r a n ţ e l e în t r ' o prefa ţă d e b u c a t ă d e t e a t r u în ve r su r i şi în a c e a ţ a r ă d e u n d e E u r o p a se î nvă ţ a se să-şi p r i m e a s c ă revolu ţ i i l e . E r a m a tunc i în s t r ânse legătur i sufleteşt i cu F r a n ţ a .

î n râu r i r i l e ca re p u t e a u să î n s e m n e ceva, n e v e n e a u mai cu s e a m ă d e acolo . D e aceea d a t o r i a să s e r b ă m cen t ena ru l r o m a n t i s m u l u i în ace laş a n . C a la o c h e m a r e , mar i i cava le r i cu man ta l e cu c o a d ă lăsa tă p e sabie şi pă lă r i e cu largi margin i şi p e n e , card ina l i i as t rologi şi du lgher i d e S t a t e , cas te lane le cu m â n a p e in imă şi lăncer i i puş i la o r i zon t să ţie în suliţi împără ţ i i le , c â d moi în p r o p r i u l lor d e c o r şi oameni i , car i se î nvo i se r ă să vo rbească p r i n ei, îi p ă r ă s e s c şi n e ies ur iaş i în î n t â m p i n a r e . E o desfacere eroică din m ă s u r a ob i ş ­nu i t ă a p ă m â n t u l u i . Pa to su l ia locul vo rbe i şi simţiri i d e toa tă ziua. î n c h i p u i r e a a c o p e r e s au preface s t a rea a e v e a . Soa re l e n u mai r ă s a r e şi lasă l una p e cer . O m u l v r e a să fie s ingur şi să p lângă. Ruina d e t r e c u t se a r a t ă p re tu t inden i . U n fluer cân tă . E r o m a n t i s m u l .

N e mişcăm în t r e aces te d o u ă s tăr i , clasicism şi r o m a n t i s m . Diferenţ ie r i şi v a r i a n t e , mai mul t metodolog ice , n u l ipsesc , d a r ele nU t r e b u e să î n t u n e c e a d e v ă r u l . D u p ă o v r e m e d e l inişte, d e şlefuire îngrij i tă a t ipare lor , d e d o m n i e a d r e p t e i j udecă ţ i şi de c lăd i re a une i socie tă ţ i r a ţ iona le , se p o r n e ş t e vijelia d in p a t r u p ă r ţ i d e z a r e . P r i sosu l sufletului r u p e or ice zăgazur i , cele m a i n e b u n e ş t i v i sur i calcă p r i n t r e noi cu paş i o m e ­neşt i , to tu l se a m e s t e c ă şi se f r ămân tă d in n o u şi c r e d i n ţ a î n d r e p t ă ţ e ş t e or ice a ş t ep tă r i , mai t a r i decâ t o r ice lege. E, cu al te cuv in te , c a r e a p r o p i e d e T r a c i ă şi de noi , apol inicul şi d ioniz iacul , clasicul şi r oman t i cu l . Ele se vor u r m a t o t d e a u n a . N u ştim să născoc im a l tceva .

I s tor ia l i te ra tur i i p ă s t r e a z ă în foile ei c e e a c e scri i tori i r o m â n i a u d a t vremi i , la î n c e p u t înegura ţ i încă d e poez ia a n a c r e o n t i c ă şi n e o g r e a c ă d e c u r t e şi apo i to t mai l iberi . D u p ă o fabulă în genul lui Lafon ta ine sau o sc r i soare p e ca l apodu l lui Boi leau , la

DE

E M A N O I L B U C U Ţ A

61

© BCU Cluj

atâţ ia Lamar t ine r ă s u n ă în t r 'o medi ta ţ ie a p r o a p e a idoma. Valul hugolian a acoper i t apoi lirica noas t ră , cu re tor ica şi ant i teza, ca mijloace de stil, şi cu medieval ismul , e ro ica lângă idilă, or ientul , t ea t ru l , politica şi cum se mai numesc p reocupăr i l e ideale . La răs ­t impur i p ă t r u n d e a câ te u n ecou din B y r o n sau din poezia ge rmană . P roza se aprop ia de cronică şi se umplea de cu loare şi de mireasmă veche . Era ca o p regă t i re pen t ru piscul roman t i c al lui Eminescu . Mare le poe t făcea să t ră iască în t re noi, p â n ă a d â n c în epoca mode rnă , o şcoală care a tunc i în al te păr ţ i îşi d ă d u s e de mai b ine de -o genera ţ ie roade le . F loa rea a lbas t ră a lui Novalis îşi r idică s t răvezia tulpini ţă pe răzoru l l i terar r om â ne s c al lui o mie op t su te nouăzec i .

N u însă ceeace face pa r t e din istoria l i terară c r ed că t r e b u e să ne op rească astăzi . O an ive r sa re înseamnă , fireşte, în întâiul r â n d amin t i rea faptului, în cadru l de odin ioară , d a r în seamnă şi u r m ă r i r e a lui în ceeace mai a re viu şi îl î nco rporează vremii noas t r e . Romant i smul r o m â n a avu t aces te rădăcini , aceas tă desvol ta re , aceşt i pu r t ă to r i de s teag şi aceas tă isbucnire de p u t e r e sau r evă r sa r e şi prefacere în alte mişcări . Mater ia lu l in t ră în t r 'un minuna t s tudiu de med iu şi în t r ' o m ă r e a ţ ă galerie de p o r t r e t e . Român ia polit ică şi spi r i tuală e o c rea ţ ie romant ică . S u n t e m un copil al secolului, în aceas tă înfăţ işare a lui. Dar am t r ecu t d e m a r e a r ă s p â n t i e ? Şi n u cumva cele mai iubi te valori , la care ne u i tăm m e r e u ca în nişte hăr ţ i pe d rumur i l e idealului , ne vin de dincolo ? Iată o ce rce t a re care ar t rebu i să ispi tească şi ar face pa r t e d in t r ' un p r o g r a m mai deosebi t de s e r b a r e . Eu îi spuiu numai pe n u m e , fără s'o încerc .

Ceeace m'a izbit ma i mult p e când în tâ rz iam în t re cele mai vechi d o c u m e n t e r o ­mant ice , ca re a p a r năvaln ic în mijlocul secolului luminilor, cu cincizeci şi cu şaizeci de ani îna in tea prefeţei lui Cromwell , a fost un fenomen de para le l i sm des tu l de c iudat . Raţ ional ismul , ca o con t inua re a Renaş ter i i , a junsese la ult imele consecin ţe . El b i ru ise şi la popoa re l e u n d e R e n a ş t e r e a ca a ta re , mişcare păgână , de în toa rce re la a r ta , ş t i inţa şi n a t u r a clasică, n u pu tuse p ă t r u n d e . Evul M e d i u fusese înfrânt şi l ichidat. To t ce-i făcuse faima e r a un prilej de ba t jocură . Cel mult , dacă mai trăia, el n u mai t ră ia în insti tuţi i , ci căzut la fund, în pă tur i le p o p u l a r e şi în amintir i le colective. De acolo a izbucnit în t r 'o b u n ă zi, vulcanic, la suprafa ţă . Cerul senin al ra ţ iuni i s'a b răzda t de fulgere şi s'a înecat în funingine. F r u m o a s e l e construcţ i i s 'au prăbuş i t . D a r pes te pă ­mântul secătui t de o p r e a lungă şi savan tă cul tură , s 'au ce rnu t cenuşi le rod i toa re şi s'a scurs auru l . Romant i smul e faţă de Evul Mediu ceeace e Raţ ional ismul faţă de R e n a ş t e r e . Evul Med iu în seamnă însă domnia credinţe i . Roman t i smul e în esenţa lui religios. El duce mai d e p a r t e , fără să-1 r epe te , Evul M e d i u şi re ia astfel, t r ecând pes te o silnică în t re ­r u p e r e , evoluţ ia no rmală a culturi i e u r o p e n e .

Evul M e d i u era însă catolic, în organizaţ ie un i t a ră a societăţi i , sau mistic în a d â n ­cime, în formele revo lu ţ ionare de împingere înainte sau de smulgere din împie t r i re , a ideii religioase. Intâile cercur i de medi ta ţ ie şi întâile închegăr i l i terare au avu t acest carac ter , a tunci când ceeace se poa t e numi zorii romant i smulu i s'a a ră ta t , a p r o a p e de oda tă în Anglia, G e r m a n i a şi F r a n ţ a . Cel mai zgomotos în n u m e şi ac ţ iune din noui i veniţ i a fost mişcarea de S tu rm-und-Drang , din care în t ine re ţea lui s'a a d ă p a t şi Goe the şi a scos cel pu ţ in Sufer inţele lui Wer the r , p a r t e a întâ ia din F a u s t şi cântecul de a d o r a r e p e n t r u ca tedra la din S t rassburg ; cel mai duios şi cu înde lung răsune t , e roul celt, Ossian, înviat în fragmentele de poezie p o p u l a r ă scoţ iană ale lui J a m e s Macphe r son , delà 1760, care , dacă vor fi a d e v ă r a t e , au suferit aceleaşi sch imbăr i ca Mior i ţa şi t oa tă colecţia r o m â n e a s c ă sub degete le lui A lecsandr i ; iar cel mai neaş tep ta t , Confesiunile lui Rousseau , înv io ra rea sensibilităţii catol ice în ţările Sfântului P e t r u şi convert i r i le de mar i p ro t e s ­tanţ i , au acest temeiu .

62

© BCU Cluj

î n t r e noi , r o m a n t i s m u l a de scope r i t r â n d p e r â n d izvoare le a s c u n s e d in care-ş i s o r b e a vlaga : i s tor i smal , folklorul, d a r a şovăi t îna in tea celui mai p u t e r n i c . Aic i imitaţ ia e mai grea . Catol ic ismul n i -e ra s t ră in , ia r p u t e r i p rop r i i , ca să î m p r u m u t ă m un n o u în ­ţeles o r todox ie i , ca Slavofilii a p r o a p e con t imporan i , ai Rus i e i , n ' aveam. M â n a ca re se a funda în t recu t , d ă d e a apo i d e o ha ină teologală s lavă şi g reacă . L imba r o m â n ă a p ă ­t r u n s în căr ţ i le sfinte, şi n u p e n t r u cult la î ncepu t , ci p e n r u c i tanie laică, da to r i t ă î n r âu ­r ir i lor r e fo rmate m a r a m u r e ş e n e şi a r d e l e n e . î n t â i a tona l i t a te a d e v ă r a t biblică la u n scrii­t o r o în tâ ln im la Bălcescu , fără să p u t e m fi s iguri că aces t l iberal r evo lu ţ iona r , pl in d e a l t ă filozofie şi ca u n frate cu a t â ţ i a necred inc ioş i , p ă s t r a legătur i cu b iser ica . E a e p o a t e î m p r u m u t a t ă , ma i mul t decâ t d in cronici , d in scr i i tor i francezi ai t impulu ' , lumeşt i şi sfinţi. Ca formă p u r ă , t u r n a t ă în b r o n z a s e m e n e a u n o r uş i d e b a p t i s t e r f lorentin, e cu a t â t mai p o r u n c i t o a r e şi ma i carac te r i s t ică şi v a a p ă r a t o t d e a u n a d e p ie i re Is tor ia lui Miha i V o d ă Vi teazul , ma i mult decâ t d o c u m e n t u l închis î n ă u n t r u . D a r nici că lă tor ia la câ t eva mănăs t i r i d in Ol ten ia a lui G r i g o r e A l e x a n d r e s c u , nici mist ic ismul na ţ iona l al mare lu i i s tor ic m u n t e a n , n u s t r ă b ă t e a u mai în miezul lucrur i lo r . E m i n e s c u însuş se o p r e a la b iser ică n u m a i ca la u n d e c o r t o t d e a u n a d e faţă p e la o mie p a t r u su t e şi locul religiei îl lăsa filozofiei p r in c a r e a a juns p â n ă la bud i sm. R o m a n t i s m u l a m e n i n ţ a să-ş i î n c h e e ciclul, fără să scoa tă d in s ine în t r e R o m â n i tocmai ceeace alcătuia întâiul lui d r e p t la v ia ţă şi cea mai î m b r ă ţ i ş a t ă mani fes ta re .

G â n d u l v â n t u r a t d e a tunc i , t u r n a t , la noi , în î n t r u p ă r i ne izbu t i t e şi b u b u i t o r la vecini i d e ace laş crez , n u s'a mai l inişti t . El a luc ra t necon ten i t , ca să iasă în sfârşit d in peş t e r i şi să curgă în lumină . Cadru l l i terar , în c a r e se mişcă astăzi , îi a r a t ă obârş ia . F o c u l dogmat i c n u l ipseşte , d a r n u a c e s t a e t emeiu l . C red in ţ a îşi s t r igă u n e o r i şi e a bucur i i le , d a r s tă n u m a i a lă tu r i d e al te p u t e r i . Ide ia re l ig ioasă iese d in i s tor ie şi t r e b u e să luc reze ca o formulă d e cr is ta l izafe . To ţ i p o t s'o slujească, din iub i re sau n u m a i din conv ingere . Ca ted ra l e l e se înal ţă în suflete şi a ş e z ă m â n t u l p r o p r i u zis al biserici i , chiar lăsat în p a ­rag ină , n u mai s t r ică . Se v i sează d e u n Bizanţ mist ic, u n u l s ingur în faţa R o m e i una , şi d e t op i r ea din n o u în t r ' o l e spede a sufletului d e azi fă râmi ţa t . S o c i e t a t e a laică se c r e ş ­t i n e a z ă d in nou , d i n ă u n t r u în afară, s ingură şi în t ă c e r e , în a ş t e p t a r e a clipei celei mar i , ves t i te d e noui i p r o o r o c i . F r u c t u l cel ma i să ţ ios al r oman t i smu lu i s 'a cop t ma i g r eu şi î ncepe să s t ră lucească pe c r aca cea mai d e sus . F a p t a n u e n o u ă şi d e î m p r u m u t , ci îşi s e r b e a z ă şi e a cen tena ru l , cu mai m a r e b u c u r i e p e n t r u c ă ma i m a r e i-a fost sufer in ţa p â n ă să-şi facă loc şi să t r ă iască p r in s ine .

N u va fi vo rba astfel n u m a i d e o zi a amint i r i i . R o m a n t i s m u l n ' a mur i t depl in . El se v a a r ă t a la an ive r sa re cu to t ce mai a r e t ra in ic şi t r ă e ş t e î m p r e u n ă cu no i . î n t ru p ă r i l e v remeln ice se v o r c lăt ina încă o d a t ă , d e p a r t e şi î m b r ă c a t e în s t rani i m ă t ă s u r i , ca n iş te p ă p u ş i la c apă tu l u n o r sfori, p e c â n d pu te r i l e mar i c a r e le mişcă v o r ieşi din ascunzişul voi t şi vo r s ta î na in t ea n o a s t r ă u r i a şe şi z âmbi toa re . U n o r a d in t r e ele va t r e b u i să le de sch idem uş i ' e ce lor ma i ferite c ămăr i . T o t ce s'a p u t u t p ă s t r a p r in a t â t e a d i s t ruger i a r e mul te de poves t i t . Noi a v e m d u r e r i ca re vor să fie mângâ ia t e . Secolul d e as tăz i în să n u se mai p r i cepe , nici s ă a scu l t e nici să m â n g â e .

Cruc i a tu l po rn i t a c u m o su t ă de ani me rge încă fără od ihnă .

© BCU Cluj

A Ş I J D E R I C R I N U L U I DE

V. V O I C U L E S C U

.Â.şijderi crinului d e c â m p să lba tec Nici eu nu ţes şi nici nu t o r c . Momit d e slava cerului văra t ic Cu ghimpii goi sp re Tine mă în to rc : I ndu ră -Te ş i -aruncă u n min tean D e flori cu 'mpără teş t i pe ta le In câ rca spinului b r u m a t de -a l ean Din bă răganu l pajiştelor Tale Şi, toamna , când va sta să veştejească Tr imite-Ţi Mielul paşn ic să mă pască .

Ca pasări le cerului , nici când Nu ies să ar, nici os tenesc să secer . Ui tuc , mă iau din zori aşa flămând, Cu stolul fluerarilor lâ ' n t recer i : Asvâ r l e din h a m b a r u l îngeri lor Sfinţi U n p u m n de b o a b e b inecuvân t a t e P e n t r ' u n do inar hoinar şi fără minţi , P i e rdu t în codrii lumei fermecate . Şi 'n iarnă , ca să t rec în ţ ă r i cu soare , Repede -Ţ i Şoimul Sfânt, să mă ia 'n ghiare .

© BCU Cluj

S O N I A DE

H U G O M A R T I

în româneşte de LUCIAN BLAGA

S e r id ica ră delà m a s ă în l iniş te . S e r b a u se a p r o p i e de b ă t â n a Domni ţă , îi p r i n s e m â n a şi d u s e vârfuri le dege te lo r ei cu u ş o a r ă e leganţă la buze . E a îi ne tez i p ă r u l în tu ­neca t , îi t r a s e capu l pu ţ in în jos, şi-1 s ă ru t ă p e f runte . Ş e r b a n zise înce t : mu l ţumesc , bu­nică. A p o i Domni ţ a t r ecu pe lângă p r e c e p t o r , şi cu u n z â m b e t ivit p e faţa zbârc i t ă şi s t ăpân i t ă îi zise îmb ie to r şi h o t ă r â t : „Ne a ş e z ă m în p r idvo r , r ămâ i cu n o i ? " Şi p r i n t r e ar ipi le larg deschise ale uşii, ea ieşi în soare le amurgu lu i de v a r ă ca u n j e r a t ec î n tuneca t .

G a s t o n şi Ş e r b a n o u r m a r ă . M e r g e a u a ' ă tu r i ca doi p r i e t en i ; p r e c e p t o r u l şi-a d u s u ş o r u n b r a ţ p e d u p ă gâtul bă ia tu lu i . E r a u a p r o a p e d e o p o t r i v ă de înal ţ i . G a s t o n svelt, b r u n şi vânjos, e levul său p o a t e p r e a r e p e d e c rescut . Ne îndo ios m e m b r e l e p r e a lungi d ă d e a făptur i i sale u n a e r s t ângac iu şi nea ju tora t .

G â t u l i se ivea sub ţ i r e d in guleru l a lb al cămăşi i , osc ioare le delà închie tur i le încă îngus te faţă de mani le late d e băiat , i e şeau izbitor din mânec i , i a r pan ta lon i i scur ţ i nu- i mai a jungeau p â n ă Ia genunch i i osoşi şi a s p r u modela ţ i .

Domni ţ a s ta î n t r e t randafir i i că ţă ra ţ i p e schelăr ia delà scăr i le p r idvoru lu i , ţ îşniţ i ca u n val de sânge r o ş u p e ziduri le a lbe . Copaci i pa rcu lu i a r u n c a u u m b r e lungi — a d â n c a luneca te p e glia înc l ina tă ; în a p r o p i e r e şi în d e p ă r t a r e vârfur i d e copac i se învăpă ia -se ră pâ lpă ind în cerul de argint a lba s t ru şi fără d e vânt . D o g o a r e a zilei ieşea t r e m u r â n d d in z idur i şi se r idica din p ă m â n t u l c r ă p a t ; n u m a i s t ra tu r i l e d e flori car i tocmai fuseseră u d a t e se î n t i ndeau r a v e n e şi neg re .

„Po t să a d u c table le ?" î n t r e b ă Ş e r b a n . „ N e a p ă r a t , dacă d o r e ş t i " , r ă s p u n s e D o m n i ţ a . F r a n ţ u z e a s c a ei t o t d e a u n a a leasă şi cu ra t ă s u n a curgă tor , p o a t e pu ţ in p r e a r e p e d e . R o ­m â n e a s c a ce-o v o r b e a cu servi tor i i şi ţ ă ran i i , p ă r e a ace s to r a s t r ă ină "şi ei n u p r i n d e a u t o t d e a u n a sensul ho tă râ t p r i e t enos al cuvinte lor ei.

D o m n i ţ a se a şează î n t r ' u n jilţ împlet i t ; G a s t o n se pl imba încolo ş i 'ncoace p r in p r idvo r , d â n d foc p ipe i s cu r t e . B ă t r â n a d o a m n ă îl obse rvă şi c â n d el se op r i în sfârşit lângă scăr i , neho tă râ t , şi se î n toa r se iar, ea îi zise s u r â z â n d : „Simţi în t r upu l dumi ta le m o n o t o n i a ver i i r o m â n e ş t i şi i zo la rea aces te i case d e ţ a r ă şi t r ăeş t i d u p ă aces t val de copac i să lbătăci ţ i ca î n t r ' o t emni ţă , nu- i a şa ?"

G a s t o n se a şeză în faţa Domni ţe i , îşi încre ţ i s p r â n c e n e l e : „Ce să vă r ă s p u n d ?

65

© BCU Cluj

Socie ta tea D-voas t r ă„ . " Ea-1 î n t r e rupse r â z â n d : „Eu sun t o femee bă t r ână , nepo tu l meu un copi l" ,

Gas ton se apă ră . Se înfierbântă. „Tânăru l d e s p r e ca re -mi vorbi ţ i e p e n t r u mine mai mult decâ t u n copil de şcoală, O ştiţi p r e a b ine , D o m n i ţ ă " .

E a de te din cap . „Chia r numa i obse rva rea lui zilnică a r p u t e a să-mi ofere desu tu lă d is t rac ţ ie . T ine ­

re ţea lui Şe rban se 'n tâmplă să fie în aces te s ăp tămân i câmpul de lup tă al celor mai în­verşuna ţ i v ră jmaş i : bă ia tu l şi adolescentul se iau în el la bă ta ie . M â n a p recep to ru lu i , , . "

Dialogul se pot icni la u n uşo r semn al domniţe i . Paş i s 'auziră în cameră . Ş e r b a n a p ă r u în p rag . A d u c e a sub b r a ţ s c â n d u r a de joc. In t inzând-o pe masă în faţa Domniţei z i s e : „Astăzi n u e voe să mă mai baţ i aşa de r e p e d e , b u n i c o " . Câmpur i le de lapte ale ivoriului luceau st inse din cadru l a d â n c în tuneca t al abanosulu i . Domni ţa luă d o u ă cubur i mici le scu tu ră încet în golul mâni i şi le svârlt nepăsă toa re , p e scândură , Ş e r b a n opera zelos. A ş e z a pionii grăbi t şi zgomotos . Domni ţa îi împingea fără sgomot, d u p ă înde lungă cumpăn i r e , Insoţ indu-ş i jocul cu observaţ i i îşi gonea băiatul în s t r âmtoa re cu u n zâmbet , „ A c u m încerc un a t ac a ic i" , zise ea, „şi dacă norocu l nu te ajută fără să meri ţ i , vei d e p u n e a rme le" .

„Jocul aces ta e n e d r e p t " m u r m u r ă Şerban , îna in tându-ş i d i spera t pionii „îl găsesc dead rep tu l idiot. Dacă a r u n c pros t , t r ebue să p ie rd . Dar cu ce sun t eu vinovat , dacă n ' a m n o r o c ?"

„Trebue să te gândeş t i , t r ebue să te gândeş t i " , îl î n t r e rupse Domni ţa , „şi p e n t r u cel mai n e d r e p t triumf, t r e b u e să ai c eva mai mult decât n o r o c " .

„Să mă gândesc" , Şe rban s t rânse supă ra t din dinţi . „La tenis u n d e n u e nimic d e gândit , joc tot cu oameni ma i în vârs tă , — nu-i aşa Gas ton ? D a r aici ! Ei nu , ia tă că s'a isprăvi t , iarăş i m'ai bă tu t " .

„Regret , dragul meu , că n u po t să te înfrunt în faţa reţelei cu r ache ta în mână . Dar tu n u m'ai lua în se r ios" .

„Tncă u n joc"? în t r ebă Ş e r b a n cur teni tor , „ D a " , r ă s p u n s e Domni ţ a şi o luară delà capăt . F ă r ă să bage de seamă unu l din

pionii lui ajunse în pr imejdie ; sângele i se sui p â n ă în creş te t şi îşi muşcă buzele . P i e r d u iar, închise cutia, se 'nchină u ş o r şi zise : „Iţi mul ţumesc bunico dragă . M ă ierţi : G a s t o n mi-a dicta t nişte p rob leme care-şi a ş t eap tă rezolv i re" , Şi se duse în casă.

Paş i i săi se s t inseră în c o v o a r e ; o u ş e se t rân t i , neobişnui t de tare . Pr ivir i le D o m ­niţei şi ale p recep to ru lu i se încruc işară . A m â n d o i zâmbi ră .

După u n răs t imp Domni ţ a r e începu : „îmi p lace aceas tă energie răst i tă a t inere tu lu i de azi. Ii s tă b ine , în locuieş te mai cu seamă mul te l ipsuri şi îndeosebi spiri tul şi sup le ţea generaţ i i lor t r ecu te . Table le ies din m o d ă ; te măsur i astăzi cu rache ta în mână . Când îţi merge s t r âmb pro tes tez i împot r iva u n o r ned rep tă ţ i sup rana tu ra l e . Şi chiar înfrânt, n u iz da i bă tu t . Aic i s t au eu, dincolo duşmanu l ; o a t re ia p u t e r e , fie chiar soar ta însăşi e esclusă, dacă nu e al tceva, cel pu ţ in cu cuvinte încăpă ţâna te din orice în t rece re c ins t i tă" .

„ N u au exis ta t din c â n d în când oameni cari au voi t să se în temeieze cu totul numai pe ei î n ş i ş i ? " zise G a s t o n .

„înţeleg să te întemeiezi numai p e t ine însu ţ i " , cont inuă domni ţa încet . „Dar n u aceas ta e îndeobş te in tenţ ia celor mulţi . Esenţ ia lul e a l tceva : băieţi i se aşează o a r e c u m în afară de ei sau în cent ru l lumii ; cum o iei. Şi din punc tu l aces ta de v e d e r e genera ţ ia d e astăzi e încă foarte copi lăroasă . Căci, nu- i aşa, acest fel d e a fi, p lace îndeoseb i co­p i i l o r ? Dar în sfârşit or ice m o d ă p o a t e să fie p u r t a t ă cu gus t" .

Gas ton se a p ă r ă cu ser iozi ta te fără de a r ă s p u n d e zâmbetulu i D o m n i ţ e i : „Scuzaţ i ,

66

© BCU Cluj

e u c r e d că D-voas t r ă genera l iza ţ i . A c e a s t ă b ru t a l ă şi o a r b ă se te de a t e aşeza cu s u p e r ­ficialitate n e o b r ă z a t ă n u m a i d e c â t în cen t ru l lumii e to tuş i pu ţ i n cam învech i tă" .

„Se p o a t e " , r ă s p u n s e D o m n i ţ a cu u n ton r e p e d e cobor î t , p r in ca re îi ă a să î n ţ e ­leagă că p e n t r u ea aces t dialog n u a r e p r e a mul tă î n s e m n ă t a t e . „Dacă ţ i -aş n u m ă r a t oa t e m o d e l e p e car i le-am pomen i t . To tu l se sch imbă mul t mai r e p e d e decâ t î na in te . In ce le d in u r m ă însă n u e vo rba decâ t de mici modificări în cro ia la mânec i lo r sau în tona l i za rea culor i lor .

G a s t o n voia să vo rbească , p e faţa lui a r s ă d e soa re t r e c u o u ş o a r ă ro şa ţ ă , o s t ângace p e r p l e x i t a t e îi nelinişt i mani le cu car i p ipă i m u t aeru l . P a r ' c ă mani le n u a r mai fi făcut p a r t e din în t regul s t ăpân i t al t r u p u l u i său t r e n a t d e spor t .

î n c e p u din n o u să v o r b e a s c ă , şovăind , apo i d i n t r ' o d a t ă mai grăbi t : „Să p r e s u p u n e m însă că c ineva a t r ecu t p e s t e aceas t ă p e r i o a d ă a copilăr iei , şi că s 'a s t r ecu ra t p r i n t oa t e per icole le ado lescen ţe i şi p r i n t o a t e boale le creş ter i i , că a r e n u n ţ a t la t ronu l regal din cen t ru l lumii şi s 'a înşirui t s u b s teagul m a r e al făptur i lor c r e a t e şi n u mai v r e a să p ă s t r e z e p e n t r u s ine d e c â t d r e p t u l de a ho tă r î l iber a s u p r a sa şi n u mai v rea alt d e c â t să fie numa i el însuşi d ă t ă t o r d e m ă s u r ă în împă ră ţ i a sa, ca re însă n u mai este d e p e lumea acas ta şi c a r e s e ' n t i nde în a d â n c i m e şi n u în afară, mai p u t e m a tunc i osând i a cea s t ă s ch imba re aşa cât ba ţ i d in pa lme p r i n c u v â n t u l de spir i t d e s p r e o s ch imbre d e m o d ă ? "

Domni ţ a a pr iv i t to t t impu l necl int i t la G a s t o n , i-a u r m ă r i t cu î n c o r d a r e ges tur i le neob i şnu i t d e largi cu ca re îşi a lcă tu ia o a r e c u m silnic cuvin te le . G a s t o n îşi c u r m ă în sfârşit vorbe le şi-şi r id ică ochii m â n d r u şi î n t r e b ă t o r sp r e ea , căci tot t impul câ t vorb i se , pr ivir i le sale r ă t ă c e a u c e r c e t ă t o a r e şi nes igure p r i n abur i i ser i i p e s t e c o r o a n a copac i lor . E a îşi ap lecă ochii în c a r e se s t inse o m u t ă învese l i re . S 'âr fi zis că şi ea c u m p ă n e a un r ă s p u n s , acelaş r ă s p u n s , p e ca r e d i n t r ' o d a t ă G a s t o n s ingur şi l-a da t s p u n â n d t a re :„ N u " .

El se r id ică văd i t t u lbura t , t r ave r să d e câ teva ori p r idvoru l . Sa opr i mira t c â n d băgă de s eamă că u m b r e l e copac i lo r se c ă ţ ă r a u p e ei. L u m i n a e r a ma i s t insă p e cer, d e p ă r ­t a r ea pa rcu lu i se închegase în s i lue te de u m b r e co l ţu roase şi fin t ă i a t e cu foarfecele, glia se a c o p e r e a cu făşii j i lave d e abu r i .

„Şi n u t r e b u e să r e n u n ţ ă m o a r e şi la d r e p t u l de -a h o t ă r a l iber a s u p r a p rop ie i n o a ­s t r e p e r s o a n e ?" î n t r e b ă D o m n i ţ a cu un glas încet , da r s tă ru i to r .

„ O nu, des igur că n u " , rep l ică G a s t o n ho tă r î t şi se opr i in faţa ei. D o m n i ţ a ridică m â n a şi o lăsă p e u r m ă d in n o u să c a d ă u şo r . G a s t o n de t e d in u m e r i . D u p ă u n t imp zise t imid : „Din p u n c t u l aces ta d e v e d e r e ,

f ireşte, vă 'n ţe leg Domni ţă . D a r să r enun ţ i la c o m o a r a cea ma i d e p r e ţ a d u s ă acasă d in luptă , n u " . Şi încă oda tă , ca şi c â n d el însuşi s 'ar fi a p ă r a t d e ceva : „Nic ioda tă" .

Dom ni ţ a v o r b e a linişti tă : „Ei da, în ju ru l l ibertăţi i se iscă t o a t e cer tur i le şi t o a t e d iscuţ i i le . No i bă t rân i i o găseam în ascu l ta re ev lavioasa d e m a r e a lege. N u m e ş t e - o d e s ­tin ; a r e mul te n u m e . Uneor i în r ă s t i m p u r i n e îngăduie să u m b l ă m cu frâne mai largi, — căci nici D-ta n u eşt i la fiecare p a s d u p ă discipolul D- ta le . D a r m â n a des t inului e t o t d e a u n a aci sp r e a ne meş teşug i . T o a t e a s t ea ţi se p a r s lăb ic iune . M e r s u l gândur i lo r mele nu- ţ i s p u n e nimic. C ă d e a m tot mai a d â n c , to t ma i a d â n c , p â n ă când ne a ş t e r n e m în m â n a ca re se o d i h n e ş t e sub t o a t e lucrur i le . D- t a te sileşti s ă te 'na l ţ i , şi p e n t r u u n a şi p e n t r u alta, se c e r e î nd răznea l a p e ca re -o p r e ţue ş t i aşa de mul t . A r t r ebu i să mă în ţe legi" .

G a s t o n îşi înă l ţă capu l : „Cu a l te cuv in te să d e p u n a r m e l e " . D o m n i ţ a r â s e : „Nu, păs t r ează - ţ i s p a d a . A v e m nevo ie d e e ro i , şi des t inului îi t r e ­

bu iesc r ez i s t en ţe . A ş a c u m e, e b i n e " . G a s t o n îşi s cu tu ră capul . Liniş tea c reş tea d in u m b r e l e înse ră r i i . Ieşea d in t r e copac i p e livezi, cu rgea d in

67

© BCU Cluj

văzduh şi e ra p re tu t inden i , în flori şi p e c â m p u r i şi în mi resmele tot mai p ă t r u n z ă t o a r e şi mai dulci . O mă tase l impede şi în tuneca tă ,bătută cu cuie de argint , se 'n t inse pes te tot cupr insul ,

„Pe m â n e a ş t e p t ă m u n oa spe" , zise Domni ţa r id icându-se : „Pe Sonia, — cred că n ' a i v ă z u t - o încă nici oda t ă la noi . Vine n u m a i p e n t r u câteva zile. Vei fi aşa de b u n să-i da i lui Şe rban mai mult r ăgaz ?"

„Fi reş te , cu cea mai m a r e p l ă c e r e " r ă s p u n s e Gas ton . „Dar ins t rucţ ia t r e b u e să meargă fără î n t r e r u p e r e . Sonia e n e p o a t a m e a " . „ N u a fost Şe rban în vacan ţa de Paş t i la moşia păr in ţ i lo r ei ? Mi-a povest i t de sp re ea" . „ A ş a ? " în t rebă Domni ţa . P ă r e a indiferentă . D a r ochii ei se r id icară r e p e d e , severi , „Numai foarte pu ţ i n " , con t inuă Gas ton , „că a r călăr i foarte bine, că joacă admi­

rabil tenis , Şerban o să fie î ncân ta t " . „Pen t ru noi toţ i Sonia o să fie o veselă sch imbare" , zise Domni ţa , în t inzându- i

m â n a ei mică şi osoasă p e ca re el o să ru tă . Gas ton coborî scările p r idvoru lu i în în tuner ic . Se duse sub copaci i înalţi ale că ro r

r amur i de a m â n d o u ă păr ţ i le aleei a t â r n a u p â n ă jos p e glie. Sub coper işul de frunze aerul e ra apăsă to r . Din cu r t e ad ia muzica : ţ imbal şi v ioară . U n foc pâlpâia .

G a s t o n se în toarse şi o luă în jos sp r e r â u p r in r evenea la livezilor. Lângă apă era mai r ăcoa re , şi apa curgea neag ră p r in t r e copaci , încea tă şi mu tă . D u p ă câ teva clipe t rupu l său gol lunecă ne t ed în valuri şi p lut i p e alvie în jos sp r e lac. Cor idorul de frunze se lărgi, cerul d e a s u p r a se deschise , apa sta neclinti tă, G a s t o n îno tă p â n ă la lun t re , se u r că în ea , o despr inse , şi cu câ teva p u t e r n i c e vâsliri ajunse în mijlocul lacului, u n d e se 'n t inse p e fundul luntre i şi-şi încrucişa p lu t ind uşo r bra ţe le sub cap . De d e p a r t e se auzia v ioara în liniştea grea a nopţ i i de vară ,

*

Locul de tenis se a c o p e r e a tot mai mult de u m b r e l e copacilor înalţi. G a s t o n şi Şe rban îl pă ră s i r ă d u p ă cel din u r m ă joc. Tână ru l r ămăsese cu chiu cu vai învingător . A d u n a mingile şi le v â r a în t r 'o t ra i s tă . Gas ton îşi luă ha ina vărga tă cu dungi deschis şi în tu ­neca t a lbas t re . ,

O lua ră p e po teca îngustă în p a r c şi-apoi cot i ră sp r e casă, ca re se înăl ţa orb i toare înapoia tufişilor şi livezilor. Gas ton îşi d u c e a r a c h e t a subt b ra ţ , cu mani le în buzunare le panta loni lor albi de f lanelă ; păşea încet şi larg, ca d e obiceiu. T â n ă r u l îşi p u r t a r a ch e t a ca o a r m ă p e umăr , şi r âdea . în ochii lui în tuneca ţ i t resăr ia o ruş ina tă mândr i e .

„Ai jucat d is t ra t d e - a b inelea" îi zise el lui Gas ton care se opr ise să-şi ap r inză o ţ igaretă, „Altfel cu greu te-aşi fi biruit as tăz i" ,

„De ce tocmai as tăz i" îl î n t r ebă G a s t o n indiferent , Şe rban râse da r n u d ă d u nici u n r ă s p u n s ,

O luară p e a leea ce ducea s p r e casă, Ş e r b a n îşi încetini mersul . Şi d in t r ' oda tă z i s e : „Sunt foarte cur ios ce impres ie o să-ţ i facă Sonia . D a r D-ta o să taci ca de obi-cs iu şi n ' o să-mi spui n imic" .

Gas ton ascultă, se în toa r se încet işor : „Poa te ne mai p u t e m pl imba încă u n sfert de oră pr in p a r c . N e r ă m â n e t imp destul şi de îmbrăca t . Masa începe astăzi mai t â rz iu" . Se ' n toarse ră iarăşi p e subt copaci . Sub frunzarele bolt i te de-alungul râu lu i în tă inui tă sălbătăcie , Gas ton pr inse p e băiat de b ra ţ şi-i zise :

„Ei poves teş te -mi în sfârşit ce-ai tot voit să-mi spui ziua în t reagă" . Şerban m i r a t : „ A m voit eu să-ţ i poves t e sc c e v a ? T e 'nşeli!" Gas ton se u i ta zâmbind la făptura acestui b ă i e ţ a n d r u d iscompus în gestur i ; apoi îl

68

© BCU Cluj

lua pes t e picior : „Da, c r ed că m ' a m înşela t , Îmi pa r i d e altfel a tâ t d e liniştit încâ t fără îndoia lă nici o t a ină a r z ă t o a r e n u se p o a t e b ă n u i în ochii D- ta le . I a r t ă -mă t e r og" .

„Dacă încep i a ş a " , zise Ş e r b a n încet , „a tunc i n u sun t de loc d i spus să mă des t ă inu ie sc" . „ A h a " , făcu în chip d e c o n s t a t a r e G a s t o n . „ N u v re i n i c idecum să vezi în mine

u n om ca re şt ie să p ă s t r e z e s e c r e t e l e ? " T â n ă r u l îşi încre ţ i f runtea : „Râzi de m i n e . D a r e u v r e a u cuvân tu l D-tale de o n o a r e

că n ' o să spu i n i m ă n u i c e e a c e afli a c u m delà m i n e " . „ S p u n e a s t ea An ică i delà b u c ă t ă r i e " , r ă s p u n s e G a s t o n , Ş e r b a n îşi ap l ecă capu l , „Ai d r e p t a t e " . A p o i d i n t r ' o d a t ă , s a c a d a t : „Ai să vezi p e

Son ia în s e a r a a s t a " . „Mă b u c u r , f ireşte, că o voi c u n o a ş t e " , zise G a s t o n , u m p l â n d l iniştea ce se căscase

la rgă şi adâncă , „Nu a ş a " îl î n t r e r u p s e Ş e r b a n , „Ah , D-ta ştii to tul , nu mă lăsa t o t d e a u n a pe mine

să v o r b e s c . D- ta ştii t o t d e a u n a to t ce gândesc , „Con t inuă n u m a i " , zise nemişca t Gas ton , „ C u r a j " . „Da, o i u b e s c " , măr tu r i s i Şe rban , t a r e şi r e p e d e în roş indu- se . G a s t o n se u i t a liniştit la el. D u p ă u n t imp bă ia tu l se ruş ina de aceas t ă măr tu r i s i r e .

R u ş i n e a c r e ş t ea şi-1 zăpăcea . G a s t o n p e n t r u a-1 aba te , r ă s p u n s e liniştit şi usca t : „Nu mă î n d o e s c că ea se va a r ă t a v r e d n i c ă d e aceas t ă d r a g o s t e " .

„Nu a ş a " , s t r igă violent Ş e r b a n . Lăsă b r a ţ u l p r ecep to ru lu i şi lovi furios cu călcâele în ţ ă r n ă .

R â s u l i sbucni însfârşit vesel şi n e a s t â m p ă r a t şi d in gu ra lui Ş e r b a n . îşi îmbră ţ i şa vijelios p r i e t enu l mai în vâ r s t ă şi-1 înp inse d e p e c ă r a r e în stufăriş . Se l u p t a r ă u n t imp gâfâind, p i e p t la p iep t şi Ş e r b a n ţ i p a scur t : „Ah , t o t d e a u n a , t o t d e a u n a îţi ba ţ i joc d e m i n e " .

G a s t o n r id ică în cele din u r m ă p e bă ia t cu b ra ţ e l e în v ă z d u h şi-1 în t inse ca legat p e p ă m â n t . „Aşa , vre i a c u m să vo rbeş t i ? Vorbeş t i s au p lec ?"

D u p ă alţi câ ţ iva paş i t â n ă r u l începu, -cu glasul înce t şi răguş i t de -o l ăun t r i că emoţ ie : „Nu şt iu d a c ă m ă înţelegi . Eş t i a şa d e r ece . N u rece , d a r s t ăpân i t . Şt iu că aşa t r e b u i e să fie bă rba ţ i i . Şi eu m ă vo iu face ca D-ta . Să n u p o a t ă or ic ine citi în sufletul m e u ca în t r ' o gazetă , O să-mi d a u silinţa, — d a r — " , El şovăi , c ă u t a cuvinte le , se p r i n d e a d e p i e p t . „Dela Paş t i a r d e u n foc aci î n l ăun t ru" .

„Un foc ? îmi p l ace , d a r t r ebu ie să fie mis tu i to r" zise G a s t o n a p ă s â n d uşo r p e cuv in te . Din glasul său î n t u n e c a t d i s p ă r u s e or ice ba t jocură ,

„Cum îmi mai r e d o b â n d e s c l i n i ş t e a ? sc râşn i Ş e r b a n . „Mi s'a d u s toa tă l iniştea, d e a tunc i şi p â n ă as tăz i n u mi -am dor i t decâ t u n s ingur l uc ru : să vie Sonia , să v ie să s tea la noi s u b ace laş acope r i ş cu mine , în ace laş a e r cu m i n e ; ş i -acum că se a p r o p i e mi-ar fi mai u ş o r s 'o ş t i u . iar acolo u n d e cu ochii mei n u o p u t e a m v e d e a " ,

„Dragul m e u " , î n c e p u G a s t o n , „tot ce î nce rcăm p e n t r u în tâ ia o a r ă e g r e u . D e v r e m ori nu . Cu a t â t mai mul t i u b i r e a ! D e iubit t r e b u i e să iub im din capul locului sd r avăn , sau cel pu ţ in în tâ ia o a r ă b ine d e tot . E x p e r i m e n t e n u î ncap aici. B ă n u i m aceas t a şi s t ăm u lu i ţ i " .

Ş e r b a n z â m b i . „Dela Paş t i mi -e n u şt iu cum., . M ă a ş t e a p t ă p a r ' c â u n d e v a un d r u m , ceva încă n e v ă z u t şi neauz i t , u n luc ru p e n t r u care p o a t e n u sun t făcut şi p o a t e nici des tu l d e t a r e şi p e ca r e nu-1 po t m ă s u r a d ina in te . î n t o c m a i ca la jocul cu bun ica p e ca r e t o t d e a u n a t r e b u i e să-1 p i e rd . Pres imt că voiu fi b ă t u t şi de a s t ăda t ă . T r e b u i e să ai mul t n o r o c . Şi no rocu l t o t d e a u n a m ă p ă r ă s e ş t e " .

G a s t o n nu-1 î n t r e r u p s e . C ă u t a cuvin te le . Şi c â n d î n c e p u să vo rbească , o emoţ ie co ­loră sune tu l liniştit al glasului său, „ N u bă ie te , n u e tocmai aşa . Eşt i în ajunul une i lup te , n u al u n u i joc d e n o r o c . A c e l m a r e luc ru ca r e te a ş t eap t ă u n d e v a , p u t e r n i c şi

69

© BCU Cluj

neînţeles , t rebuie să-1 în tâmpini măsu ra t şi cu puter i le s t rânse . Nu e ca la joc, u n d e zarul norocu lu i cade în t r 'un fel sau altul ; e ca în luptă u n d e ataci , loveşti şi te aper i . T r e b u e să fii încorda t ca împlet i tura fără de me teahnă a unei rache te , încheetur i le mânii t r e b u e să fie ta r i şi flexibile. T r e b u e să joci cavalereş te da r t o t d e a u n a s t râns şi voini­ceşte , Nu e vo rba numai de Sonia, e în joc cea dintâi d ragos tea a ta, poa t e s ingura în viaţa ta, şi poa te că o să-ţi aduc i aminte de ea t o t d e a u n a " .

O luară spre casă încet şi pr in vestibilul gol sp re cameri le lor, Gas ton înt inse băia­tului mâna . Aces t a i-o a p u c ă cu pu t e r e , apoi zise d in t ro 'da t ă t reaz şi liniştit : „N 'o să ai desamăgir i cu mine" , Gas ton in t ră zâmbind în camera sa şi deschise larg ferestrele,

D u p ă u n sfert d e o ră eşi iarăşi în ha ină de seară . Se opr i p e cele din u r m ă t r ep te , ascu l tând şi i scodind. P e - u n jilţ în vest ibul se vedea o man ta albă, pr in uşile în t r ede ­schise ale camere lor r ă s u n a d e p e p r idvor vorbă şi râs sgomotos , — un aer s t ră in îşi făcuse apar i ţ ia ca un duh mulcon în preajmă.

T r e c â n d pr in cameră Gas ton păşi înadins mai sgomotos şi se feria să calce pe covoare . îna in te de -a a p ă r e a în pragul pr idvorulu i tuşi scur t şi fără rost .

„Ah , ah, domnul Gas ton e aici, p recep to ru l lui Ş e r b a n " zise Domni ţa fără a-şi r idica ochii d e p e gherghef. „Sonia încă nu-1 cunoşt i , nu-i aşa ?"

Gas ton făcu doi paşi şi întinse fetei, care-1 pr ivea ce rce tă to r mâna . Ea i-o scu tu ră h o ­t ă r â t şi cu p u t e r e . Şi în acelaş t imp îşi deschise puţ in buze le fără de-aşi descleşta însă cele d o u ă şiruri de dinţi lucitori , Gas ton se aşeză pe u n scaun, fără de-a mai a ş t ep ta gestul învi-tă to r al Domni ţe i . Pr iv i rea lui a lunecă o clipă pes te făptura luminoasă şi sveltă care s tă tea înt insă în faţa lui în jilţul înpleti t . Câtva t imp nu vorb i ră nici unu l . Când Gas ton îşi deschise gura p e n t r u a în t r eba dacă e mult praf pe d rumul de ţ a ră (astăzi nu-ş i făcuse p l imbarea călare), Sonia îl p reven i : „Bunico, închipue-ţ i , la noi iarăş i n u se mai vorbeş te decâ t d e s p r e scandalul p e care l-ar fi făcut Ionel la Pa r i s . E u n u cred toa te poveşti le astea-D a r de când tant i Cat ia s'a s ta tornici t p e n t r u vacan ţă la noi, statul la moşie a deveni t insupor tabi l . N u zău, o cunoşt i şi tu . Sun t fericită că am pu tu t să evadez p e n t r u câ teva zile din atmosfera aceea de clevetire şi vo rbă r i e profet ică" . \

Domni ţa n u r ă spunse . Cu o ho t ă r â r e neaş tep ta tă , Sonia privi sp r e Gas ton , la faţa lui ale cărei t răsă tur i a rmon ioase p ă r e a u a o supăra Dece încreţ ia uşor f runtea în t re s p r â c e n e ?

Gas ton îi simţi pr iv i rea da r n u se clinti. îşi t rase doa r pu ţ in te l colţurile gurii în jos. Un sgomot uşor îl făcu să-şi în toarcă d in t r ' oda tă capul . în uşă, pe covorul moale , sta Ş e r b a n şovăind încă în faţa acestei linişti nemişcate , în a ş t ep ta rea u n u i prilej sp re a-şi face apar i ţ ia . P u r t a o b luză de mar ina r şi pan ta loni lungi, a lbaşt r i în tunecaţ i , manile şi le ţ inea la spa te , capul uşor înclinat la o p a r t e în t r 'o sfială ce rce tă toa re .

Şi iarăşi fără de a-şi r idica ochii, Domni ţa zise : „ la tă şi Şerban , p u t e m merge la masă" . „Ah Şerban" , Sonia săr i sp r in t enă din jilţ. îşi în t inseră manile. Şerban înroşi şi se

înclină de mai mul te ori, fata îi s t rănse degetele , i-le scu tu ră violent şi apoi cu veselie de băe ţ and ru îi t ransmise salutăr i din p a r t e a unchi lor şi mătuşi lor , din p a r t e a ver i lor şj a ver işoare lor , din p a r t e a cânilor şi a cailor, „Ei acum să ne vezi, Ş e r b a n e ! Se începe viaţa. Cai sunt toţ i sănă toş i ? Mingi n o u ă de tenis ai c u m p ă r a t ? As t ă -va ră e r a u aşa d e p roas t e , ţ i -aduci amin te ? D a r a tunc i era i încă un băiat , u n copil, şi A n d r e i şi cu mine de câ te ori vo iam să ne s căpăm de t ine, te t r imetem d u p ă nuci . As tăz i umbli în p a n ­taloni lungi ! Ia 'n ui taţ i-vă la el ! P e n t r u mine te-ai îmbrăca t aşa — ce ?

Domni ţa a runcă o pr ivi re r e p e d e şi neobserva tă sp re Gas ton . Ochii lui s t ră luceau râzând , „Şerban se 'mbracă d u p ă cum găseşte de cuvi in ţă" , hotăr î Domni ţa , ap lecându-se

din n o u pes te gherghef, „El a re des tu l gust ş i 'n pr iv in ţa aceas t a n u p r imeş te sfaturi . De altfel nici tu nu t rebu ie să fii p r e a înch ipu i t ă ! "

70

© BCU Cluj

„Nu, nu , n 'a i nici u n mol iv" , în tă r i Şe rban , t r ăgându- se d e a n d a r a t e l e sp r e ba lus t r a t ă . P r iv i r ea lui s b u r ă nea ju to ra tă sp r e b ă t r â n a Domni ţă . „Vezi , eu mi - am a d u s tocmai p e n t r u t ine rochii le cele mai s c u r t e " s t r igă Sonia n e t u l b u r a t ă şi se în t inse d r e p t , r id icând b r a -ţe le 'n v ă z d u h . Din pantofi i se iv i ră glesnele îngus te şi înalt m o d e l a t e . F ă p t u r a ei sveltă şi î n c o r d a t ă p ă r u ţ âşn i rea une i flăcări. „Vezi : eu ceva mai t ână ră , tu ceva m a i în vâ r s t ă , t o t d e a u n a bun i camaraz i " . îi s u r â s e cu coada ochiului , îl luă de b r a ţ şi voi să-1 t ragă sp re scări le p r idvoru lu i .

„ înco t ro , înco t ro ?" în t r ebă Domni ţ a r i d i cându- se şi p u n â n d u - ş i lucrul d e m â n ă î n t r ' u n săcule ţ b roda t , c a r e a t â r n a la spa te le jilţului.

„Oh, da, a m ui ta t că t r ebu ie să m e r g e m la m a s ă " , r â s e Sonia , „voiam să d a u o ra i tă p e la gra jdur i . Călări ţ i des ?"

„ A p r o a p e zilnic, G a s t o n în fiecare z i" , zise Ş e r b a n grăbi t . „S t raşn ic . Călăreş t i b u c u r o s ?" îl î n t r e b ă ea p e G a s t o n . Şi fără de-ai mai a ş t ep t a

r ă s p u n s u l : „Ştiai să călăreş t i şi îna in te de a veni a i c i ? E foar te cur ios . Mi a m închipui t t o t d e a u n a că p e la D-voas t r ă în Elveţ ia sun t n u m a i mun ţ i şi ca tâ r i înce ţ i şi greoi . Po ţ i să te ţii b ine în şea ?"

G a s t o n sta z âmb ind în faţa ei, ea-1 e x a m i n a din c reş te t p â n ă ' n călcâie . „ Joc i şi tenis , ştiu, Ş e r b a n mi-a vorb i t mul t şi cu en tuz ia sm. Mi-am făcut însă cu

to tu l al tă i coană d e s p r e D-ta . C iuda t T e c r e d e a m mai mic, d a r eşt i mai m a r e d e c â t m i n e . J o c i des igur foarte b u c u r o s lângă r e ţ e a ? Cu o su tă d e şiret l icuri , c e ? Ei, v o m v e d e a " .

Şi se ' n toa r se p e u n picior , l uând-o îna in tea lui p e u şă . U n vâr te j de par fum se r id ică învo lbura t d u p ă ea.

G a s t o n o u r m ă şi se uită la făp tura ei l egăna tă pe paş i largi ca p e n iş te c o a r d e , cu mişcăr i a p r o a p e invizibile din şoldur i , G a s t o n îşi s t r ângea cu dinţi i b u z a de jos. D a r z âmb ind şi fără nici o u r m ă de c iudă tă inu i tă p e faţa a r s ă d e s o a r e se aşeză în faţa ei la m a s a r o t u n d ă , alb a ş t e r n u t ă .

„ O u t " s tr igă Ş e r b a n şi-şi smânc i r a ch e t a înapo i p e n t r u a lăsa mingea să s b o a r e zbâ rnâ ind p e lângă el. Se r id ică din pozi ţ ia ap leca tă de mai î na in t e .

Glasul Sonie i se auz i ţ i p â n d din celălalt c a p ă t al locului a lb de tenis , pe s t e r e ţ e a : „ C u m o u t ? " Ea şi făcuse do i paş i s ch imbându-ş i pozi ţ ia şi sălta în p rea jmă p e că lcâe moi .

„Da, e c l a r : a căzut a ic i" . Ş e r b a n a r ă t ă cu r a c h e t a o p a t ă n e t e d ă de nis ip dincolo d e linia spoi tă a lb .

„ D a r eu a m v ă z u t to t a tâ t de clar că mingea a fost b u n ă " , se îndârj i Sonia , „ îmi d a u perfect s e a m a d e mingile m e l e " .

T â n ă r u l d ă d u din u m e r i : „ A ş a d a r pa t ruzec i , c inc i sp rezece" , „ N u " . Son ia se a p r o p i a s e d e r e ţ ea spr i j in indu-se cu a m â n d o u ă mani le , „Dragă v e r e

dacă t u spui că mingea mea a fost out , t r ebu ie să ştii ce vorbeş t i . î ţ i d a u încă o minge . Şi a şa n u ai o s i tua ţ ie p r e a s t r ă luc i t ă " .

„Las" , zise Ş e r b a n . „Trec i d incolo , la d r e a p t a ! " Sonia po rn i cu paş i înceţ i , da r ho tă râ ţ i , s p r e s tânga . „Nu, mingea a căzut î n ă u n t r u . A fost foarte b u n ă " , s t r igă t ânăru l , „nu înţelegi Son ia ?" „Mai îna in te ai spus că a fost out, a c u m spu i c 'a fost î n ă u n t r u . I a t ă încă o minge .

A ş a v r e a u e u " . î n t r ' u n a v â n t ro t i to r se învâ r t i r ă b ra ţ şi r a c h e t ă ; avân tu l îi înăl ţa făp tura p e vârful p i c ioa r e lo r : mingea repez i t ă din împle t i tu ra de c o a r d e s u r d s u n ă t o a r e ţ â şn i tocmai pe s t e r e ţ ea şi r i coşa d e p e t e r e n în faţa lui Ş e r b a n co t ind pieziş în jos. T â n ă r u l se p re făcu că n u o p o a t e p r i n d e , „ A ş a n u v r e a u , Ş e r b a n e , eşt i nesufer i t" , s t r igă Sonia , lovind cu pic iorul în p ă m â n t , „Sau jucăm cum se cuvine sau las jocul în p la ta D o m n u l u i " ,

71

© BCU Cluj

Şi asvâr l indu-şi capul înapoi se duse în celălalt colţ, îşi culese cu rache ta încă o minge de p e p ă m â n t şi-o pr inse c 'un gest sigur din văzduh

Soare le de d iminea ţă îneca locul d e tenis . Nisipul t a re şi r e ţ e au a albă s t ră luceau, capete le d e metal ale celor doi stâlpi luceau : pe jumăta te în u m b r a mare i umbre le -cor t , p e jumăta te în lumină, a r d e a ha ina roş ie a Soniei . împrejurul reţelei de sâ rmă a t â rnau din copaci frunze verzi , zămoase , neclinti te şi obosi te în aeru l dimineţei .

Câtva t imp n u se mai auzi decâ t sgomotul rachete lor , a lunecarea sc râşn i toare a pantofilor albi p e pământu l uscat , pasu l r e p e d e şi plin de zel a lui Şerban , pasul măsu ra t şi sigur al Soniei , şi n u m ă r a r e a încea tă d u p ă fiecare joc. Din când în când se ap rop iau amândo i în careur i le ce se în tâ lneau la r e ţ ea şi t ână ru l îi în t indea mingile ce le a d u n a s e cu rahe ta . E a luă trei în t r 'o mână , l ăsând celelalte să cadă. D u p ă ce i sprăviseră din nou un joc, Şe rban zise ind i fe ren t : „Cred că am p u t e a mai bine să ne p l imbăm pu ţ in în p a r c p r in u m b r ă . P r e a începe să fie cald a ic i" . E a zâmbi . „Ţi-e p r ea ca ld? N u mai re ­zişti ? E u v r e a u să mai jucăm" ,

„Ei, a tunc i fireşte că mai j ucăm" . Ş e r b a n se aplecă spr in ten d u p ă mingi. „Şi pe u r m ă — n u ştii că am făgăduit profesorului t ău să-1 aş tep tăm la t en i s" ,

în t rebă ea u i tându-se în văzduh . „Gaston încă n u s'a în to r s" , r ă spunse Ş e r b a n c'o jumă ta t e de gură , gâfâind din greu . „Nu e sus în c a m e r ă ? " Şerban r ă spuns? a p r o a p e ene rva t : „S 'a d u s călare la ga ră să aducă p o ş t a ; cel puţin

aşa mi-a spus la dejun. Mai va pân 'o veni , po ţ i să tot aş tepţ i ! " „Eu să-1 a ş t e p t ? Ce-ţi î n c h i p u i ? " Râsu l ei încremeni în hoho t i toa re mândr i e . „Ne-a

făgăduit că o să n e cau te la tenis . Sau n ' a r e obiceiul să-şi ţ ie c u v â n t u l ? " Şe rban r idică b ra ţu l şi mingea sbâ rnă i . T o t a tâ t de sigur şi scur t a rcui tă mingea

veni înapoi . Mici ro togolur i solare f luturau p e nis ip. Cele d o u ă făpturi în ha ine luminoase săl tau încolo şi încoace, înapoi , înainte , se ap lecau la p ă m â n t , se r id icau ca resor tu r i , în t indeau bra ţe le , şi s ă r eau în văzduh pâ lpă ind ca niş te flăcări pes te locul de tenis scăldat în lumină şi dogori t d e soare .

Din t r ' oda tă în mijlocul jocului Sonia îşi a runcă r ache ta şi se duse în u m b r a umbrele i . „Să mergem în p a r c " zise ea liniştită, luându-ş i ha ina de un roşu spălăci t de p e

bancă, „ în cele din u rmă , dacă dascălului t ău îi convine să n e facă să-1 a ş t ep t ăm numai de dragul călăritului, . ."

Şe rban îi ţ inu haina . E a îşi vârî încet b ra ţu l în t r 'o mânecă , apoi în cealaltă, a p ' e -cându-şi capul . Ş e r b a n închise ochii. Că ldura soarelui ţâşni ca u n val fierbinte din mătasa roşie .

„Ei, ajută-mi. N u vezi că gulerul mi s 'a îndoi t la ceafă ?" zise Sonia n e r ă b d ă t o a r e şi cu a m â n d o u ă manile îşi p r inse u m e r i i : „Nu v e z i ? " Şe rban îi a t inse t r e m u r â n d şuviţele de pă r de pe ceafa umedă , răcoroasă , dându- l e la o pa r t e şi îi î nd rep tă gulerul. Ea îşi r idică mul ţumită capul . In clipa aceas ta Şe rban , şovăitor , însă cu pu te rn ice b r a ţ e t inereşt i , îi p r inse pă ru l şi fruntea, îi aplecă capul la p iep tu l său. E a cedă râzând . Dar când Sonia văzu d e s u p r a ei ochii lui mar i şi plini de spaimă se smânci din încleş tare : „Mă plictiseşti , iubi te şi t inere ver i şor" .

„Sonia" suspină el din adânc , r id icându-ş i manile la p iept . Ea zâmbi, „La Paş t i n e - a m d a t cuvân tu l să ţ inem cu p r ie ten ie unu l la altul, îţi mai

aduci a m i n t e ? N e mai ţ inem de cuvân tu l da t sau n u ? „Da, îl ţ inem" , bolboros i el şi în jurul gâtlejului simţi ca o m â n ă ce v rea să-1 su­

g rume , Se d e p ă r t a pu ţ in de Sonia, se în toarse , se opr i neajutora t pr iv ind neclinti t în gol pes te locul s t răluci tor de tenis . Simţi un junghiu în ochi, Sonia se aşeză pe b a n c ă

72

© BCU Cluj

şi-1 obse rvă cu lua re amin te . B ă t e a p ă m â n t u l cu pantoful alb. Tocma i voia să- i s p u n ă ceva c â n d Ş e r b a n zise t u l b u r e şi fără d e glas : „ G a s t o n s'a în to rs . II a u d sus p e s că r i " ,

Son ia se r id ică d e pe b a n c ă , iscodi, se ap rop i e . „ G a s t o n vine că lare p e a lee în jos, îl a u z i ? " con t inuă Ş e r b a n în grabă , „vine a i c i " . „Ha ide în p a r c r e p e d e " , şopt i Son ia şi-1 p r inse d e b ra ţ . Se s t r e c u r a r ă pr in po r t i ţ a de s â r m ă şi se fur işară în u m b r a copac i lor p e p o t e c a

îngus tă şi apo i i n t r a r ă pr in frunzişul stufos în î n t u n e c i m e a r ă c o r o a s ă a pădur i i . S o n i a pufni în râs luminos : „ A c u m p o a t e să n e to t c a u t e " . Ş e r b a n îşi t r a s e a p r o a p e

invizibil colţul guri i . Ea-1 s c u t u r ă d e b ra ţ . „ D a r d e ce mu t r e l e a s t ea ? Nu- ţ i face haz farsa ? „Ba d a " a p r o b ă el, „căci altfel c â n d s u n t e m singuri n u mi se dă nici o d a t ă pri lejul

p e n t r u a ş a c e v a " . „Dacă aş fi în locul t ă u aş găs i a s e m e n e a pri lejuri . Crezi că e u cu g u v e r n a n t e l e mele . . . ?" Ş e r b a n o î n t r e r u p s e a s p r u : „El — e cu to tu l a l t ceva" . A p o i mai înce t : „El mi -e

mai mul t p r i e t en decâ t da scă l " . E a t ă cu mira tă . Se în t inse , îşi înă l ţă capu l şi zise : „Se p o a r t ă p a r ' c ă ar fi u n

m e m b r u al familiei" . „îl iub im foar te mul t " , r ă s p u n s e Şe rban , vo ind p a r c ă să-1 a p e r e . C ă u t ă cuvin te le .

„Dar d e ce t oa t e discuţi i le as tea d e s p r e e l ? T u nu-1 cunoş t i încă de loc" . „ A c u m se p o a t e î n toa r ce iarăş i că la re acasă , când o găsi locul d e tenis gol. Infun-

de-se în căr ţ i le lu i " . „Tocmai as ta n ' o s 'ô facă" zise ba t jocor i to r Ş e r b a n . „ T r e a b a lui. Ce-mi pasă . Din p a r t e a mea . . . " „Se va d u c e să-şi facă ba ia" . A p o i ea tăcu . D u p ă câ tva t imp, c â n d Ş e r b a n tocmai se g â n d e a c u m i-a p r ins c a p u l

s t rângându-1 la s ine, ea zise scur t şi t a r e : „Ce-i d rep t , t oa t e as tea îmi p lac la e l " . Ş e r b a n t r e să r i u şo r . Rid ică o p ia t r ă şi o svâr l i în c r ea s t a u n u i c o p a c d u p ă o c ioa ră ,

c a r e d i spă ru în sbor înce t şi g reu . Sonia u r m ă c u p r iv i r ea sboru l p ie t re i . El se ap lecă d u p ă al te şi a l te p i e t r e şi î ncepu să le asvâr le ca din p r a ş t i e s p r e felurite ţe lur i . S e a lă ­t u r ă şi ea la aces t joc, şi de câ teo r i îşi î ndo ia f ăp tu ra svel tă î napo i şi a r u n c a p i a t r a cu b ra ţu l î nco rda t , n u pes t e cap ci p ieziş , p e lângă t r u p — Ş e r b a n se s imţea ispi t i t s ă o r id ice p e b r a ţ e şi s'o r ă p e a s c ă . C â n d se î n to rcea sp r e el r â z â n d şi ch io t ind : „ A m n i ­mer i t !", el înch idea p leoape le şi se ap l eca p e n t r u al tă p i a t r ă .

D i n t r ' o d a t ă e a o luă r azna p r in stufăriş , el d u p ă ea î n t r ' u n t r a p impasibi l . V e r d e l e închis al crengi lor şi t runch iu r i lo r înghiţ i culori le ei vii . In a r c u r i m a r i îl i sp i tea în s t ânga şi în d r e a p t a pr in să lbă tăc ia părăg in i tă , şi se opr i d i n t r ' o d t ă în m a r g i n e a u n u i luminaş îngust înc l inat sp re lac .

„Să n e a şezăm a c u m în s o a r e " zise ea şi se a şeză pe j umă ta t e d u p ă o tufă d e a lun , în i a rba înal tă . îş i p r o p t i b r a ţ u l s t âng în p ă m â n t , cu m â n a d r e a p t ă r ă s u c e a u n spic în t r e dinţi , p r iv ind în sus la faţa înf ierbânta tă a lui Şe rban . „Ei, ce stai la g â n d u r i ? " Liniş t i t se a şeză şi el înapo ia ei, cu p ic ioare le lungi în t inse .

„Mai a p r o a p e , a ic i" , îi p o r u n c i ea , „aşează-ţ i p ic ioare le de -acurmez i şu l ca să-mi r a z ă m capul , a m nevo ie d e p e r n ă ! "

El făcu în tocmai . E a îşi sprijini conciul d e genunchi i lui, îşi mai po t r iv i capu l în sus şi în jos, p â n ă c â n d se g s s i în a ş t e r n u t pot r iv i t ş i -apoi închise p l e o a p e l e . S e r b a n îşi p r o p t i b ra ţe le î napo i în p ă m â n t . Şalele îl d u r e a u , mani le î n c e p u r ă să-i t r e m u r e . în f ie rbânta t îşi împlân tă dege te le în i a rbă s c u r m â n d p ă m â n t u l cald şi usca t . Ceafa obos i tă nu- i mai p u t e a ţ ine capul . Soare le amiezi i îi dogo rea c reş te tu l . In u m b r ă s ta faţa ei.

P r iv i r ea lui î nc remen i t ă şi pl ină d e u r ă t r e să r i spe r ia tă . Băgase de s e a m ă că genele

73

© BCU Cluj

ei f luturau încet şi câ pleoapele ei cl ipeau uşor în t redeschise . Nu-i vedea ochii, da r îi s imţea u i t ă tu ra i scodi toare şi încet r idică şi el capul p e n t r u a se ui ta pes te lac.

Neted , lucitor şi nemişcat delà u n ţ ă r m la altul se 'n t indea Iacul. Dar d e p a r t e , se zărea o s p ă r t u r ă în oglinda s t ră luci toare , o b razdă a runca unde liniştite sp re s tânga şi d r e a p t a şi la capătu l brazdei , ca re înainta , se r idica şi se cufunda u n cap şi lucea din când în când un braţ . In a r c larg brazda se înt inse s p r e celălalt ţ ă rm. Un om ieşi din apă . A c u m sta în l ivadă, în iarbă p â n ă pes t e glesne. A c u m păşea t r ecând p r in luminiş sp re u m b r ă . U n cal r idică năr i le din ia rbă sforăind şi în to rcându-ş i capul sp re cel ce se aprop ia . El se aplecă, r idica u n căpăs t ru ce se târa şi vâr î oţelul în dinţii ro ibului . Şi în sfârşit iată-1 să r ind pe spate le n e t e d al animalului . Ca o s ingură u m b r ă o luară la goană cal şi călăreţ , pes te l ivada însor i tă , b run i amândo i şi înecaţi în lumina orb i toare , s t ră lucind ca a rama, p ă t r u n s e r ă pr in t runchiur i le înal te şi fără de frunze în u m b r a în tu ­necoasă . Copi te r ă s u n a r ă su rd din temelii cu muşchiu, crengi usca te se auz i ră t rosn ind , p e u r m ă iarăşi linişte. Ne ted şi s t răluci tor se 'n t indea lacul, f ierbinte şi u sca tă l ivada, g rea şi îngustă u m b r a la marg inea ei.

Sonia îşi aplecă încet genele, Şe rban îi simţi capul u şo r t r e m u r â n d în t re genunchi . Pes t e cres te le copaci lor în apus , se ivi în amiaza liniştită un n o r ro tund , greu, alb, ca de p lumb.

Dogoa rea t r e m u r ă t o a r e a dupăamiezi i p ă t r u n d e a a rză toa re p r i n u ş a în t redeschisă în camera u n d e se făcuse înadins în tuner ic . P r in deschizătur i le tablelor delà ferest re se împlân ta lumina îngustă şi ascuţ i tă ca u n p u m n a l în culorile ş terse ale covorulu i .

„Ei, facem o ra i tă călare, sau n u ? " î n t r ebă Sonia, p u n â n d paharu l cu a p ă răc i tă cu ghiaţă, din care a băut , aspru , p e masă .

Şe rban se ridică, greu şi şovăitor , de p e scaun : „Dacă ţii cu tot d inadinsul , — dau ordin să se p u n ă şelele p e ca i" . Gas ton n u se clinti. Se ui ta încremeni t pr in uşă în aeru l t r e m u r â n d al dupăamiezi i .

„Copii, mi-e t e a m ă să n u vină o fur tună" , ţ inu să ves tească bă t r âna domni ţă . „Cum crede ţ i " . Sonia d ă d u d in u m e r i plictisită, S t rângea buzele , ochii îi a luneca ră

sp re Gas ton . O rugămin te şi o furie copi lăroasă a r d e a u în ei. In chip neaş t ep ta t G a s t o n zise ta re , zâmbind :

„La drep tu l vorb ind , anevoie poţ i să vezi ceva mai frumos decâ t înă l ţa rea une i fur tuni pe şes. A m p u t e a să mergem spre dealuri le cu v i i ; calea e u m b r o a s ă şi n u e p r e a d e p a r t e " .

„Da, să mergem" , jubilă Sonia. „Şerbane , du- t e p u n e şelele p e cai, d a ? Băiatul ieşi încet . Bă t r âna domni ţă se r idică zori tă d u p ă el. In cameră , linişte, dogoare topi tă în p rag . De d e p a r t e sgomotul unei uş i t rân t i te , „Trebuie să jucăm tot c u m ne c â n ţ i ? î n c ă p ă ţ â n a r e a D-tale e dead rep tu l a b s u r d ă " ,

zise cu glasul usca t Gas ton , „Nu-i a ş a ? " r ă s p u n s e cu r t en i toa re Sonia, î n d r e p t â n d u - s e sp re uşă , în lumină. E a

p u r t a o ha ină d e călărit , s t rânsă, a lbastră , şi cisme b r u n e desch ise . Izbi cu piciorul tabla t rasă a ferestrei , desch izând-o . Se răz imă în pe rvazu l uşii şi pr ivi pes te pietr işul o rb i to r din faţa p r idvoru lu i .

G a s t o n o observa , s imţea că Sonia voia să vorbească , auzia pa r ' că şoap ta cuvin te lor ce voia să-i spună , da r n u p r i n d e a încă înţelesul lor neros t i t . Cu o î nco rda t ă aş tep ta re el i se u i tă în faţa pu ţ in în toarsă , când ea zise însfârşit cu ind i fe ren ţă :

„ A s e a r ă m ă îndoiam de a r t a dumita le d e a călări . D a r mi-ai da t o s t raşnică lecţie. Iar tă-mi îndoia la"

Gas ton su râse nesigur . „ C u m ? Nu înţeleg. Când ai avu t prilejul d e a m ă e x a m i n a ? Ce-a p u t u t să-ţi în lă ture îndoielile ? N 'a i d e u n d e să şt i i" .

74

© BCU Cluj

„Ba da 1 ' , zise ea înce t . Şi d u p ă u n r ă s t imp , în ca re lumina p ă r e a că t r e m u r ă şi m a i dogor i t oa re în ju ru l făptur i i ei svel te , ea 'ş i î n toa r se capu l sp r e el, z â m b i n d : „Azi d imi­n e a ţ ă . Ţi-ai lua t baia, p e u r m ă ai călăr i t p r in p ă d u r e " .

G a s t o n închise ochii , îi desch i se şi ia r îi închise. Vâr te ju r i roşi i c r e ş t eau în d o g o a r e a ga lbenă . P e u r m ă t r u p u l lui s e r e d o b â n d i şi fu ga ta p e n t r u or i ş ice .

„Mai r ă m â n e tenisul . A c i încă n ' a i p i e r d u t jocul cu ba t jocura d-tale !" S p u n â n d aces tea , el simţi c u m cuvin te le s c ă p a u de cont ro lu l vo in ţe i s a l e .

E a zâmbi ba t jocor i to r , „ M ' a m ferit înad ins să joc ten is cu D- ta" . „Ţineai p r in u r m a r e ca tocmai eu să n u te înv ing" . Son ia in t ră din n o u în u m b r a camere i şi se opr i în faţa lui G a s t o n ca re o ţ in tu ia

cu privir i le . „Doreş t i să r e c u n o s c ? " El r ă s p u n s e a s p r u : „ A t u n c i regre ţ i că ai p i e r d u t prilejul u n e i în f rânger i " . E a t ă cu şi-şi încl ină pu ţ in capu l . El se s t r e c u r ă p e lângă ea în p r i d v o r . L u m i n a

de-afară era , o r i cum, mai r ă c o r i t o a r e decâ t spaţ iu l î năbuş i to r şi î n tuneca t în c a r e s ta ea . G a s t o n se d u s e s p r e gra jdur i în a ş t e p t a r e a lui Ş e r b a n ca r e v e n e a cu t re i cai înşe ia ţ i .

Roibi i e r a u nelinişt i ţ i şi u r m a u fără d e voie p e cel ce-i t r ă g e a sp re p ie t r i şu l luminos d in faţa casei . A j u n g â n d lângă Şe rban , G a s t o n a p u c ă m â n a ca re ţ inea căpes t re le şi z ise în g r a b ă : „Dă d r u m u l cailor în p a r c , spune- i că ţ i -au s c ă p a t dela iesle. N u e b ine să că­lăr im az i" .

Ş e r b a n îi a r u n c ă o p r iv i r e î n c r u n t a t ă şi t r ecu p e lângă el t r ă g â n d cu m â n a încă­p ă ţ â n a t ă caii n ă r ă v a ş i . Din casă r ă s u n ă t a r e şi n e r ă b d ă t o r s t r igătul Sonie i : „ în sfârşi t" . Ea lovea pe re te l e cu c r a v a ş a .

î n c ă l e c a r e tus t re i şi p o r n i r ă p e subt copaci i înalţi , p e p o a r t ă . P u l b e r e g rea se î n v o l b u r a p e d r u m u l larg al sa tu lu i subt copi te le cailor, a ş e z â n d u - s e ca n o u r i p e j a r b a c a r e t ivea d rumul , şi pe s t e livezi. Din porumbiş t i îna l te cu foile ascu ţ i t e se iveau cope r i şu r i p iezişe de p a e ; câni căscau leneş i p r i n t r e copi i b r u n i şi goi. î n t r a p u ş o r c ă l ă r e a u tus t re i laolal tă . Ţă ran i i -se fe reau şi-şi m â n a u care le cu bo i d e p e d r u m , p e c â m p zori ţ i şi cu î n d e m n u r i u r l a t e v i te lor . Sonia d a se r ioasă din c a p de câ teo r i e ra sa lu ta t ă ; Ş e r b a n n u r id ica ochii din p ă m â n t u l u s c a t şi prăfos .

Lângă s tâ lpul d e l emn d in faţa c râ şme i sa tu lu i , s t ă t e a u doi bo i în jug, doi ţ ă r a n i în u m b r a îngus tă t r â n d ă v e a u sub t s t reş ină . Ş e r b a n încet ini mersu l ca 'u lu i s p r e a lăsa p e ceilalţi doi să t r e a c ă îna in te . C â n d Son ia îşi împin ten i calul, c r a v a ş a îi a l unecă din m â n ă şi-i căzu în pu lbe re . G a s t o n îşi înfrâna calul, d a r Ş e r b a n săr i se . Calul său se s p e r i e , să ­r ind câţ iva paş i înapoi . El în t inse Sonie i c r avaşa şi se î n toa r s e apo i să-şi p r i n d ă calul d e frâu. Calul se r id ică înal t p e d o u ă p ic ioa re , s ă r i n d î n t r ' o p a r t e . Copi te le r ă s u n a r ă i zb indu-se t a r i d e p ă m â n t u l p ie t ros ţ u n no r de praf se r id ică . D u p ă câ t eva cl ipe Ş e r b a n ieşi d in no r iarăş i că la re po t r i v indu - se s ingur în şea şi scăr i ţe ; calul îşi asvâr l i capu l înapo i .

„N'a i p u t u t să stai locului , să fi veni t ţ ă r ăno i i ceia ?" s tr igă Son ia , E a se în roş i se şi-i î n d e m n a calul, G a s t o n sta de - a d r e a p t a ei, da r Ş e r b a n r ă m a s e d e - a c u m în u r m a lor, t r o p ă i n d p r i n no ru l d e praf. \

Ei cot i ră de p e d r u m u l m a r e de ţ a r ă p a s t e livezile largi în jos sp r e râu l ca re a lcă­tu ind p ă r ă i a ş e să race , s e s cu rgea în m a t c a lui largă, s eacă şi p i e t roasă . Ogaşe d e c a r e a r ă ­t a u vadu l . Năduf a p ă s ă t o r zăcea pe mâlul c r ă p a t şi p e s t e s tufăr işul ţ epos ; caii se cufundau a d â n c în nis ipul cald. î n mijlocul ape i se op r i r ă ; se toş i , îşi î ndo i r ă gâtur i le ca să bea ,

Son ia ne t ezea cu degele le coama calului şi zise d i n t r ' o d a t ă fără a se î n t o a r c e c ă t r e Ş e r b a n : „în ce p r iveş te î n t â m p l a r e a cu c ravaşa , t r é b u e să r e c u n o s c c ' am fost foar te s t ângace . T u te -a i a r ă t a t ca î n t o t d e a u n a cavaler şi b ine crescut , iub i te v e r e " . Ş e r b a n t ăcea . C'o smânc i tu r ă Sonia îşi împin ten i calul şi ieşi d in a p ă l u â n d p iep t i ş ţ ă r m u l înalt d e

75

© BCU Cluj

dincolo d e p ie t re şi nisip. Sus pes t e r â u sta cal şi că lăreaţă , în tuneca ţ i în faţa unui no r alburiu , nemişca t şi s t râns ca u n p u m n ur iaş .

Se î n d r e p t a r ă mai d e p a r t e pes te livezi r id icate în u ş o a r e valuri , p e u r m ă p e subt pomi, şi toţ i se ap lecară pe coama cailor sp re a t rece pe sub crengile încă rca te de rod . F r a n z e l e le biciuiau obrajii şi umeri i . L u â n d - o mai încet pe o că ra re boltită, a cope r i t ă de frunzare, Serbai îşi coti calul z icând : „Am o însă rc ina re p e n t r u a r endaş . N 'o să ţ ină mult . Dacă sunte ţ i d e a c o r d n e p u t e m întâlni iarăş i la vad . E u o iau delà casa a r e n d a ­şului d r e p t în jos şi nu mai t rec pe a ic i" .

Gas ton se u i tă la Sonia . R ă s p u n s u l ei fu p r o m p t : „Ne-am înţe les" , Şe rban d i spăru în t re viţele înal te de v ie .

De pe c reas ta dealului cu vii u n d e se opr i ră , privir i le lor se ro t i ră pes te şesul larg din care râur i le scânte iau . Câmpur i le se în t indeau ga lbene în t r e gospodăr i i luminoase , şe rpu i toa re le d r u m u r i de ţ a ră se p i e r d e a u în livezi î n tuneca te , câ te u n p e r e t e alb de casă s t ră lucea şi câ te -o fereas t ră scânteia , iar în d e p ă r t a r e pr ivel iş tea se is tovea a lbas t ra şi abu roasă în uşoa ra ro tunj i re a mării! U m b r e ur iaşe ca de mar i p lu t i toare păsăr i t r e ­ceau grele pes te ogoarele de au r roşu şi pes te livezile verzi spălăci te . P r in t r e nour i de p lumb p icu rau s t ropi fierbinţi de soare , cu fuioare cereşt i se ap rop i a fur tuna.

„D-ta n u iubeşt i ţ a r a acees t a" , zise Sonia . G a s t o n tăcea , „Eşti s t ră in aici şi o u răş t i fiindcă n ' o înţelegi" s tă ru i ea, „Nu" , r ă spunse el şovăi tor . „Dar simt că în cu rând va t rebui s'o părăsesc , dacă

v rea să r ă m â n s ă n ă t o s " . E a râse . „As ta e o simplă închipui re . P e n t r u c a acest văzduh şi acest larg spaţ iu

să-ţi pr iască îţi l ipseşte numa i îndrăsnea la . Eşti l aş" . „Se p rea p o a t e " repl ică el scur t . In liniştea ce se făcu r ă s u n a u p re lung cornur i le pândar i lo r delà o podgor ie la al ta .

Str igătul în tuneca t se îneca în văzduhul fierbinte pes te colinele cu tufe. Şi tăcer i le în t re s t r igăte deven iau tot mai lungi, to t mai grele şi mai apăsă toa re .

„Pes te m u c h e " , zise Sonia d â n d p in ten i calului. P r in va lea ceea o c ă r a r e d u c e în jos s p r e c â m p " .

G a s t o n o u rmă . E a sta n e p ă s ă t o a r e în şea. Capul ei neacope r i t e ra da t de s p a t e . N e p ă s a r e a aceas ta îl a ţâ ţă p e G a s t o n şi mai mult şi el zise supă ra t , u i t ându-se la pă ­rul ei înecat d e soa re şi f lu turând în v â n t : „Nu înţeleg d e ce te por ţ i a şa cu Şe rban . F ieca re cuvân t al D-tale e p e n t r u el o pa lmă nemer i t a t ă . P o a t e nici nu-ţ i dai s e a m a cât de mult îi d o a r e " .

Indiferent, a p r o a p e v e s e l — v e n i r ă s p u n s u l : „Încă n ' a i făcut p e p recep to ru l as tăzi ?" „Nu" , r â se el amar . „L 'am scuti t p e Ş e r b a n de lecţia mea p e n t r u c a să-ţ i ţ ie d e

u râ t şi să se b u c u r e în l iber ta te de vizita D-tale ? „Şi lecţia p i e rdu tă vre i să mi-o ţii m i e ? " „Nu as ta nu" , zise Gas ton cu u n glas de as tăda tă mai moale . „D-ta nu vezi cum

îl c h i n u i ? N u mai eşt i copil, şi el te iubeş te" , Sonia se în toarse p e jumăta te în şea, „Lecţia D-tale e adorab i lă . Crezi D-ta în

adevă r că eu t rec aşa fără şt ire p r in t r e toa te aces tea ado ră r i ca re mă tămâiază pe toa te d r u m u r i l e ? "

Ea-şi scu tu ră capul şi-şi zori calul. „Ce d r e p t u r i îi dă iub i rea a s u p r a mea ? P o a t e el să-mi ceară ceva fiindcă mă i u b e ş t e ? "

Gas ton d ă d u din. cap . „Of, ce în ţe lepc iune" , con t inuă eâ învesel i tă . „Unde am ajunge dacă la r ându l meu aş ridica pre ten ţ i i a s u p r a unu i al t rei lea fiindcă-1 iubesc, iar

76

© BCU Cluj

aces ta a s u p r a une i a p a t r a p e r s o a n e , şi-aşa mai d e p a r t e ? Iubeş t i p r e z e n t â n d pol i ţe ? S t r a ş n i c ă g o s p o d ă r i e ! N u m ă p r i c e p în d 'al d e a s t ea . Şi nici n u v r e a u să m ă p r i c e p " .

G a l o p a r ă t ă c â n d mai d e p a r t e p e sub bolţi le d e f runzare ş i -apoi în largul şesulu i . U m b r a u n u i n o r îi î n t r ecu e s t o m p â n d t o a t e culori le .

„Ceva cloclot i tor se p e t r e c e p e s t e cape te le n o a s t r e " zise G a s t o n zori t . D a r abia r o -r o s t i t e , cuvin te le aces t ea îl s u p ă r a r ă . îşi s t r ânse buze le . Şon ia îşi s c u t u r ă capul , i zbucn i ră d e o d a t ă în râs , se pr iv i ră .

„Şi d e a s t a t e t e m i ? In a d e v ă r ? Ţa ra , văzduhu l , bă răganu l , o a m e n i şi o fu r tună în mijlocul verii , ce e ma i f rumos ? A h , şi eu c a r e te l uasem d r e p t u n voinic cu ca r e po ţ i călări p â n ă la capă tu l lumii, u n voinic c a r e ţ i -a r s ta a lă tu r i chiar d a c ă ro ibul a r lua -o r azna , şi ca re a r şti să p r i n d ă frâul lăsat c â n d eu însămi , t r â s i şi împ insă de t oa t e bone le , g u v e r n a n t e l e şi mă tuşe le ce mi -au b i n e c u v â n t a t t i ne re ţ ea , n u mi-aş mai p u t e a d a s e a m a u n d e e d r e a p t a şi u n d e e s tânga . A ş a t e - am crezut , d a r : — se p e t r e c e ceva clo­cot i tor pe s t e cape te le n o a s t r e " . R â d e a furioasă. îngh i ţea lacr imi . „ N u , fur tuna n i se d e s ­ca rcă în fulger şi t u n e t , v o m avea n u m a i o lamentab i lă p loa ie d e ţ a ră , şi d e as ta mi-e g r o a z ă şi mie . M ă simt dec i mai b i n e acasă . î n a p o i !" Izbi f lămânzări le calului cu c ra ­vaşa . Calul z v â c n i — svâr l ind bulgăr i d e p ă m â n t în u r m ă — săgea tă p e s t e câmpie . F a ţ a lui G a s t o n se u m p l u d e p u l b e r e şi i a rbă r id ica tă . Şi el lăsă calului frâu l iber .

0 l u a r ă a m â n d o i s p r e vadu l cu f runzare , p e u n d e t r e c e a u care le p e s t e povâ rn i ş . D e p e dea ' u r i l e cu vii se r epez i şi Ş e r b a n în ga lop s p r e şes . G a s t o n văzu in g r a b ă în d e ­p ă r t a r e f ăp tu ra svel tă a bă ia tu lu i ap leca t p e c o a m a ro ibului , d i s p ă r â n d d u p ă o colină.

Caii o ţ i n e a u goană u n u l lângă altul . Sforăi tul lor şi t r o p o t u l s u r d al copi te lor se îndâr j ia în scâr ţâ i tu l şoselelor şi în r ă s u n e t u l zăbale lor .

„Ţ iu p a s " s tr igă G a s t o n — a p u c â n d u - i frâul. „Lasă -mi c a l u l ! " a m e n i n ţ ă Son ia . II lovi pe s t e m â n ă . Roibi i căzu ră în t r a p . „ A m să-ţ i a r ă t că şt iu să-1 î n f r ânez ! " r â s e el. „Ţ i -a ră t , ţ i - a ră t ! " se 'nfur ie ea . „Numai a t â t a vre i , să a ră ţ i ce ştii şi ce poţ i , şi că

n i m e n e a n u te î n t r e c e ! Lamentab i l ă ambi ţ ie d e p r e c e p t o r . Dă-mi d r u m u l ! A c u m e p r e a tâ rz iu . A i p i e rdu t jocul" .

„As ta - i j o c " chioti el. Ii a p u c ă p ă r u l desple t i t şi-i t r a s e c a p u l p e u m ă r u l său . Ea se lăsă r â z â n d .

Cu o smânc i tu r ă — caii p o r n i r ă d i n t r ' o d a t ă la goană , cu cape te le în lă tur i , „ Ş e r b a n " ţ ipă Sonia . M â n a ei a r ă t ă p e s t e şes . „I-a s c ă p a t ca lul" şu ie ră G a s t o n s t r â n g â n d din dinţ i . Coti p e ţ ă r m în sus p e lângă

stufărişul , d u p ă ca r e se adânc ia albia râu lu i . Zece sa l tur i d e cal mai d e p a r t e în faţa lui, ro ibul n e b u n al lui Ş e r b a n sfăşie s tu ­

fărişul — p u l b e r e şi p i e t r e ţ î şn i ră d e sub cop i t e—şi fără s t ăpân , î m p r o ş c â n d apa râu lu i , o ţ inu r a z n a şi d incolo pes t e câmpie s u b t nor i i cari a t â r n a u negr i i .

G a s t o n săr i din şea , a r u n c ă Sonie i frâul şi cobor î în albie . Bă ia tu l zăcea cu b r a ţ e largi desch ise în p i e t r e . S t rop i m a r i de p loa ie î n c e p u r ă să

c a d ă ş t e rgând sângele ce i svo ra din t â m p l e , d e p e f runtea a r s ă d e s o a r e . Ochi i lui m a r i deschiş i î n c r e m e n i r ă u i t ându - se la Son ia ca r e — cu t r u p u l ap leca t — s ta sus în stufăriş î n t r e cei doi cai . Când G a s t o n îngenuch ie s t r igându-1 t a r e p e n u m e , ochii lui Ş e r b a n n u mai cl ipeau. . .

© BCU Cluj

E L E G I E DE

I O N P I L A T

S t ă vân tu l d e o d a t ă p e iazuri ,— şi stelele toamnei . Vâsl ind din a r ipe b ă t r â n e ca ziua şi n o a p t e a , U n stol se înş i ră de d u c ă s u b zodii ; da r nimeni Nu ştie să r ă s t ă lmăcească azi semnele firii...

Şi fumul r ă m â n e a lbas t ru pe sa te şi frunza R ă m â n e p e u m ă r u şo r ca o m â n ă u i ta tă , Şi t impul se -adună , cenuşă , în ornicul serii .

Aleea coti tă t e -aduce de u n d e p lecase . B ă t r â n u l găseş te în t rânsul flăcăul din v remur i . Păs to r i a u veni t delà mun te ; propt i ţ i în toiaguri , î n t r eabă luceafărul care luceşte pe s taul . Dulăii cu bo tu l p e labe le s tau la p ic ioare Şi t u rme le lor împietr i te , s 'au s t râns pen t ru n o a p t e . O l ampă se -ap r inde în casă şi omul deschide Iar cartea, cea sfântă, ci teşte iar slovele sfinte. F e m e e a în t inde p e masă o pânză c u r a t ă Şi frânge ia r pâ inea şi va r să iar vinul. Copilul P r iveş te Icoana, Icoana pr iveş te copilul . In poa r t ă a ş t eap tă ologul şi orbul şopteş te : „Lâ cină a m stat în E m a u s şi as tăzi cu D o m n u l " . Dar n imeni h u vede minunea , n ' a u d e cuvântul . . . Şi to tul r ă m â n e în lume, doa r pa să r ea sboară .

© BCU Cluj

C A R T E A M U N T E L U I S F A N Ţ DE

S A N D U T U D O R

Î N A I N T E - C U V Â N T A R E

. A x e a s t ă î n a i n t e - c u v â n t a r e t r e b u e socot i tă a s e m e n e a une i desver igă r i sono re , u n e i desch ide r i s p r e o smer i tă zug răv i t u r ă înfăptui tă cu înţeles muzical d e vo rbe . Sâmbure l e c a r e s tă în inima cărţ i i se p o a t e tâlcui aşa :

î n c e r c î nd ră snea l a să d u c ma i d e p a r t e la lume, mare l e d e s c â n t e c auzit în s t r ăbunu l Munt3 sfânt al A t o n u l u i .

D e s c â n t e c ? Omul deobş t e a moş ten i t sufletul uc igaşului şi al i sgoni tului . In el t r ă -eş te nevo ia fermecări i , nevo ia să u i te d e g r e u t a t e a de a se p u r t a p e s ine veşnic s ingur . A ş a lumea a ajuns g roazn ica şi u r i a şa c â n t a r e a mor ţ i i şi omul veşnicul ei vrăjit . D e aci uşu r in ţ a , p l ăce rea chiar , p r i n c a r e omul se min te p e s ine, cu care se înch ipue altul decâ t es te , de aci carnava lu l măşt i lor . Nu v e d e ţ i ş a rpe le pămân tu lu i , t ova ră şu l v e r d e d e la p o m u l binelui şi rău lu i , u r c a t ca să vă mu l ţumească , p e d e a s u p r a lumii şi f luerând d in cavalul fe rmacat melodi i le celor mai u lu i toa re vrăji aie lui ? I a r ă f i indcă nici u n c â n t e c n u es te fără d e r ă s p u n s , fără ecou , omul ameţ i t d u c e mai d e p a r t e cân tecu l vrăj ir i i . T o t p ă m â n t u l şi lumile t oa t e îl r e p e t ă şi gândur i l e lor se zugrăvesc în t oa t e culori le u n u i nefiresc r a i şi f iecare îşi u i tă d e a d e v ă r a t a lui fiinţă. P r e s c h i m b ă m la faţă totul , s u b ame ţea l a t randaf i r ie a viselor şi do r in ţ e lo r şi n e d e p ă r t ă m de là a d e v ă r u l vieţii. N ă z ă r i r e a n o a s t r ă es te s ingurul în ţe les al aces te i vieţ i s au ma i b i n e zis fluerul fe rmeca t al ş a rpe lu i . A d e v ă r u l , e socot i t d r e p t golul z ada rn i c din v r a n a aces tu i fluer al vrăjirii .

Cu a d e v ă r a t p r i n t r ' u n cân tec , p r i n t r ' o î ncân ta re , ne - a acope r i t ruş inea , în tuner i cu l căder i i omului , i a r ă p r i n t r ' u n d e s c â n t e c , M a r e l e - D e s c â n t e c , ni s'a a d u s m â n t u i r e a . T r a ­gedia omulu i d e azi mai mul t ca o r i când e t r aged ia vrăjir i i şi mai ales a p rop r i e i vrăjir i . Omul n u ma i ş t ie ceea ce e s t e cu a d e v ă r a t .

A m auzit , în aceas tă r ă s b a t e r e pe s t e ţ a r a Sf. A g u r e , la to t pasu l melodia M a r e l u i Descân tă to r , N ă z u e s c să o r e p e t aci î n t r ' u n d e p ă r t a t şi smer i t ison, ca o da to r i e a sufletului ce a simţi t înf iorarea desvrăj i r i i şi a t ră i t o clipită m a r e a v e d e n i e a l iberăr i i din u rmă-

A m călcat cu t a lpa p a t r u z e c i d e zile şi n o p ţ i pe s t e to t aces t p ă m â n t c iuda t , cel ma i c iuda t cu pu t in ţă . N u se p o a t e înţe lege fără de l uc r a r ea une i ta in ice minun i , cum a p u t u t să se pă s t r eze aci în mijlocul măr i i egeice, pe s t e a t â t ea veacu r i d e g rozave sd runc ină r i

/ -

79

© BCU Cluj

ce au d ă r â m a t aşezări şi împărăţ i i lumeşt i fără de număr , nu se p o a t e înţelege fără lu­c ra rea une i ta inice minuni , cum a p u t u t dă inui aci în pl ină lume a civilizaţiei, acest os t rov al pr imit ivismului ascet ic aşa de fără de a s e m ă n a r e cu tot ce-1 împresoară .

De vei urca acolo în acest M u n t e , să t răeş t i zi de zi din h r a n a minuni i lui, din u imire în uimire vei descoper i că aci, da tor i tă aceluiaş secre t negrăi t , v ia ţa n u se mls tue n ic io­da tă în cenuşa zadarn icu lu i desgust , a şa p r ecum se mis tue în lumea noas t r ă firească, ci u r c ă să lumineze cu înflăcărări de psalt ire şi l i turghie veşnică, p â n ă la picioarele de a r a m ă roşie ale unicului Hr is tos . Ia ră d e vei avea îndelunga r ă b d a r e , să te dai birui t p e depl in Mângăe to ru lu i , Domnu l a to tpu te rn i c al acestei ţări , in ima ta d e p ia t ră pâ ine caldă se va face, şi vei p lânge aflând că aci numa i d ragos tea lui D-zeu e socoti tă lege. 0 , da ru l sfintei şi îndelungate i dragoste , el e t ragedia sufletului omenesc aci, l ăunt r ica şi m u t a t r a ­gedie a lupte i cu t ine şi cu D-zeu, t ragedie în ca re fiecare s imţământ poa t e fi o groaz­nică nenoroc i re , u n d e fiecare dor in ţă p o a t e fi o m a r e şi neaş t ep ta t ă în tâmplare , în care cel mai mic gând, o pr ic ină de cădere sau de mântu i re , în ca re lacr ima e o rouă , un semn neîndoios şi nădăjdui t . F i indcă şi în d ragos tea d e D-zeu ca şi în orice dragos te , n u eşt i sigur p â n ă nu ai p lâns . In ima ta şi b u n a şi nemărgin i ta in imă a lui D-zeu, p e n t r u a se înţelege deplin, t r ebuesc să i sbucnească la un loc în lacrămt şi susp ine ascunse , să t r e a c ă pr in l i turghia lacrămilor în ca re t ăce rea grăeşte cu vorbele cele n e s p u s e . A ş a afli cel mai m a r e b u n cu pu t in ţ ă în aceas tă lume , bucu r i a at ingeri i celei vii a Lui . A ş a îl po ţ i întâlni şi a t inge răni le pa lmelor Lui, p e fiecare p o t e c ă de calvar a Munte lu i , în fie­c a r e suflet de om d e aci . înţelegi că daca p a n ă azi n u L-ai aflat cu a d e v ă r a t e numa i că nu-L cercetai acolo u n d e b inevoeş te să od ihnească : în inimile oameni lor . Aici afli

v iu b u c u r i a acestui a d e v ă r evanghel ic . * Da, nimic n u p o a t e fi mai r ă s tu rnă to r sufleteşte p e n t r u u n om al veacului de faţă,

decâ t o călă tor ie p r in înt insele pădu r i şi pust ie tă ţ i ale Muntelui-Sfânt , p r in t r e cele d o u ă z e c i şi una d e cetăţ i ale mar i lor mănăs t i r i împără teş t i şi apoi p r in t re sutele de mici b ise­r i cu ţe de pe stânci şi d in peş ter i , d a r mai ales p r in t r e cei şapte mii de călugări împreună pe t recă to r i şi pustnici , ca re în acelaş t imp, în fiecare zi şi din miezul nopţ i i şi p â n ă în mijirea altei zile, s tau neclintiţi ca niş te făclii în faţa a l tare lor , mistuindu-şi în lacrămi de foc, rugăc iunea lor pen t ru lumea în t reagă .

D a r aceas tă măr tu r i s i re face să r ă s u n e în mine u n alt strigăt încerca t : Ce tr is t e să te simţi omul îndobitoci t al civilizaţiei ! Ce tr is t să înţelegi că t ră im din pângă r i r ea firei dumnezeeş t i din noi !

Sufletele m ă r u n t e , sau cele usca te , cele sărăc i te şi jefuite p e n t r u t o tdeauna , p e care sgomotoasele mici iluzii ale vieţii noas t r e „zilnice" le îndes tu lează cu senzualismul lor lipicios, nu pot p r i cepe cele ros t i te aci.

Respectabi le le figuri ale zilei, cu a p u c ă t u r i şi idei p rac t ice , fără nici un vis ceresc şi fără nici o slăbiciune, putern ic i i clipei care n ' au suferit d in pricini în afară de in teresul sau deşe r t ăc iunea trufiei lor, cei ce-şi găsesc grabnic o grasă mul ţumire în tot ce poa t e să le , dea pământu l , cum vo r p u t e a aceştia înţelege viaţă celor ce s a u desbrăca t p â n ă şi de ei înşişi, şi în vitejia sufletelor şi în nevoin ţe le cele de pes te fire, cu pr imejdia de a se p i e r d e , n u au decâ t năzu in ţa une i răsplă t i r i de pes te via ţă ?

Sau acei domni subţ i r i ce-şi învâr tesc în t idva lor savan tă câ teva î m p r u m u t a t e gân­dur i rugini te ale răsvrăt i te i lor zeităţi Ra ţ iunea , cum vor p u t e a m ă c a r r ecunoaş te bogăţ ia sfintei barbar i i ca re de mii d e ani t r ăeş te în aceas tă s ingura tecă ţ a ră d e munţ i , în luptă nevăzută împot r iva „civilizaţiei", fiara cu şap te cape te , ca re a nimicit în noi haru l şi duhul rugăciuni i p r in care n e legam de cerur i , de a făcut din noi n u m a no roade l e t r is te ale pămân tu lu i ?

80

© BCU Cluj

De vo r de sch ide scoar ţe le aceste i căr ţ i u n u l d in astfel d e cinstiţi ci t i tori , să le s t r ângă r e p e d e înapo i . F a c o cinsti tă şi ne t rufaşă măr tu r i s i r e d e la î ncepu t . A c i n imic nu îmbie poftele domni i lor lor .

C a r t e a de faţă n e es te r â v n a să fie, p e câ t mai c red inc ios , o smer i t ă ca r t e a cea ­sur i lor şi a clipelor de n o a p t e , d e a m u r g şi zor i p e t r e c u t e p r i n t r e pusnic i i în r u g ă c i u n e , u n ceas lov d e că lă tor ie , în ca re p a s cu p a s să a jungem să se a d u n e t o a t e semne le d u h o v ­niceşt i p e c a r e le -am văzu t şi auzi t , în pa t ruzec i de zile şi d e nop ţ i d e d r u m .

C a r t e a d e faţă n e e s t e d r a g să fie u n ison sufletesc p e n t r u m a r e a p r i e t en ie î n t r u Hr i s tos ".e t r e c e şi u r c ă s lobodă d e vrăjile lumii aceş t ia sp r e a l ta ru l sfintei s ch imbăr i la faţă c a r e e zidit în piscul cel mai d e sus ăl mun te lu i A tonu lu i , să fie ceva din muz ica mersu lu i d e veacu r i al că lugăr i lor şi pusnic i lor , aces te suflete m a r i d e copii simpli şi p r i ­mitivi, u r c â n d la u m b r a nemărg in i te i cruci d in ca r e p e s t e v r e m u r i a t â r n ă b u n u l D-zeu s p â n z u r a t în p a t r u p i r o a n e .

Insă în nev redn ic i a ta , omule , c â n d vre i să măr tu r i seş t i u n a d e v ă r de t ră i re , at ingi fără să v re i margini le vo rbe i omeneş t i . N u m a i c â n d voeş t i să spui to tu l încerc i m a r e a s tângăc ie : s tângăcia nepot r iv i r i i cuvin te lor . Ajungi a şa să p r icep i că a d e v ă r u l ca re ţi s 'a s t r e c u r a t în in imă şi în min te n u se p o a t e aşeza în cumin ţen i i d e u s c a t stil g r a m a ­tical, d u p ă ş t iu te regul i a c a d e m i c e . Simţi că-ţ i t r e b u e u n a ju tor d in al tă p a r t e , c a r e să- ţ i dea graiul m i n u n a t d e s implu a celor d in tâ i poves t i to r i ai lumei .

Cu câ tă u ş u r ă t a t e se a ş t e r n e însă scr isul c â n d vre i să vorbeş t i d e s p r e ceva p e ca r e nu-1 cunoş t i , p e ca re îl ştii d o a r d in căr ţ i , d in auz i te sau îl născoceş t i d in năzăr i r i l e gându lu i . De încerc i însă să v ie ţueş t i u n adevă r , g rea e s t r ă d u i n ţ a măr tur i s i r i i şi mai a les să-1 furi în m l ă d i e r e a slovelor . Iţi amin teş t i a tunc i , d e ce mar i i v ie ţu i tor i ai p ă m â n ­tului şi ai ceru lu i n u a u scr is d e c â t în sufletul oameni lor . Cu grai viu, p r e c u m faptă vie e r a u ei înşişi , sc r iau aleşii în amin t i r ea vie a mulţ imilor , sc r iau c u m ai scr ie pe înt insul n is ipului s a u p e luciul ape lo r c u sânge şi cu d u h î n d u r e r a t .

A ş a c u toa tă nev redn i c i a o m e n e a s c ă ne -am socot i t să lăsăm p e n t r u mai târzju a cea s t ă sc r i soare , fiindcă a s e m e n e a în ţe lepţ i lor şi sfinţilor să măr tu r i s im în ch ip viu, n u s u n t e m vrednic i , ca astfel să n u p i a r ă f rumuse ţea şi lumina d e i coană ce a m văzu t cu ochii noş t r i .

A ş a min tea şi sufletul a l to ra în t ru aces tea să zăbovească şi d in auz i rea lor să se îndu lcească şi î n t ru veden ia lor să nădă jdu iască m a r e a desvră j i re .

D r e p t aceea nu voi mai face zăbavă lungă cu aceas tă desch ide re , ci î n t ru b u n ă măr tu r i s i r e voi î n c e p e firul poves t i r i i d e faţă, ce se leagă mai mul t de fapte şi d e g â n d u r i d e c â t de tâ lcu i rea s au t ic luirea f rumoasă a s lovelor .

La to t n e a m u l cel î m b r ă c a t în d r e a p t a c red in ţă şi la tot omul ce se slujeşte de graiul aces ta p ă m â n t e s c ,

C A R T E A M U N T E L U I S F Â N T

In n u m e l e Duhulu i , Impăr t ă ş i t o ru l de via ţă încep ca r t ea a cea s t a c reş t inească . I a ră d e voi gră i cu a d e v ă r a t v r e - u n cuvân t de suflet folositor, d e la mine n u v ine .

A d u n a t - a m ce a m aflat p e d r u m m e r g â n d . Nu a mea es te în ţ e l epc iunea . Cu ea Cel Vech i d e zile a făcut lumile, din ea t r ăe ş t e o m e n i r e a Lui . în ţe lepc iunea aceas ta ne-a făcut p e f iecare d in t r e noi , şi n e ţ ine vii, i a r ă n u noi p e dânsa . Dec i din adâncu l inimii m ă rog î n t r u s emnu l în ţe lepc iun i i Lui , ca f iecăruia să-i se înmul ţ ească da ru l şi p a c e a sufletului sp r e d o b â n d i r e a vieţei celei fără d e sfârşit.

81

© BCU Cluj

Î N T Â I U L C A P L A C A R T E A A C E A S T A

D i n t r ' u n obicei vechi, s tam o d a t ă cufundat de o zi în t reagă în amurgul mono ton , de catifea, al une i biblioteci boga te . In pr ivazele mari lor ferestre, făpturile d e legendă, făuri te din cleştarul colora te lor v i t rour i pr in care lumina cânta umbros , mă străjuiau înalt, cu suliţe şi pa loşe s trăvezi i .

S t am de ceasur i lungi în t ăcere , la sfat ascuns cu t re i mar i şi grele cărţ i de al tă da tă . N u le spun numele p e n t r u că le iubesc mult şi ta inic . Din v r eme în v reme , p r in culoarea înflăcărată a războinici lor de cleştar, fâlfăiau în zbor pete le negre ale u n o r ar ip i d e rândunic i , ca re mă în to rceau afară, la viaţă , în argintul d e clopoţei al cir ipitului . Şi ia ră mă cufundam în t re scoar ţe le de lemn şi piele, cu paftale de fier şi rugină, pe s t e feţele îngălbenite , a ş t e r n u t e în slove g roase cirilice. î nce rcam să mă împr ie tenesc deplin cu duhul cel b ă t r â n al căr ţ i lor roase şi obosi te p a r c ă d e t r u d a a t â to r vârs te de citit ce r ă sbă tuse ră pes te ele. A d u n a m în suflet mi reasma încea tă şi p ă t r u n z ă t o a r e a vo roave lo r ui ta te . Mi se t opea în gură toa tă dulcea ţa şi t ihna graiului nos t ru arhaic , ca o r o a d ă mieroasă .

La u n răs t imp m 'am opri t îmbibat aşa d e cuget bă t rânesc , în p r imi toa rea hod ină a largei încăper i , în î nop ta rea ne în t r e rup t ă din ea, sub pece tea de pace a răgazului acela sufletesc. D e o d a t ă gândul unu i r â n d de slove, ciugulit în tâmplă to r şi leneş, a p r o a p e sila­bisit, isbucni în mine în t r 'o neaş tep ta tă r evă r sa re de lumină. Şi am pr ins în l icăr irea minţii o icoană neînchipui tă , înţeles viu, cuvân t nespus , ca re mă făcu să-mi t r e s a r ă inima şi să-mi b a t ă cu a tâ ta bucur ie , de a t rebui t să mi-o op re sc sper ia t cU m â n a şi să o s t râng ca p e o p a s ă r e n e b u n ă . -

A ş a a m avu t veden ia intelectuală a Mare i Nopţ i de a u r a Maicii Domnulu i şi a munte lu i cel închinat acestei nopţ i , Munte le cel sfânt al ei, cunoscut de obş te cu s t r ăve ­chiul n u m e Atos .

A ş a s'a înfiripat în mine grăunte le năzuin ţe i celei noui , nevoia nebănu i t ă de a cu­noaş te această ţară , fără seamăn cu alta şi a tâ t d e neaş t ep t a t de supraf i rească .

înfometat de a şti cât mai mult cu pu t in ţă d in tot ce p r ivea Mun te l e sfânt, am cerce ta t , în t reba t şi răscolit mul te colburi de rafturi, î n semnând şi adunând o arh ivă în t reagă . Pescu i rea mea minuna tă mă înflăcăra clipă cu clipă. Ce team cu bătăi de ar ipi ur iaşe , cu a tâ t avân t , cu a tâ ta pa t imă , încât uneor i e r a m silit să mă op resc cu răsuflarea îneca tă de că ldura n ă p ă d i t o a r e a gânduri lor . In fiecare zi poves team pr ie teni lor în pr i ­sosul bucur ie i mele câ te ceva din aflarea de uimire . D u p ă câ teva luni, lucru neaş tep ta t , u n adevă ra t s emn minuna t , pen t ru nădejdi le mele, m 'am aflat pus în put in ţa sat isfăcătoare să po t face chiar o călătorie la locul în t revăzut până a tunc ia numai pr in ochii minţii .

— „Fra te , b ine că te-a învrednic i t Sf. Maica Domnulu i de te-a adus să te bucur i s ingur cu sufletul şi a n u m e cu veder i le tale de. minunile gradinei Ei. S p r e mân tu i r ea sufletului v ine omul aci. N'ajunge nic iunul să n imerească calea as ta dacă nu-l chiamă îngerul Născă toa re i de Dumnezeu . "

E ceea ce mai târziu u n b ă t r â n s ihastru din m u n t e , d in t re cei dintâi p e cari i-am întâlni t în călător ie , îmi glăsuia. Ia ră un altul mi-a adăoga t mai t u l b u r ă t o r :

— „Semn bun, fiule. B u c u r ă - t e că ai veni t aci fără să vrei , Omorî -ve i cu aghiazma Sf. Fec ioa re , v iermele p e care îl p o a r t ă în inimă omul lumesc, că vezi, cum spunea însuş diavolul când a vorb i t cu Sf. An ton ie cel M a r e , p e v r e m e a în t ru care aces ta se afla la sihastri i în p u s t i e : P r e c u m viermele carele h răn indu- se din lemn se sileşte a-1 usca p r e aces ta şi a-1 face ne t rebn ic să a d u c ă rod încât se a runcă în foc, în t ru aşa chip se sileşte

x

82

© BCU Cluj

şi el, Luceafăru l neg ru , ca să u s u c e inimile oameni lo r să n u r o d e a s c ă faptele lui D - z e u ca să-i a r u n c e d u p ă as ta în m u n c i r e a cea v e ş n i c ă " .

Şi pus tn icu l ca re îmi grăi aşa, om al rugăc iuni i a t oa t ă n o a p t e a , r id ică a s u p r a m e a , în mişca rea avân tu lu i vorbir i i , o mână- galbenă, m â n ă de m o a r t e , ca re cu degetu l m a r e şi o sos îmi scr ia p a r c ă în suflet.

A d a u g că din r ă s t impu l aces t a d e câ teva luni d e p â n ă la p l eca re , veden i a d e b u ­cur ie a A t o n u l u i , zi d in zi, clipă din clipă, se h r ănea , c reş tea şi se l i m p e z i i în m in t ea mea . Via ţa cu tot res tu l din afară în ca r e t ră im, în c a r e cuge tam, t r e c e a ca o u m b r ă d e zăb ran i c pe s t e i coana d e a u r a M u n t e l u i sfânt, ce s t ăpân i a viu în nămiaza pl ină a inimii .

In aces t chip , cu o astfel d e r â v n ă şi o astfel de î n t âmpla re , î n t r ' o zi în toi de va ră , să tu l d e vâr te ju l ce c u t r e e r a n e î n t r e r u p t , d â r d â i n d străzile n e b u n e i m e t r o p o l e ca r e a a juns Capi ta la d e aci d e p e ţ ă rmur i l e Dâmbovi ţ e i , m ' a m socot i t că v r e m e a p lecă re i e sosi tă .

P l eca rea aceas t a a r e p e n t r u mine ceva cu totul n e b ă n u i t d e c iuda t . A c u m plec n u ca să văd u n loc s t re in , o ţ a r ă n ecu n o scu t ă , ci p a r c ă că împrospă tez , să în t ipă ­re sc ma i a d â n c în min te şi în suflet c eea ce a m văzu t ma i d e mult . Să p ipă i cu ochii mei uimiţ i , a d e v ă r u l p e c a r e îl ş t iam în a-ară d e lumea aceas ta , î n t r ' o i coană . P lec parcă să d e s c o p ă r P ă m â n t u l cel n o u al inimii, p e care-1 a lasem to tuş , d incolo d e v r e m e . Pr ibegia a cea s t a mi-e cu to tu l t r ebu inc ioasă . S ă t ră iesc o zi numa , acolo u n d e piscur i le sufletelor a t ing cerul , să t r ag în p ieptu l m e u mtrezmele văzduhu lu i de m u n t e din ca r e au t ră i t cei ce a u văzu t p e D-zeu,

Nu-mi sun t d u p ă suflet o raşe le mari , da r v ia ţa mi-e o sând i t ă lor. C u p t o r u l vâ lvo -ră r i lo r d e foc d in miezul lui Iulie c re ş t e mereu , mai n e a ş t e p t a t ca în alţi ani . G u r a ţ i -e a m a r ă şi simţi p e zi ce t r e ce cum ţi se s t r ecoa ră mai mult , p â n ă în sânge, p â n ă în g ân d , o t r ava fumului şi duhor i lo r d e benz ină , asfalt muia t , Inăbuşeş t i d e v ă z d u h u l s căzu t în zăpuşea lă , d e r e sp i r a ţ i a p r e a mul tă , de p r e a mul tă s u d o a r e , de p r e a mul tu l t r u p , şi a t â t a l ipsă d e suflet. A m e ţ e ş t i u lui t d e p e r i n d a r e a n e î n t r e r u p t ă , d e p o c n e t u l şi u ru i tu l m o t o a ­re lor , de arş i ţa o rb i toa re ţ i p â n d resf rântă din albul z idur i lor d e case , în mii de săgeţ i fierbinţi , Calci n ă u c , in ima ţ i-e s t r ă p u n s ă , t oa t ă cuge t a r ea o agonie- T e d o a r e ţ eas ta , ţ i - a 1

p u r t a capu l în pa lme t r e c â n d în lungul s t răzi lor ca sfântul Dionis ie d u p ă ce 1-a r e t eza t pa loşu l .

D e t e ho tă ră ş t i să te l iberezi p e n t r u o v r e m e , cel pu ţ in , din vâ l toa rea aceas t a d e a p ă s a r e , d e dogor i r i de iad, t rec i în chip c iudat , p a r c ă p r i n toa tă t r aged ia desnădă jdu i t ă a osândi tu lu i d e veci ce a r v r e a să s a r ă d in smoala lui ca ldă pes t e cazanu l munc i lo r . Curse , p iedic i , ademen i r i n e b ă n u i t e încă, îţi ies îna in te la fiecare co t i tu ră să te i sp i t ească în cel ma i vic lean chip cu p u t i n ţ ă . N e v ă z u t u l d u h diavolesc al ce tă ţe i , ca re te p â n d e ş t e cu su râsu l p e buze , ţi se dă cu dă rn ic i e în su te d e feţe şi feluri, să te fa rmece locului , să t e încurce , să te op rească , T r e b u e să r u p i cu h o t ă r â r e c le ioasa as ta des fă şu ra re d e n e a ş t e p t a t e i ţe , pri lejuri , ob ice iur i . Altfel n u te po ţ i n ic ioda tă u rn i .

I a t ă -mă p ă r ă s i n d cu a d e v ă r a t c lădi rea as ta u r i a ş e d e c iment şi unel t i r i , d e asfalt şi a t â t ea t r u p u r i ; mare l e o raş al Român ie i . Luni op t ceasur i şi j umă ta t e Iulie în 22, d in g a r a de miază n o a p t e a oraşu lu i , cu cel mai r e p e d e t ren , am porn i t s ingur cu d e ­săvârş i r e , n u m a i cu u n g e a m a n t a n şi mul tă voe b u n ă . S u n t p r i e t en al călători i lor s ingura t i ce .

P r i n „ B e o g r a d " in ima şi c e t a t ea d e s caun a Ţăr i lo r Iugoslave voi scobor î sp r e Miază-zi în l imanul măr i lo r Arh ipe lagu lu i ; i a ră de acolo p e a p e în l egăna rea v r e u n u i caic cu p â n z e sau v r e - u n rugini t vas grecesc , p e sub sub pen insu la cea m a r e calcidică, voi a junge in Mun te l e cel Sfânt .

*

8 3

© BCU Cluj

Răsba ţ i cale de d o u ă zile şi d o u ă nop ţ i cu d r u m u l de fer, din capi tala Românie i şi a t re ia zi în d iminea ţă eşti la Tesa lonic . O zi şi o n o a p t e alergi în goană înt insă numa i ţ a ră românească , câ t îi lungul câmpii lor Munten ie i şi Olteniei ; t reci apoi p e lângă D u n ă r e pr in închee tu ra d e c r e m e n e aşa d e îngustă a Carpa tu lu i cu Balcanul , sui p r in t r e mun ţ i sp re câmpiile Banatulu i şi răsbaţ i ho ta ru l în şesul Tisei . A l t ă zi şi al tă noap te te ros to ­goleşti cu a t â t ea zeci d e roa te , în jos pes te fierăria podulu i Dunăre i , la Belgrad, că t re sud pr in ţ a ra mun toasă a vechei Sârbii , apoi Macedonia , n u m a i pr in valea s t rânsă în t re zidurile d e munţ i , cu Varda ru l , a p a cea minuna tă şi l egendară a cântecelor de vitejie sârbeşt i , me reu în g o a n ă ş e rpu ind p e liniile de oţel p â n ă în mare .

Aşa , în p e r i n d a r e a p e cleştarul geamului , d in toa tă fuga de fier ca re n e duce în lungur i de pămân t , am cunoscu t s t ră inele privelişt i d e mun ţ i şi văi ale Sârbiei şi M a c e ­doniei , a r se de focul soarelui , în pl ină lună a Cuptoru lu i , Meleagur i cu a ră t ă r i să race , cu răsleţir i de sa te pu ţ ine , cup r inde aceas tă p a r t e a Rega tu lu i Uni t al t u tu ro r Sârbilor, C r o a ­ţilor şi Slovenilor,

— Ţ a r ă de ţ ă ran i săraci şi de haiduci sălbateci . A ş a îmi in t ră în vo rbă în graiul lui Vol ta i re , unicul tovarăş de d r u m din tot va­

gonul a p r o a p e gol. E ra u n gras şi ţ an ţoş german, c a r e voia să-şi dovedească în chip văd i t sie-şi şi a l tora o super ior i ta te , pr in s t ăpân i rea cu ca re mlădia graiul foştilor duşmani de ieri. T ră i a d e mai mult d e zece ani p r in t r e oameni i pămân tu lu i acestuia şi p ă r e a că ros tur i le îi p r o d u c e a u b ine . A v e a to tuş u n adevă ra t suflet de colonist cucer i tor , cu u n pu te rn i c simţ al super ior i tă ţe i rassei şi d i spre ţ depl in p e n t r u cei din a că ro r s u d o a r e îşi făurea ro tunz imea dinar i lor d e aur . U n a d e v ă r a t şi d e m n fiu al acelei „Deutsch land i iber ai les" de altă dată, în ca rne şi în oase , r ă m a s d u p ă mare le naufragiu neat ins , ne tu lbura t în t ru nimic.

In micul compar t imen t d e trei locuri al t renului a p r o a p e gol, ca re alerga la nesfârşit p e a lunecuşur i le lui de oţel, p e s t e podur i , p r in tunele şi gări , aeru l d e arş i ţă înfundat , te fierbe de viu. Tova răşu l m e u unic , Ge rmanu l , m 'a părăs i t la o vreme scoborând în t r 'o mică gară în c â m p , supă ra t pa rcă de muţenia mea . A c u m n u mai aud nici un glas de om. In tot t renu l pa rcă sunt numai eu. Totu l mă poa r t ă ului tor p r in s ingură ta tea as ta de fiare sdruncina te , în ţ iuitul r i tmic de cân tec fantezist al ro ţ i lor , în răsuflul de fiară al maşinei cu ţ ignale ce sbărnâ ie lung în ca rne ves t ind scur te le oprir i ale înebuni te i goane . T răesc năuci t t ăce rea groaznică a sgomotului . Ale rga rea as ta de t ren mă duce să mă asvâr le în mare , să mă svârle la poalele îrfălţimilor de s ingură ta te şi od ihnă ale Munte lu i Sfânt. Ceasur i le de veghe sbă tu tă mecanic în t re perne le de catifea ve rde , îmi t rec totul p r in sita unu i vis r ău , cu în t re tă ier i de ceasur i de somn. Totul în a fumarea şi mirosul de că rbune lignit şi gudron . Vine apoi neaş tep ta t de r e p e d e , a p r o a p e deoda tă , noap tea . Alerg acum cu vagonul fără lumină. In lumea neag ră din pr ivazul geamului se ş terg fugar luciri, fanale roşii , scântei , totul zadarn ic , fără nici un înţeles . A ! Cât ch inue p e om lipsa de înţeles . In s ingură ta tea sgomotului aces ta d e fier care mă îmbracă pes te tot, îmi r epe t ca u n î n d e m n ca să-mi în t re ţ in firul cugetări i , ca să nu mă p ie rd :

— Ale rga rea as ta de n e b u n i e m ă d u c e să mă asvârle mai r e p e d e , în lumea odihnei , în lumea tihnei, în lumea păce i . A le rga rea asta. . . .

Un răs t imp, pe o înăl ţ ime în u m b r ă îşi a r a t ă t r u p u l u r iaş u n furnal, întâi o căscă-tu ră roşie de gură de iad, apoi al ta şi al ta. T recem pr in t r ' o ţ a ră în t reagă de c u p t o a r e ca re r ă m â n în d e p ă r t a r e cu limbi lungi portocal i i de pa ră . A l u n e c apoi ia ră în amor ţ i r ea întunecimilor , legănat cu aţipeli bo lnave , care în loc d e od ihnă te t rec pr in ult ima istovire p â n ă în d imineaţă . La o v r e m s t resar , mă desmet icesc pr in acea veşnică obişnuinţă a deş teptăr i i ca re r i tmează via ţa aşa d e u imi tor în fiecare fiinţă. In ne lămur i rea abur ie a

84

© BCU Cluj

r evă r sa tu lu i , cau t să-mi ghicesc chipul în sticla une i mici oglinzi. îmi sun t s t ră in mie însumi , u n al tul . T r e c u t p r i n t r ' o to ta lă s c h i m b a r e la faţă, ch ipul mi se d e s p r i n d e în găl-b e n e a l ă m u r d a r ă , cu c e a r c ă n e d e stafie. înch id aceas t ă c e r c e t a r e cu un su râ s a m a r şi m ă t r ân t e sc în cat i feaua v e r d e cu s imţămân tu l omulu i ca re şi-a p i e r d u t u m b r a . P r i m a p r iv i r e afară îmi a r a t ă că s u n t e m încă î n t r e munţ i , mun ţ i p leşuvi şi sever i . T o a t ă pr ive l i ş tea se î n c r u n t ă la mine c a o f runte încre ţ i t ă , f run te d e p i a t r ă cenuş i e .

Ia tă şi punc tu l d e t r e c e r e pes t e u n n o u ho ta r , Ded iagac iu l . Câ t eva fântur i d e şan ţu r i , câ teva ru in i , podu r i l e d e fier d r e s e în p r ipă , amin te sc d e frontul c a r e aci a h o t ă r â t soa r t a m a r e l u i măce l al lumii. Se iveş te , ca o b u c u r i e n e a ş t e p t a t ă a ochiulu i , p r o s p e ţ i m e a a lbă a une i c lădir i . î n t r ' u n c â m p roşca t v a m a Elade i s tă tă ia tă în linie dor ică . Simţi că i n t r 1

î n t r ' o a l tă lume . Pr in fe reas t ra deschisă b a t e vân t căldicel din Miază-z i t ocma i d e la m a r e , ca re mă t rezeş te dep l in din boa la n o c t u r n ă a că lă tor ie i .

J u m ă t a t e d e ceas încă pes t e pa ra le le d e d r u m , p â n ă în p r u n d i ş u r i l e nesfârşi telor a p e u n d e m ă voi scobor î . A l e r g ă m pes t e o în t insoa re p ie t roasă , goală şi în f io ră toa re . P r i n faţa noas t r ă fug pes t e pus t iu câ t eva sa te noui , fără biserici , c i u d a t e . în jghebăr i în p r i p ă a le refugiaţi lor d in A s i a mică. Case le m ă r u n t e ale băjeniţi lor, s imet r ic a şeza t e în c â m p de praf, cu feres t re le ap r in se d e soa re le r ă să r ind , se î nvâ r t e sc în t r e c e r e de v e d e n i e . St igmatele mizer ie i şi desnăde jde i mân jesc a lbea ţa lor d e var . A p o i iar î n t i n soa rea înf ioră toare , goală, d e p ia t r ă seacă . î n t r ' u n c â m p n e m ă s u r a t , lângă o colibă, c â t e v a p lugur i a u t o t r a c . t o a r e r ă s t o a r n ă p ă m â n t u l r o şu şi usca t . S e ză re sc munc i to r i cu căşci coloniale . U n î n c e p u t d e s t r ă d u i t o a r e o r â n d u i r e t echn ică a munci i . Se ghiceş te îndâr j i rea minţ i i c a r e v r ea cu îndă ră tn ic i e să-şi b i ru iască u rs i t a ce o leagă d e glie.

î n c e p să mijească clădiri le mare lu i o raş . L u m e a v e c h e îl numia od in ioa ră T h e r m a , n u m e p e ca r e 1-a p u r t a t p â n ă la t re i su te d e ani d ina in tea acele i zile d e m a r e c u t r e m u r , zile c a r e a făcut is tor ia lumei să se î m p a r t ă în d o u ă şi v r e m e a să î n c e a p ă n u m ă r ă t o a r e n o u ă . Cu t re i su t e d e ani îna in tea u m b r e i p e ca r e a u scr is -o cele t re i cruci s p â n z u r ă t o r i p e m ă g u r a Căpă ţ ine i , u n rigă, regele aces to r p ă m â n t u r i , Fil ip M a c h e d o n u l câş t igase b i ru in ţă a s u p r a neamulu i Tesa l ien i lor . In semn al i sbânzei , p e ca re falangele lui cu suliţi lungi o p u r t a s e p e s t e c â m p u l d e luptă , a p o r u n c i t să se zică cetăţ i i cu n u m e nou : Tesa lonic , lo ­cul u n d e a u fost r ă p u ş i tesal ieni i . 0 faimă deoseb i t ă i-a fost sor t i tă apo i să a ibe Tesa lo -nicul . F u în t r e locur i le cele d in tâ i u n d e s'a n ă s c u t Biser ica lui Hr i s tos . D o u ă epis tole ale Bune i Vest i r i «unt t r imise d e A p o s t o l c ă t r e Tesalonic ieni i p r i n t r e c a r e t ră i se . Mar t i r i i a u a p ă r a t aci c r ed in ţ a cruci i , p r i n t r e c a r e mare l e sfânt Dimi t r i e i zvorâ to ru l d e mir , c a r e fu însuş i V o e v o d u l cetăţ i i şi ma re l e ei ocro t i tor . Din n o a p t e a ce lor mai u i t a t e t impur i aces t cu ib o m e n e s c fu p u r u r i ca şi azi o in imă popu la t ă , în tâ ln i rea t u t u r o r neamur i l o r din ve ­c ină t a t e şi de pes t e d e p ă r t ă r i de m a r e . F u m e r e u cea mai d e s e a m ă ce ta t e d in aceas tă p a r t e d e loc. I a r ă d in veacul al VII-lea al Evulu i d e mijloc îna in te , d u p ă Ţa r ig radu l cel m a r e , ce t a t ea cur ţ i lor c răeş t i ale împă ră ţ i e i Răsă r i tu lu i , a junse să s tea în al doi lea r â n d d e s t ră luci tă c inste , ves t i ta ce t a t e a Solunulu i c u m o n u m e s c vechi le n o a s t r e scr ier i şi cronici , Salonicul d e azi.

F u g a noas t r ă d e fier se înce t inează u şo r . A u z i m t r e c e r e a pes t e acele de macaz . Ne opr im s u b coper i şur i l e d e fier ale unu i p e r o n . Ies d e cealaltă p a r t e a gărei , ca re se află în c â m p . A c u m alerg în t r ' o veche şi rug in i tă d roşcă , goni tă d e u n om usca t , a r s d e soa re , cu doi fugari a răbeş t i , în h a m u r i înflorite din a lămur i şi a rnic i roşu . C a pr in u imire , o raşu l se d e s c o p e r ă larg î n t r ' o pr ivel iş te c a r e t e încân tă . A t â r n a t d e niş te înălţ imi tot a tâ t d e goale şi fioros d e s ă r a c e ca şi ţ a r a p e s t e c a r e a m gonit , s tă d e a s u p r a l imanului m ă r e i s p r e ca r e se r eva r să . A le rg p r i n h o p u r i şi praf d e d r u m desfundat , p r i n t r ' o maha l a d e marg ine , în aceas tă rugin i tă amin t i r e cu r o a t e , r ă m a s ă din v r e m u r i l e Turc i lor . In p ie lea

85

© BCU Cluj

capre i pe care stă omul cel ars de soare e o mică semilună de a ramă. A le rg sp re inima oraşului . U n tumult de automobi le t rece p e lângă caii noştr i ţ ipând obrasnic , să ferim. Un n o u r de praf, spaima armăsar i lor s t rânşi în h a m şi în jură tura p r in t r e dinţi a vizitiului meu, îmi desvăluie u r a d in t re au tomobi l şi vechea d roşcă tu rcească , lupta su rdă d in t re d o u ă lumi.

î ncân t a r ea priveliştei se desface mai minuna tă d u p ă ce am p ă t r u n s stăzile spre por t . De p e povârn i şur i l e înălţimilor de sus de tot, scoboară u n ames tec oriental d e case mici gheboase , jumăta te cu ba lcoane de lemn vopsit , j umăta te d e p ia t ră , coper i te cu ţiglă roş ie . Totu l se r e p e d e colorat , în scări , sp re vale, în r â n d u r i neregula te , cu străzi în tor tochia te , în pa r t e s t rânse încă de brâu l de c r e m e n e al ziduri lor. Aceiaş i , ce ta tea de azi, cu m e t e ­rezele ei înal te ca u n chimir ur iaş de pia t ră , a îmbrăca t p e r â n d toa te stilurile n e a m u ­ri lor şi vârs te lor car i au s tăpâni t -o . Odin ioa ră din pălănci de b â r n e „davă" t racă , apoi „cas t ru" r o m a n cu valuri şi şanţuri , ce ta te bizantină cu „chindii" d e p ia t ră „castel vene-ţ i an" cu por ţ i r id ică toare şi în u r m ă „ra ia" tu rcească .

Toa tă încă tuşa rea aceasta din ce în ce mai pu te rn ică a împiedicat , se vede , mul tă v reme aşezări le paşnice omeneş t i să c rească şi să se r eve r se în jurul l imanului mării . Azi valul de viaţă a biruit, le-a spar t zăgazuri le lor de bolovani şi s'a revărsa t depa r t e . Pes te u r i a şa câmpie, de lângă maluri le largi, a crescut în ne închipui t contrast , cel mai au tent ic oraş amer ican în be ton a rma t şi linie cura tă şi s implă a stilului cel nou .

Războiul cel mare care a t recu t şi p e aci cu năpraznicul lui uragan , e pr ic ina aceste i u imi toa re minuni . Salonicul u n t imp fu şi el o u r iaşe cazarmă a maşinilor şi oameni lor de război . In t r 'una din zilele anulu i 927 p e când ostile naţ iuni lor învingătoare îngrămă­di te aci ţ ineau încă oraşul sub p u m n u l de fier, u n foc ne ron ian fu pus . Tre i sferturi din vechea îngrămădi re orientală de uli ţe şi case, de mizerie şi p i toresc , s 'au mistuit în flăcări. Legenda care sboară din gură în gură şop teş te că a rmate le p r ie tene , în loc să năbuşească marele pârjol, a u s t ropi t din p o m p e pe t ro l . Focu l s 'a încins mai mult , a a r s mul tă v r eme şi a scrumit to tu l . Un gând î n d r ă s n e ţ a voit astfel să nimicească cuibărea la aceea de murdă r i e or ientală , a d u n a t ă din a t â t ea veacur ie de rob ie tu rcească . S'au nimicit însă şi câ teva r a r e odoa re de ar tă , câ teva unice biserici b izant ine . A ş a fu biserica cea veche a sfântului Dimitr ie i svorâ toru l de mir, nimicită a p r o a p e în în t regime, socot i tă cea mai fru­moasă bazilică a. Răsăr i tu lui , loc vesti t p en t ru pelerinajele la mormân tu l sfântului voevod . P a g u b a e fără pu t in ţă de r ă s c u m p ă r a t v r e o d a t ă . A ş a în malur i le apelor nesfârşi te au ars ca p r in t r ' o d răcească glumă, vechiul Salonic. Din ruinele negre de cenuşe şi fum, străzi largi şi d r ep t e , ameţ i toa re clădiri u l t r a - m o d e r n u r c a r ă cerului numai în câţ iva ani o în t reagă met ropo lă albă. De pes te măr i şi ţăr i patr ioţ i i elini, bogătaş i ai Lumii Noui şi Asiei Mici şi-au r ă s t u r n a t auru l şi î n t r ' u n avân t minuna t în t reaga aceas tă geometr ie m o d e r n ă a ţâşni t din pămân t .

Ceta tea cea bă t r ână a Tesal'onicului moa re p e zi ce t rece . Ca legendara p a s ă r e d e aur , din p rop r i a cenuşe via ţa n o u ă ţâşneş te , cupr inde , dă râmă , urcă spre înăl ţ imea râpi lor u n d e s'a aciuit cu toată vechimea şi vraja c iudată , duhul veacuri lor învinse.

Vin apoi să împlinească înfăţişarea aceasta de cont ras t câţ iva chiparoşi răsleţi , o p a r t e greoaie d in t r 'un sever a rc de triumf roman şi vechile biserici roşii ale bizantinilor d in t re care nu pu ţ ine au înăl ţa t câ teva veacur i d e a s u p r a cetăţii , tur lele subţir i şi albe ale minare te lor . Contras tu l ar fi şi mai c iudat dacă aces te lumânăr i ale apostas ie i în vârf cu cornul lunii nu ar fi fost d ă r â m a t e , de le-au luat locul smeri te le cruci . Sus de tot din culme, ca o c u n u n ă veghează cum veghia pes te vremur i le de vitejie ale Ţăr igrădeni lor , ale Veneţ ieni lor sau ale fiilor lui Alah , o ce tă ţue de p ia t r ă în t reagă şi neclintită, a rsă şi roasă de soare şi vârs te . Sub ea, din care po rnesc în jos ziduri le celelalte, cu tu rnu r i şi

© BCU Cluj

crene le şi p e t e c e d e muşch i şi ru ină , «tă încă pi tula t , sufletul or ienta l a l cetăţ i i , în case mici t ă c u t e .

-Jos la ţ ă r m u l mării* ceala l tă l ume ' î n f i r i pa t ă d in fulgerătura une i b a g h e t e n ă s d r ă v a n e se c lădeş te n e î n t r e r u p t cu o vo in ţ ă babel ică . T o t o raşu l cel n o u e u n şant ie r de ne în­chipuit , cu v ă z d u h d e praf, cu v ă z d u h d é sgomot . Z idur i vechi c a r e se d ă r â m ă , c ă r ă m i d ă de p e că rămidă , colb d e c iment c a r e se t oa rnă , f ierărie b ă t u t ă cu c iocanul sau t r ân t i t ă cu la rmă, fotul sub u n soa re d e v ă p ă i .

Se desfac apo i ţ ă rmi i mare lu i por t , în fundul î ncăpă to ru lu i golf egeic, des făşurân-du-şi cheiur i le nesfârş i te de p ia t ră , ca re n u şi-au păs t r a t d in tot t r ecu tu l d e c â t ves t i tu l T u r n A lb vene ţ i an , fala cetăţ i i , p e ca r e il p o a r t ă şi p e s temă, şi lângă ca r e sun t îmbulzi te o p ă d u r i c e d e caice cu că t a r t e sve l te . A p e l e apoi , ape l e cu lâncezel i d e s m a r a n d u n d u i o s , ia r d r e p t în faţă, ca o s t re ju i re şi u n s e m n pes t e ho t a ru l măr i i , m inună ţ i a an t i că a Olim-pu lu i înzăpez i t , în t rezăr i t a lbas t ru s u b inel de n o u r , u n d e fără voe bănueş t i d e a s u p r a piscului s t răvez iu m o r m â n t u l zei tă ţ i lor p ă g â n e . Ceru l Eladei , ca u n c lopot infinit d e p i a t r ă l impede zamfir ie , î m b r a c ă d e p ă r t ă r i l e .

© BCU Cluj

P U R G A T O R I

W d a t ă c u m mi-s 'a p ă r u t că s înt Pu ţ in mai fericit ca ceilalţi, A m luat o lacr imă de p e p ă m â n t Şi-am asvîrli t-o 'n munţ i i 'nalţ i .

Aco lo s'a î nemer i t p e - u n vîrf Care cu luna pre făcu tă 'n talger, O viaţă 'n t reagă che tă a făcut P e n t r u u n p icur minuna t de rouă , Şi mor t p e cerul rece , ca u n st îrv, A a ş t ep t a t în el, d in t ru ' ncepu t , Să spa rgă vul tur i nour i i în două , Şi a d ă p a ţ i la cepul lor de uger , Să-i v ină 'n cioc cu m ă r u n t ă i d e fulger.

Căzu deci , şi, cu toa te că s t ingheră P a r a u a ochilor, în t regul pisc în dinţ i cu luna prefăcută 'n disc, S'a scu tu ra t ca 'n dan ţ o b a i a d e r ă ;

Şi s'a 'nvîr t i t a t î ta p e t ipsie, încî t obolul n ' a fost unu l ci o mie : Căci am ui ta t să spun Că d e a tunci u n v r ac cu ochiul de tăc iuni înconjura t de sîni pie t roşi d e Iele îi s pa l ă ' n t r ' una p înă jos cu stele.

DE

DRAGOŞ PROTOPOPESCU

© BCU Cluj

C R O N I C I

I D E I , O A M E N I & F A P T E D E Z A X A R E ŞI C O N S T R U C Ţ I E

( D I S C U Ţ I E )

II

IN problema aşa de gingaşe a Statului, care este în ultimă analiză, moralism (în sensul cuvântului fran­cez), confesiune şi luarea unei poziţii , rămâne un mic spaţiu pentru cercetătorul care nu vrea, n'are dreptul, nu poate sau încă nu s'a decis. Sub lupa lui apar rând pe rând formele confesiune! şi ale deciziei, căutând să le surprindă technica formaţiei, să evoace patosul lor prin iubire sau ură, în orice caz prin extreme, fiindcă numai în extreme se poate ajunge până la ultima esenţă a lucrurilor. Pentru a gândi atitudinea până în ultimile ei consecinţe, problema Statului fiind legată de cultură şi confesiune, cea mai cuprinzătoare şi mai fecundă atitudine faţă de acest fenomen este cea de „căutător de suflete". Disciplinele juridice, tratate până acum ca discipline independente, sunt readuse în cen­trul culturii contimporane. Ele nu au decât o valoare funcţională. împotriva direcţiei puriste a dreptului, care reprezintă un hermetism faţă de viaţă şi formele ei se ridică noua direcţie în tratarea fenomenelor ju ridice ca fenomene de cultură şi expresie a reglemen­tării raporturilor dintre individ şi comunitate, dintre individ şi individ. Distincţia fenomenului juridic faţă de alte fenomene de viaţă şi cultură nu poate fi făcută fără a ţine în seamă însăşi aceste fenomene. între cele două domenii este o curgere continuă de fluid. în structura juridicului sunt incluşi fermenţii fenomenului de unde îşi trage substanţa proprie. O explicare şi o înţelegere este posibilă numai ţinând cont de această totalitate.

Din punct de vedere metodologic, trebue pornit dela premisa, că nu este posibilă o disciplină rodnică în cadrele nojiunei şi problemei Statului prin aplicarea criteriilor naturaliste (de-obiceiu un simplu analogon din ştiinţele anorganice), ci trebuiesc aplicate metode

din ştiinţele spiritului (Geisteswissenschaften), în a căror totalitate intră problema Statului. Această metodă nu poate fi pur juridică — în sensul dualismului kelse-nian —, nici empiric-pozitivistă, în genul lui Duguit. Eroarea construcţiei lui Duguit — fiindcă doctrina sa este tot o construcţie cu tot pozitivismul intenţional excesiv şi nerealizabil — constă în aceia, că deduce dreptul dintr'un. raport de forţe, în intenţie nu ca ex­plicare şi descripţie istorică, ci ca expunere a unui principiu regulativ. De relevat ar fi discrepanţa, cum dintr'o situaţie de fapt şi dintr'un raport de forţe gu-vernaţi-guvernanţi se scot concluziile unui normati-vism. Apoi, cum ar fi posibil ca titlurile de forţă să se transforme brusc în titluri juridice, cum este cazul organelor statale ? Complexitatea fenomenelor disci­plinei nu poate fi acoperită de simplismul empirico-na-turalist, după cum purismul juridic neokantian al lui Kelsen (in argumentarea din „Democraţie şi creaţie" a d-lui Ralea, anarhismul statal al constituţionalismului austriac sub forma Iui kelseniană joacă un rol însem­nat) nn poate cuprinde forţele iraţionale incluse în do­meniul său. Instituţiile disciplinei Statului nu sunt agre­gate mecanice — acest mod de a gândi poate fi ca­racterizat newtonism juridic irelevant —, ele fiind mai de grabă unităţi spirituale cu apariţiuni variate în viaţa socială. Acest atomism teoretic aplicat problemei duce la concluzia, că suma unităţilor adiţionate nu poate fi egală — exact ca în ştiinţele matematice — decât cu unităţile, care intră în adiţie, totalitatea lor nedând naştere niciunui factor nou.

Gândirea naturalisto-pozitivistă consideră fenomenul ,,Stat" din viaţa popoarelor, sub al cărui unghiu se explică modul de organizare şi integrare, regularea funcţiunilor şi determinarea forţelor sale, sau ca pe o

89

© BCU Cluj

prejudecată, tăgăduindu-i existenta de totalitate şi rea­litate în viaţa spiritului sau ca pe o tehnică a uzurpa­torilor. Dacă ultimul punct de vedere es'e încărcat cu elemente polemice şi de luptă socială (substanţialitatea fenomenului nefiind negată decât temporar) şi luân-du-se în consideraţiune tendinţele-i melioriste, negati­vismul radical cu fundamente împrumutate din com­plexul ştiinţelor exacte şi naturale, este definitiv şi în punctul de plecare (mai ales) lipsit de îndreptăţire, ...

în concepţia raţională a Statului (dominantă în teo­ria românească) restrângerea puterilor lui faţă de individ se făcea printr'un artificiu subtil şi ingenios de prove­nienţă engleză, răspândit pe continent de Montesquieu : împărţirea tripartită a puterilor, balansarea lor pentru limitarea fiecăreia în parte şi totdeodată delimitarea forţelor statale. Puterea executivă, legislativă şi jude­cătorească formau un triunghiu a cărui bază şi greu­tate în forma constituţional-parlamentară cădea pe cea legislativă. Deplasarea centrului s'a făcut în urma com­plexităţii vieţii moderne, a necesităţii introducerii di-viziunei travaliului şi a salvării principiului de autori­tate şi decizie în sensul predominanţei executivei. Organizarea puterii legislative nu cuprinde decât in­direct şi imperfect conceptul de responsabilitate. Atâta vreme cât conducerea se afla în în mâinile unui grup cu interese unitare şi convergente (grupul burghezo-liberal) defectul originar nu ieşea la iveală. Forţa exe­cutivă în funcţie de cea legiutoare primind ordine şi indicaţiuni omogene putea să-şi împlinească menirea. Când discrepanţele sociale au dus la o reprezentanţă eterogenă puterea executivă a sucombat şi dezorga­nizarea întregului mecanism a fost fatală.

împărţirea tripartită a puterilor este momentul cel mai caracteristic al constituţionalismului propriu zis. Ba­lansarea forţelor, oroarea predominării unui factor ce ia asuprăşi decizia, amânarea până la nesfârşit a ho-tărîrei, sunt simptome ale unui punct de vedere unde datele esenţiale în problema Statului sunt dilatoriu tratate. Dar vremurile moderne presupun o cât mai întinsă şi precisă ordonare a poziţiei individului faţă de colectivitate. Schimbarea înfăptuită până astăzi se află în conştiinţa clară a raporturilor din ce în ce mai devotate dintre termenii : individ, ordine juridică şi Stat. In ideologia românească schimbarea nu e vizibilă sufi­cient. Legăturile sunt învăluite în negură şi o datorie a gândirei mai noui este tocmai definitiva elucidare a aces­tor chestiuni. Poziţiile mai vechi vor continua să existe, dar ceia ce trebuie să li se răpească este exclusivitatea. Conceptul de Stat în acest sens e formă de viaţă şi procedeu tehnic de organizare a energiilor sub un punct de vedere unitar. Formă de viaţă şi tehnică a vieţii moderne: acest dublu aspect este menit să desfiinţeze conflictul individ-totalitate, comunitate-societate.

Teza şi antiteza se fuzionează organic în sinteză, dând o cale pe care eul îşi poate jalona destinul lui interior şi unic în corelaţie cu alte forme de viaţă din afara. Nu e nici rob, nici despot, ci cetăţean liber în sânul

unei comunităţi: comunitate bazată pe afinităţi elective, iar nu un agregat mecanic înăbuşitor. Nu se mai gân­deşte atomist în noţiuni particulare antagonice, ci uni­versalist în state, reprezentante ale unor popoare cu interese analoge şi dominate de o solidaritate supra­nationale. De la perioada individualului s'a trecut la perioada universalului. Prin această depăşire, în epoca noastră . nu mai pot. trăi instituţii şi curente atinse de virusul otrăvitor al atomismului. Atmosfera nu le mai este prielnică. Dinpotrivă instituţiuni şi curente a,că­ror existenţă se află şubşteâua totalismylui antiindivi-dual înfloresc şi dau fructe. Apologia Statului însem­nează trecerea delà atb'mism la universalism statal cu privire planetară, iar nu „neoobşcurantism" (Ralea, I. Bezdechi) cum s'a interpretat. Antinomia origi­nară stat-individ se rezervă delà sine însuşi prin mersul vremii în sensul absorbţiunii individului în comunitate, elementele constitutive ale eului fiind luate din cons-telaţiuni comunitare. In criza de azi soluţia nu poate fi prezentată decât de o construcţie cu elemente actuale. Criticismul ca şi dogmatismul au fost expresii ale dezaxării.

Rezumând, avem următoarele : pe planul eticei soci­ale patosului comunitar (solidaritate degeneraţie, etc.) şi agresivitate împotriva haosului libertar-criticist,; pe planul politic, plecându-se .delà spiritual şi delà criza naţionalului depăşit, intrarea în ritmul vieţii europene

.moderne prin portalul obiectiv şi tehnic al ideii de Stat: criteriu impersonal, colectiv şi metodă modernă de organizare a creaţiei.

Pentru un observator perspicace trecerea delà na­ţionalism (metoda de ieri prin care se organizau exclusiv popoarele) la cultul Statului însemnează tre­cerea delà particular la general, delà individual. la

, universal, delà orizont îngust la perspectiva lumii, delà omogen la. heterogen şi del.a stare natural-statică la dinamism creator şi tehnic.

Formulele de evoluţionism, progres, regres (sive ob­scurantism) incomode şi inexacte in disciplinele spiri­tului nu-şi pot găsi aplicare. In aceste domenii sunt

. exclusiv transformări şi arabescuri pe care duhul po-, poarelor le parcurge în decursul veacurilor. Sunt diverse tipuri pe care devenirea istorică le însufleţeşte şi le iluminează temporar cu suflul misterios al vieţii pentru a le părăsi şi, a-şi căuta realizarea în alte forme. Au­tarhie, împărţire tripartrită a puterilor, predominarea executivei sau a puterei legislative, integrar e unitar-autoritativă sau de grup, constituţionalism absolut sau moderat — sunt tipuri variate unde se toarnă conţi­nutul politic. Prejudecata secolului XIX a descoperit legea celor trei stadii colorând peiorativ începutul şi lilial sfârşitul — monument grotesc de suficienţă, pu-nându-se, astfel, în circulaţie un vocabular factice. In ţesătura aceluiaş vocabular se vorbeşte de neoobscu-rantjşmul misticei .Statului. Obscurantism ? Hotărît, np. In paginile acestei reviste s'a vorbit nu de multă vreme despre demofilîe, în cuvinte mişcătoare., Nu se poate.,

90

© BCU Cluj

observa nicăieri şi la niciunul din reprezentanţii noului curent obscurantismul. Este numai o luptă împotriva unei nefericite direcţii a culturei româneşti, care duce în creaţia de valori la sterilitate şi negaţie, în viaţa inte­rioară la dezagregare şi anarhie, în viaţa politică la iresponsabilitate. Plecarea dela mit (sorelian sau reli­gios) duce la iubirea poporului. De-asupra Statului se află dreptatea şi mai presus de dreptate se află iubirea, fiindcă dacă există un criteriu pe valorificare al unei acţiuni ce tinde la exprimarea unor adevăruri şi simţă­minte ale comunităţii, acesta nu poate fi decât al maxi­mului de iubire.

*

In cercetarea izvoarelor, ideologia veacului XIX din România, liberalismul francez şi romantica germană, for­mează sursele principale. Spiritul revoluţionar-burghez şi opoziţia conservatoare organizată de Sfânta—Alianţă— reacţionară, religioasă, monarhică şi poliţistă (ultima formă în regimul lui Metternich sau în unele stătuleţe germane).

înainte de transformarea definitivă a structure) feudal-agrare cu economie naturală a ţărilor europene în societate burghez—capitalistă cu economie de schimb, au avut câteva întâlniri polemice răsunătoare din care s'au alimentat şi curentele analoge din România. In Franţa lupta s'a dat între spiritul clasic şi spiritul nou romantic. In Germania,. din împrejurări specifice care ţin şi de faptul, că marile personalităţi ale clasicismul lui—grupate la Weimar—au trăit în tinereţe experienţa romantică, cum este cazul Goethe şi Schiller, clasi­cismul lor având o notă de pronunţat universalism humanist, romantica a devenit pur conservatoare, con­tribuind la deşteptarea sentimentului naţional şi la for­maţia Statului naţional. Istoria franceză şi centralismul Regelui Soare pregătise militar şi administrativ Statul modern francez pe baze naţionale, ceiace în Germania va fi menirea intelectualilor şi universităţilor, pe care Prusia prin geniul ei militar şi organizator a defini(ivat-o. Statul naţional german îşi are originea în romantică— prin luptă zgomotoasă a acoperit temporar influenţa universalismului lui Goethe sau umanismul gen Withelm v. Humbold — şi în prusianismul unificator. După cum se vede ideea romantică a făcut dublu oficiu în istoria statelor europene : de promovare a vremurilor noui în Franţa şi de opoziţie a lor în Germania. Rousseau şi Adam Mûller-Schlegel sunt căpetenii la curente con­trarii. Aceasta e o urmare naturală a structurel perso­nalităţii romantice. Antidecizionismul, nostalgia elegiacă şi aspiraţia ridicată la rangul de principiu absolut îi dau elasticitatea de a apăra poziţii variate, de a renunţa la necesitatea deciziei şi a-şi îndeplini destinul de eternă aspiraţie. Caracterul de Janus al romanticei pus în lumină de către Cari Schmitt într'o carte de mare senzaţie şi de polemică din punctul de vedere al doc­trinei catolice (Politische Romantik. 1919), care a dat cheia şi a pus ordine în manifestările romantismului îşi

âre o verificare exemplară in istoria literară românească şi în apariţiile romantice din ideologia secolului al XlX-lea din România (in deosebi, junimismul).

Intre protestantism şi romantică sunt relaţii de cauză , la efect. Libera determinare a eului în problemele centrale ale existenţei fără luare în consideraţie a forţe­lor şi legilor exterioare îşi găseşte ecoul naturul în capriciul, excesivitatea şi cultul egotismului romantic. Problemele ordinei şi înscrierea în colectivitate, conşti­inţa de organon şi pasiunea lămunrei raporturile eului cu realităţile ultime, dozajul subtil al subiectului faţă de obiect ieşeau din sfera preocupărilor romantice. De-aici evadarea spre 1400 sau poziţia de radical ne­gativism rriaiorescian. Este eronată opinia despre tra­diţionalismul junimist. După cum paşoptismul muntean importa ideologia iluministă franceză, rousseanismul şi tot bagajul marei Revoluţii, tot aşa junimismul — din motive de castă socială—se aproviziona din romantica reacţionară germană. Dovada elocventă o oferă poziţia acestui pseudo-tradiţionalism faţă de ortodoxie. Intre capriciul romantic (ridicat la rangul de dogmă absolută) şi autodoterminarea protestantă (subiectivistă, atomi-zantă), fiind înrudiri structurale, junimismul romantico-protestant n'a putut primi valorile religioase româneşti şi nici n'a avut înţelegere pentru ele, nici n'a putut măcar să-şi pună problema.

Benjamin Constantin, Burke (citat aşa de des de Maiorescu, după cum anglomania Lordului Carp coincide cu anglomania unui anumit grup romantic reacţionar german), Schlegel, Adam Miiller—din puncte de vedere variate, romantica europeană a fost preocupată intens de fenomenul politic şi de nouile aşezăminte. Carac­terul ei este eminamente dialectic şi capul lui Ianus, surâzător şi încruntat, îi este bluzonul. Dacă a adus contribuţii hotărâtoare şi aproape definitive în arhitec­tura organicului a fost mai mult din resentiment şi dispută împotriva iluminismului. Caracterul discuţionist al curentului advers era o armă aflată şi în arsenalul său. Ea convenea ocazionalismului originar. întâlnirea pe un stadion construit după norme comune uşura ireductibilitatea poziţiilor şi da posibilitatea duelului. Lupta era necesitate primară, de vreme ce părăsirea existenţialului şi desrădăcinarea din valorile absolute aduce cu sine golul şi atomizarea. Afirmarea şi trăirea în sine ne mai fiind posibile din cauza amalgamării, şi a lipsei de contact cu matricea realului, lupta şi adversitatea—chiar numai pe baze discuţioniste —în­sufleţeşte aparent, dând suggestia fluidului infernal al existenţialului.

Paralel cu filosofia politică şi" atitudinea faţă de lume şi viaţă a junimismului avem de înregistrat istoria cuge­tării naturalisto — pozitiviste în România, ilustrată de cercul lui Gherea, de aripa stângă a liberalismului de dinainte de războiu şi de anumite direcţii fundamentale ale laşului criticist, care prezintă trei complexe înrudite raportate la influenţe variate : boema franceză, marx­ismul şi inteligenţa rusă. Cabaretul, tribuna şi taverna

91

© BCU Cluj

nihilistă. Din aceste cetăţui au pornit caravanele de aprovizionare ale sufletului românesc şi e remarcabil» că niciuna nu se integrează în peisajul „specifului român" cântat totuşi uneori cu entuziasm de cercurile respec­tive. Avem în fond, de-aface cu creaţiuni simpatice de literaţi exclusivi şi capricioşi. Unul dintre ei, (d-1 Ralea) ajuns în chip firesc pe treptele tribunei, a încercat să justifice cu exemple ilustrissime palidele încercări de amestecuri spirituale, agregatele mecanice unde ele­mentele constitutive sunt lipite cu pap între ele, în­crucişările hibride şi monstruase, dovedind o trecătoare incomprehansiune pentru tainele subtile ale creaţiei şi gândirei. Amestecul de marxism cu patos slav, revi­zionismul lui Eduard Bernstein şi neokantianismul şcoalei delà Marburg, tratate cu stil din tolba ilumi­nismului francez, ceva anglomanie şi sociologism—înainte sau după Durkheim — această pestriţă hală de vechi­turi nu însemnează gândire autentică. (Durkheim apli­cat parţial morfologiei româneşti de d-nii Ralea şi Suchi-anu, nu e Durkheim în tendinţa lui ultimă spre uni­versalism şi totalitate, care îl înrudeşte de Othmar Spann, marele spiritualist şi care face pe Leopold v. Wiese să spue că „ambi autori tind să facă o egalitate din conceptul de Dumnezeu şi conceptul de societate," ci etnologia durkheimiană, fără metafizică şi fără con­cluziile ultime ale sistemului. Interpretarea lui Durk­heim este, încă, în litigiu. Acei delà Iaşi lasă în orice caz în umbră părţi esenţiale şi nu dă chei de cât pentru anticameră, iar nu pentru tot palatul).

Sociologismul ,,V. R." este atomizant şi mecanicist. Sociologia juridică a d-lui Stere pune punctul de greu­

tate nu pe transpersonalism, ci pe drepturile exclusive ale individului. Apologia libertăţilor eului, considerarea indivizilor drept agregate unde adeziunea nu se face interior prin iubire (comunitate), supunere (convingere, şi charisma), ideal (credinţă) este privită teoretic mai mult subt unghiul raporturilor de forţă ducând astfel Ia robinsonism doctrinar şi exaltare egotistă. Distingem două fascicole în sociologia juridică a d-lui Stere. Una este de atitudine şi porneşte din neomarxism fără a duce până la sfârşit concluziile transpersonaliste, bunuri comune ale structurel oricărui stat modern. Transper-sonaliSmul în problema Statului are identităţi finaliste cu concepţia catolică şi cu oricare concepţie unde prc-blema religioasă sau autoritatea în raport cu Eul este pusă în centrul rezolvării acestei chestiuni. Transper-sonalismul este refuzat în sociologia juridică pe care o discutăm. Deşi porneşte pe un drum şi cu arme unde regalitatea Eului nu se întâlneşte, găsim la mijlocul vo­iajului rătăcirea pe o cărăruie înflorită. Aici sunt pa-radisurile Eului, trandafirii bravadei, alcoolul anarhiei absolute, splendoarea albastră a libertăţii nemărginite şi voluptatea enigmatică a singurătăţii.

Modul de rezolvare a dezaxării crescânde — prove­nită pe de-o parte interior prin prăbuşirea vechilor valori, iar pe de altă parte prin trecerea delà ctitorie la contractualism şi prin schimbarea formelor chans-matice—a fost făcută de junimism în sens de aspiraţie şi nedecizie, de criticism în sensul de tratare dilatorie a deciziei sau de predominare a eului : două exemple ilustre şi două formule infecunde.

PETRE MARCU BALŞ

C R O N I C A L I T E R A R A «CRUCIADA COPIILOR» DE LUCIAN BLAGA

PRIN ivirea lui Lucian Blaga, poezia românească este definitiv deslegată de blestemul eminescian. Emi-nescu închisese poezia românească în blestemul, pecetluit cu nouă apostile, al desăvârşirei. Stejar cu imensă co­roană pe întinsul liricei româneşti, Eminescu rotea umbră deasă, stârpitoare a încercărilor de nouă creştere. Ast­fel se poate explica şi exodul unor poeţi români în streinătate. Poeţii posteminescieni au fost siliţi, în majo­ritatea cazurilor, să crească, fie în umbra eminesci­ană, fie din împrumuturi streine.

Lucian Blaga este însă poetul care poate sta în ecuaţie cu numele lui'Mihail Eminescu. El a isbutit să se înalţe din proprii rădăcini şi, spărgând coroana ro­tată a blestemului eminescian, să ajungă să se împăr­tăşească din slăvile cerului.

Care să fie secretul biruinţei lui Blaga? Multiple preocupări, o gândire cu valenţe nesecătuite aliate unui necontenit strigăt metafizic? Cert este că, în faţa pro­filului eminescian, Lucian Blaga înalţă o figură de o uimitoare echivalenţă.

Poet de natură lirică, lira preferită a lui Blaga e' totuşi şi nu e un paradox : teatrul.

Zamolxe, Tulburarea Apelor, Fapta, Daria, Meşterul Manole şi acum proaspătă, Cruciada Copiilor, consi-tuesc un şir neîntrerupt de drame (Zamolxe, numai el, e denumit : mister).

Ţinând de dialogul platonician, dramele lui Blaga au privirile îndreptate, în acelaş timp, spre tragedia antică şi către misterul creştin.

Pătrunse de un fior, nea vând nimic de a face cu electricitatea şirei spinărei, străpunse de sentimentul durerii metafizice şi neputinţei funciare a omului, sub întinse de o surdă chemare şi de un dor nestăvilit de transcendere, înzestrate cu sobrietatea tragică a expresiei, de un laconism de sfinx care nici odată nu se va da în vileag, teatrul lui Blaga e denumit impropriu, chiar de autor, „dramă". El nu are nimic aface nici cu ver­balismul, nici cu acţiunea dramei în sensul ei modern. In Cruciada Copiilor, nimeni nu vorbeşte prea mult. Ava­lanşele de cuvinte sunt înlocuite printr'o schiţare de gest,

92

© BCU Cluj

o frântură de întrebare sau răspuns. Dialogurile se reduc de multe ori la opuneri de da şi nu. Personagiile lui Blaga au numai ceva de spUs dar şi de tăcut. Ele ştiu să vorbească dar să şi rămână mute, Caşi în muzică, în teatrul lui Blaga pauzele contează. Şi e mai mult de cât o pauză; tăcerea la Blaga e un personagiu principal. Persoanele pieselor Iui Lucian Blaga sunt ca un pândar de o rară putere de stăpânire, aşteptând să vadă, să înţeleagă, să pătrundă taina prin care se mişcă.

Mai mult ca oricând, în Cruciada Copiilor, Lucian Blaga e pisica sprintenă, nervoasă, în supremă tensiune, păzindu-se să comită cea mai imperceptibilă mişcare ţinându-şi răsuflarea, privind stolul de vrăbii—copii,— în care îşi alege victima — Radu>, fiul Doamnei,—când şi când prefăcându-şi glasul în vers şi ciripit spre ademenire.

Cuprinzând teatral ca lirism, însă nu lirism senti­mental, ci lirică a gândului în zbatere transcendentală, Blaga se situiază în linia eminesciană; depăşind-o, Blaga înţelege că gândurile sunt mai tari decât vorbele, cuvântul e alceva decât expresia, stafia e mai vie de cât carnea, iar jurământul mai în carne şi în oase de cât oamenii : „jurământul umblă prin cetate."

Ne-am înşela dacă am crede că în piesa cea nouă a lui Blaga, ca şi în celelalte, personagiile care sunt chemate pe scenă sunt : Ţeodul, călugărul catolic, Doamna Ţării Româneşti ; Ghenadie, stareţul. Radu, copii, etc.

Personagiile sunt de alt ordin; „Lemnul", „Minunea", „Jurământul", „Cântecul", „Lumina", „Ierusalimul", „Fuga" şi „Starea". Nu oemenii se bat între ei. Cel mult fiecare se sbate. Insă duelul e încins între Simboluri şi Noţiuni. Personagii nu se poate mai cu trup în teatrul lui Blaga. Jurământul umlbă prin cetate.

„Toată noaptea—dela uşe la fereastră, dela fereastră la uşe. înainte, înapoi, în cerc, în dungă. Am des­chis fereastra : cântecul copiilor. Am închis fereastra : cântecul copiilor. Mi-astup urechile ; acelaş cântec, — trist, lung, nepământean,—ca o chemare din somn, ca un drum spre moarte" (Doamna, Actul II).

Ce vrea cântecul copiilor, ce vrea jurământul, ce vrea Ierusalimul ? Lucian Blaga vâră viermele iscodirii în inima copilaşilor. Fiind curaţi copii, iscoada se va rezolvi ?

Căci, ë incontestabil că, luând ca prilej cruciada copiilor, în. gândirea lui Lucian Blaga se aşează cu tărie problema orient—occident—ortodoxie—catolicism.

Inimii şi minţii, copiilor, ca unui ghioc al curăţiei şi al tainei, Lucian Blaga pune întrebarea crucială a creştinătăţii, iscodind sufletele plăpânde cu iscusinţă de sfinx.—Cu cruzime de sfinx.

Pentru duelul de veacuri al celor două mari biserici istorice, Lucian Blaga a ales ca platou de intersecţie sufletul copiilor cruciaţi. Bolţile inimilor copilăreşti răsună de încrucişări tăioase de cuvinte şi de luări de atitudini în covârşitoarea întrebare. Săbiile credinţei, bătându-se în cercuri invoaHe — „înainte, înapoi, în

cerc, în dungă" — în cămăruţa unui suflet de copil, îi sfârtecă păreţii pitici fără păsare. Faptul istoric, cum ne spunea poetul vorbindu-ne de noua sa dramă, Cruciada Copiilor, e numai fundalul dramei propriu zise. Bieţii copii, cobai pentru experienţele şi îneguroasele probleme ale destinului, Lucian Blaga îi iscodeşte ca atare.

Într'o cetate de hotar pe Dunăre în jos se iveşte Teodul, călugăr al Romei. „Umblă cu o icoană din care Isus chiamă cu mâna ; lăsaţii copii să vină la mine... umblă pretutindeni, vine, pleacă, iese, se întoarce, când într'un cătun de munte, când în ' cetate.., vorbeşte în şapte glasuri.. o 'nvârte şi o întoarce şi la orice are gata răspunsul, parcă ar cânta numai antifouul în strană" Aşa îl descrie Ghenadie stareţul ortodox. Şi, deşi cu duşmănie, stareţul îl descrie pe Teodul drept plin de vrednicie. Teodul e prea vrednic, după părerea stareţu­lui. E prea neobosit. „Catolicii au uitat Ierusalimul de sus pentru Ierusalimul de jos. Au uitat pe Domnul pentru mormântul Domnului. Şi pe urmă au uitat mor­mântul pentru faptele lumii şi pentru ispitele din toate furtunile şi dela toate răscrucile. Şi păcatul acesta nu se iartă".

Tpt Ghenadie vorbeşte. Se opune acţiunei lui Teodul, care chiamă copii în cruciadă, la Ierusalim.

E adevărat, Teodul catolicul e plin de sârg, e ne­obosit, e p flacără vie, e smerit ca porumbelul şi în­ţelept ca şarpele. E călugăr pătruns din creştet până în tălpi de cele şapte virtuţi teologiale. Cine se poate asemui lui Teodul, care are un vis atât de curat, o nădejde atât de tare. „Visul cavalerilor s'a înecat în sânge şi duhul lor s'a stins sub comori. Copii lumii vor ridica iarăşi visul din pulbere ! Numai ei pot să cucerească mormântul pierdut, copii curaţi, luminile vii, sfinţii micuţi şi fără de moarte ! Un mers din minune în minune va fi drumul lor ! Nici o spadă nu se va scoate din teacă, nici un arc nu se va întinde, nici o suliţă nu va răni. Ei vor trece cântând prin fundul mării, ca un alt popor scos din ţara tenebrelor" !

E sigur că Teodul are o nobilă intenţie şi e pătruns de tot ceace are creştinismul mai frumos, mai eroic.

Lui se opune Ghenadie, în faţa Doamnei : Antigonă neputincioasă de a lua o hotărâre când e vorba de a păzi copii altora, punând şapte lacăte şi trăgând toate punţile, ca să-şi păzească de chemarea lui Teodul pro­pria odraslă, Radu.

Cine e Ghenadie ? Desigur, în faţa siluetei macerate de post şi rugă neîntreruptă şi de sacririciu neprecu­peţit, a lui Teodul, care se profilează colţuros şi deşirat pe cerul cruciadei, se iveşte plată, rotundă, ghiftuită, mătăhăloasă, legănată, figura stareţului Ghenadie, care, după expresia dispreţuitoare de „în treacăt" a lui Teodul nu se gândeşte decât „numai la ospăţul Crăciunului şi nu la faptele cruci".

De o parte e Roma organizată, cu călugări, armate, cu un singur trup şi suflet. „S'ar zice că cel dintâi călugăr care a pus crucea în mâinile cavalerilor s'a

93

© BCU Cluj

despicat în două în fiecare biserica prin care a trecut. Şi din unul s'a făcut doi, din doi patru, din oatru opt şi turmă din fiecare".,,Călugării nu trebue se fie oameni. Sunt ilacără într'un trup biciuit". Aşa spune Teodul despre sine, trimis al Romei. Şi, când Doamna, auzind aceste cuvinte îi spune: ,.Teodul, eşti îndrăcit !", acesta nu se sfieşte să replice : „Draci trebue să fie călugării, draci cari cred în Hristos şi nu mai trăesc decât pentru copii lui".

In faţa acestei acţiuni unitare, pâlpâitoare şi neas­tâmpărată dragoste de Hristos, stă amorf şi leneş, într'o superbă apatie orientul ortodox. Neorganizat fără „personalităţi", fără flacără vizibilă, fără pretenţii de a mântui lumea cu umărul. Bizanţul dă din umeri şi, opunându-se formal, nici nu încearcă o contra-acţiune. In definitiv, Teodul face ce vrea. Satul ortodoxiei e fără câini. Ghenadie stă şi se îngraşă, în propriile-i păcate, care-i privesc propria conştiinţă, însă stă pe poziţiunea moştenită, se încleştează strâns de tradiţie şi de bunul simţ omenesc, şi nu încearcă să se încarce de virtuţi strălucitoare dar eretice.

Ca să lămurim ce e apusul şi ce e răsăritul cruci­adei copiilor, e un proces în care nu se poate spune că apusul nu apare în toată strălucirea lui, iar orientul în toată nepătrunsa-i noapte. Apusul e înfăţişat de iscusitul Lucian Blaga în toată splendoarea, în întregile-i avantagii, iar răsăritul în toate scăderile lui. Si totuş...

Fiind de ales între splendoarea apusului şi noaptea răsăritului, cine nu va rămâne de partea celui din urmă? Cât de minunat şi de discret ne arată Lucian Blaga în Cruciada Copiilor, frumuseţile Romei şi păcatele Bizanţului. Şi totuşi Ghenadie e al nostru. Ghenadie

nu birue Ghenadie nu are nevoe sâ învingă. Nu e preocupat de aceasta. Aceasta e rostul numai al lui Dumnezeu. Ghenadie îşi rosteşte leturghia, rămâne cu ce a învăţat din bătrâni, e prost, e lucrător leneş, e fără ambiţie şi fără vise, e gol, e opac şi optuz. Lui Ghenadie nu-i pasă dacă are sau nu dreptate şi e departe de ispita sfinţeniei. El ştie că aşa este. Pentru el Ierusalismul este cucerit. Acţiune în această materie nu poate fi decât agitaţie şi stearpă vânzolire.

In acest timp sufletul copilului se frânge. Încuiat în cămară până ce Doamna se va lăsa convinsă sau va convinge pe Teodul, Radu a descoperit uşile secrete care duc spre nevăzut. Dorul Ierusalimului creşte în inimioara fragedă cum se desvoltă bobocul de crin din mugurul verde. Şi sufletul îmbătat de mireasmă se înalţă iute către cer. Intră, cum spune Ghenadie, închi-zându-i ochii, în adevăratul Ierusalim.

Acţiunea lui Teodul se frânge. Copiii au pierit în valuri fiindcă minunea nu a vrut să se arate. Degeaba viu, degeaba organizare, degeaba iscusinţă, devotament, sacrificiu.

Copilul a murit. Ghenadie a învins. Teodul se laudă că e drac care crede în Hristos. Se fălea cu neîndurarea.

In îndurarea lui, Ghenadie rămâne cel neîndurat. Aceasta e ortodoxia : e omenească şi deaceea isbu-

teşte să fie neomenească, e dezorganizată şi deaceea e organică, e leneşă şi deaceea supusă lui Hristos. Iar catolicismul voind să pară neomenesc rămâne în ome­nesc, de mult ce se organizează, nu isbuteşte să se închege, şi agitat fiind se svârle în diabolic. Ispită a lui Dumnezeu, iată ce e Cruciada Copiilor.

PAUL STERIAN

C R O N I C A P L A S T I C A EXPOZIŢIILE CELOR TINERI

TjLTIMILE două luni au fost bogate, pe tărâmul artelor plastice, în manifestări ale tinerei generaţii de pictori şi sculptori. Talente evidenţiate cu câţiva ani în urmă au justificat cu prisosinţă speranţele ce se pu­neau atunci în desvoltarea lor viitoare, câţiva pictori dintre cei mai tineri, cunoscuţi din expoziţii colective, au încercat, cu toate piedicile pe care criza actuală le pune în calea celor mai frumoase intenţii, prima lor expoziţie personală, in timp ce alte nume cu desăvâr­şire ignorate până astăzi reuşiau să iasă din anonimat la cel dintâi contact cu publicul. Asemenea manifestări arată în ce mare măsură generaţia tânără merită sim­patica luare aminte a vizitatorilor de, expoziţii, după cum cercetarea atentă a realizărilor parţiale şi consi­derarea îndrumării generale pe care o urmează tinerii pictori şi sculptori, ne întăresc convingerea in seriozi­tatea efortului lor. Nu înţelegem prin aceasta ceeace de obiceiu se înţelege : aservirea necondiţionată la for­mulele tipice ale academiilor sau lăudata cuminţenie

sub care se ascunde neputinţa. Este vorba dimpotrivă de sinceritatea căutării de sine pe care o presupune orice efort îndreptat spre aflarea expresiei personale, spre delimitarea unui stil de sine stătător.

La „Cartea Românească" au expus în cursul lunei Ianuarie, picturi : doamna Lucia Demetriade Bălăcescu, sculpturi : doamna Milita Pătraşcu, amândouă bine cu­noscute şi apreciate de publicul nostru.

Lucia Demetriade Bălăcescu se îndreaptă spre o fază de maturitate a talentului său. Expresia artei sale a devenit mai ponderată, materia picturală se centra­lizează cu mai mare uşurinţă într'un sens superior de logică formală şi coloristică. Culoarea capătă acum mai multă stofă, nici un efect nu mai este lăsat pe seama accidentalului. La aceasta Lucia Dem. Bălăcescu a ajuns prin înţelegerea într'adevăr artistică a resurselor de expresivitate picturală pe care le conţine technica pastelului, deslegând cu curaj dintre virtualităţile la­tente ale acesteia, un întreg registru de rezonanţă joasă,

94

© BCU Cluj

de caldă comunicativitate omenească şi în acelaş timp de solemnă majestate. Se poate spune că noui moduri expresive au fost creiate într'o materie căreia nu i se recunoşteau până acum atari potente. Lucia Dem. Bă-lăcescu mânueşte creioanele colorate cu siguranţa de meşter încercat, reuşind să ne facă suspecte pretenţiile sale de diletantism. Praful colorat este întins pë su­prafeţe largi, în strat gros sau subţire, urmând sensul unitar al haşurelor. Cu această materie neînsemnată este făcută curba melodioasă a unui braţ, rotunzimea bustului, moliciunea catifelată a carnaţiei. Aceeaşi ţe­sătură intră în cutele larg drapate ale rochiilor sau defineşte o atitudine corporală.

Portretele pe care le aduce Lucia Dem. Bălăcescu într'un număr considerabil sporit faţă de trecut, trebue considerate cu mai multă dreptate chipuri abstracte ale idealei conformităţi dintre substanţa generoasă a pic-turei şi majestatea ţinutei corporale a modelelor, decât documente de psihologie omenească, aşa cum ne-am putea aştepta. Este evidentă pentru oricine ştie să vadă deosebirea pe care o pune artista între tratarea figurei omeneşti şi tratarea somptuosului aparat vestimentar. Nu este vorba numai de o grijă mai mare sau mai mică în execuţie, ci de o factură diferită pentru fie­care din aceste două regiuni ale unei reprezentări fi» gurale. Chipul omenesc se mai resimte în tratare de vechiul gratism al artistei, sistem de notaţie rapidă şi uşor spirituală. Este drept că în câteva desene de o delicateţe rară, apare pentru întâia oară o preocupare serioasă de anatomie a figurei. Prin mijlocirea câtorva haşure colorate, trase cu tact surprinzător, Lucia Dem. Bălăcescu realizează uneori o plasticitate calmă, apro­piată de virtuţile sculptorului. Aceste cuceriri sigure sjnt trecute în portretele mari recente, a căror lărgime de galb se cuprinde sub aceeaşi determinare stilistică, cu tratarea logică a culorilor. Densitatea materiei pic­turale, în sinteza plastică a unui chip bărbătesc, se acordă fără greş cu rezonanţa plină şi sobră a unui roşu aproape pompeian. Acelaş lucru se cuvine spus despre portretul doamnei în albastru.

Stadiul de astăzi în evoluţia artistică a doamnei Lucia Dem. Bălăcescu, se distinge printr'o căutare mai atentă a caracterului pictural şi omenesc, printr'o mai mare grije de stil. Spontaneitatea uimitoare pe care o manifestă artista îşi află un corectiv în reflexiunea li­niştită, în cumpăna introdusă de nevoia unei expre-siuni ponderate. De aici încolo posibilităţi nesfârşite de cultivare se deschid talentului frumos al doamnei Lucia Dem. Bălăcescu.

în aceeaşi sală, Milita Pătraşcu ne-a înfăţişat în câteva bronzuri, terre-cuite şi bucăţi de marmoră, o nouă latură a talentului său, îndreptat de astădată spre circimscrierea unor amănunte caracteristice în raport cu posibilităţile de expresie proprii fiecărui material. Grija pe care o poartă artista pentru degajarea sen­sului plastic corespunzător feluritelor materiale consr titue o veche preocupare a sa. Pentru întâia oară,

astăzi, sensul materialului este realizat prin accentureâ detaliilor, ceeace înrâureşte uneori spre disoluţia ex­presiei unitare. Faza actuală, în desvoltarea artistică a Miliţei'Pătraşcu, se caracterizează printr'o căutare a-nalitică adâncită în vederea unei sinteze superioare de sens plastic, în care să se integreze reuşitele parţiale de astăzi. In portrete, preocuparea de amănunt o în­deamnă uneori pe Milita Pătraşcu la anumite concesii în sensul formulelor curente. Năzuinţa nobilă a artistei rămâne totuşi până la urmă învingătoare, iar voinţa sa de artă îşi află o expresie puternică în câteva lucrări valoroase, cum este aceea intitulată : «Cap de ţigancă".

In sala ..Mozart" a expus pentru întâia oară Marga­reta Slerian. Niciodată, la noi în ţară, un talent tânăr nu a avut o consacrare mai entuziastă. Aceasta este datorită probabil în mare parte impresiei de sinceritate, de riecontrafăcut ce se desprinde nemijlocit din ansam­blul pânzelor expuse. Margareta Steriaii este o con­vinsă fauve. Primitivismul expresiei sale nu exclude totuşi reversul medaliei : cultura. Credem că nu greşim atribuindu-i artistei oarecare arbitrar în intenţii, cu pri­vire la tratarea frustă a câtorva portrete de copii şi fete din Drăguş. Frăgezimea acelor chipuri este reali­zată cu mijloace atât de anti-picturale, încât rămânem surprinşi de vecinătatea altor pânze, în cari gravitatea acordurilor joase de culoare, aflându-şi sprijin în rezo­nanţele unui negru somptuar, ne vorbeşte despre di­ferenţierea unei vizualităţi picturale, frumos cultivată. Această constatare nu trebue să ii ofere doamnei Ste-rian, raţiunea unei prea mari încrederi Până la culti­varea matură a însuşirilor sale generoase mai este mult şi orice forţare a evoluţiei o poate arunca în plin academism. Margareta Sterian va ajunge la un stil per­sonal, dacă va şti să înconjure deopotrivă tentaţiile unui meşteşug lipsit de convingere lăuntrică, cât şi excesele unui primitivism necontrolat.

O surpriză a fost pentru mulţi şi expoziţia doamnei Micaela Eleuthcriaăe, la „Hasefer". Sensibilitatea rară a acestei artiste nu mai era un secret pentru nimeni din câţi putuseră aprecia în puţinele naturi moarte date la iveală până astăzi, discreţia puţin obişnuită a ex­presiei, simţul rafinat al armonizărilor de culoare, tactul fără pereche, ce ţinea strânse laolaltă în alcătuirea na­turilor moarte, cele mai felurite obiecte, realizând ast­fel intimitatea unei ambianţe sufleteşti, pline de farmec şi de caldă rezonanţă omenească. Ceeace surprinde astăzi pe cercetătorul expoziţiei dela „Hasefer" este suprafaţa întinsă pe care au reuşit să o fertilizeze în­suşirile enumărute mai sus, socotite pe nedrept minore. Reuşita doamnei Micaela Eleutheriade se explică tocmai prin prudenta înţelegere şi cultivare a materiei pictu­rale, in funcţie de expresia unei sensibilităţi artistice neobişnuit de diferenţiate. Din folosirea albului şi a fondurilor de rezonanţă neutră în raport cu un arabesc de culoare, fără încetare înoit de imaginaţia picturală a artistei, aceasta realizează întreguri picturale de o uimitoare coeziune, sprijinită pe unitatea nedesminţită

95

© BCU Cluj

a unui sentiment apropiat. Cele mai preţioase invenţii de coloare, cel mai luminos albastru, verde, galben sau roşu cunosc în alierea lor cu acordurile cromatice joase treceri melodioase, a căror subtilitate trebue aflată ia­răşi în frumoasa cultivare a sensibilităţii plastice, de care dă dovadă artista. Cu aceleaşi calităţi, Micaela Eleutheriade, pătrunde în peisagiul românesc, justificând astfel prin varierea motivelor, o mai mare încredere în posibilităţile de extindere în suprafaţă a talentului său şi de adâncire a expresiei decât îi acordă îndeobşte vizitatorul sceptic al expoziţiei. Astăzi se ştie îndeajuns că Micaela Elutheriade este capabilă şi de altceva de cât de infinite variaţiuni pe o temă de Braque.

Ca o contraponderare la atâtea aspecte de artă fe-menină, sculptorul german B. E. Boege, stabilit de câţiva ani în Bucureşti, ne oferă exemplul întăritor al energiei care stăpâneşte materia şi dispune de ea. Elev al lui Rudolf Belling şi Arhipenko, sculptorul R. E. Boege se arată convins de geometrismul formelor ti­pice, la care se reducea pentru aceia orice subiect. Linia mare îşi are cuvânt hotărâtor în lucrările sale, dintre care unele par definiţia unui sistem de forţe

M A R I U S f l E C A R E expoziţie nouă a lui Marius Bunescu, ne

aduce revelaţia unei adânciri în expresia artistică a pictorului şi uneori înfăţişază cercetătorilor, o latură necunoscută a talentului său. Este tocmai cazul ultimei sale expoziţii, care evidenţiază în nenumărate exemple cucerirea unui întreg domeniu de expresivitate artistică, venind să îmbogăţească stilul pictorului şi să-i crească eficacitatea. Spre deosebire de ceeace se întâmplă în cazul altora, împlinirea artistică aluiBunsscu, oricât de înaltă, nu este niciodată socotită de el un capăt de drum. Pictorul nostru nu beneficiază (cum scrie undeva Gide) de primul elan. Elanul său este continuu, orientat nu­mai spre obiecte şi scopuri deosebite. In aceasta stă garanţia autenticităţii omeneşti a graiului său. Din aceeaşi mlădiere nespusă reese deasemenea acordul plin dintre conţinutul de umanitate al artei sale şi expresia pictu­rală, contopirea lor la temperatura înaltă a emoţiei.

Cu expoziţia de anul acesta, Bunescu face un pas mare înainte. Drumul la Veneţia, plin de pericole pentru orice pictor cinstit, a însemnat în cazul lui Bunescu nu numai o îngenunchere a ispitelor amabile, pe care e propune motivul. Dar, mai ales, caracterizat prin latura sa pozitivă, un înbold din afară spre împrospă­tarea vizualităţii. Este mai corect să spunem că această ocaziune nu i-a fost oferită lui Bunescu, ci dinpotrivă a fost căutată de el. Pictorul a înţeles necesitatea pentru însuşirile de frăgezime ale sensibilităţii sale picturale, de a fi necontenit interesate de noi aspecte ale vieţii. Peisagiul veneţian îşi păstrează prin prisma viziunii lui Bunescu, caracterul său istoric şi pitoresc. Cu toate acestea, o altă Veneţie decât cele cunoscute, ne este înfăţişată privirii, Bunescu a ştiut să vadă cu ochi pro-

în activitate, fără ca nimic să depăşească economia raporturilor care le guvernează, iar altele capătă o expresie de nestrămutată linişte din şlefuirea maximă a suprafeţelor plastice. Ceeace impresionează în arta lui Boege este sentimentul necesităţii de unde pare să-şi fi luat naştere orice raport cuprins în lucrările sale. Suprafeţele sunt înstrunite cât mai mult, pentru ca pe o cuprindere mică să activeze o energie cât mai intensivă, formele ne apar nu numai construite, ci în­săşi limita forţelor care construesc. Ne-am putea aş­tepta ca actualitatea acestor forţe să atragă contopirea formelor în intimitatea mişcării. In cazul lui Boege, lucrul se petrece altfel : un gând abstract le păstrează în izolarea tipurilor geometrice pure. Sculptorul Boege este şi un portretist de rassă. Portretele lui Barbu Ştirbeiu, Bachmann şi Avram, pot servi oricând de exemplu pentru ceea ce poate realiza o convingere de artă nestrămutată, oricât de mult atitudinea artis­tului ar fi inovatoare, când sinceritatea nu poate fi pusă la îndoială şi când forţa sa de creaţie este în măsură să îndreptăţească orice îndrăsneală.

B U N E S C U prii, degajat de superstiţiile culturei, ale acestei culturi alexandrine, care se cuvine cu mai multă dreptate a fi numită diletantism. într'un alt înţeles, Marius Bunescu, acest incoruptibil instinctual al artei, este totuşi unul din cei mai cultivaţi pictori români. Cultura în înţelesul acesta apare ca un fapt al personalităţii omeneşti şi nicidecum ca rezultat al unui efort îndreptat spre acu­mulare numerică de falşe bogăţii spirituale. Cât de departe suntem de Veneţia focurilor de artificii, de parada flamurilor colorate, de „poezia" aspectelor veneţi-ene ! Bunescu dispreţueşte eleganţa şi „cultura". Bu­nescu este numai pictor.

Veneţia i-a oferit pictorului nostru, noui teme colo-ristice, mai mult decât atât, i-a dat confirmarea unui sens inedit al culoarei. Până în ultimul timp, pictura lui Bunescu primea accental delà atmosfera omenească, în care erau învăluite pânzele sale. Colorile se dife-renţiau în nuanţe de sensibilitate, în timp ce griurile introduceau oarecare ceaţă în ambianţa umedă. Astăzi în lucrările lui Bunescu vorbeşte aceiaşi frăgezime, dar argumentul colonstic şi-a căpătat o independenţă ac­centuată faţă de înrâuririle atmosferice, reuşind să for­meze acordul fundamental pe care se clădeşte prestigiul unui peisagiu. Trebuie urmărită întreaga serie de pei­sagii veneţiene, pentru a căpăta conştiinţa miracolului săvârşit: cum un roşu sonorizat, un alb fraged şi un verde glauc pot compune delà sine întreguri picturale, numai prin eficacitatea convingere! coloristice a pic­torului !

Este nimerit să se vorbească de o architectură a culorei şi de o structură a culorei, cu privire la ultimul stadiu din evoluţia piclurei lui Bunescu. Cea dintâiu

96

© BCU Cluj

impune o expresie statică întregului pictural din rapor­tarea reciprocă a câtorva planuri principale de culoare, cealaltă exprimă în diferenţierea pe suprafeţe minime a pastei colorate, o anumită dinamică picturală, ca activitatea finală a ţesutului cromatic. Niciodată nu se va putea sublinia îndeajuns siguranţa nestânjenită cu care pictorul ştie să pună în relaţiune cu programul coloristic al unei pânze, exprimat în raporturi mari, jocul, teşit pe faţete multiple, al reflexelor transparente de culoare. Bogăţia paletei şi strălucirea ei depăşesc în cazul acesta imediaţia unei funcţiuni de expresivi­tate omenească, reuşind să cristalizeze potrivit liniile de forţă ale unor legi proprii. Aflăm detalii de culoare, ce se cuvin socotite bijuterii de preţ şi care păstrează în raport cu căldura acordului omenesc ce stă la baza picturii lui Bunescu, o valoare de pură semnificaţie şi de oglindire luminoasă. Aceasta obiectivitate în expresie este o cucerire neaşteptată pentru arta lui Bunescu şi duce in aceiaşi măsură la înobilarea lirismului său cât şi la fundarea lui în obiect. Este tocmai ceeace îi asigură de acum înainte pictorului o cuprindere mai largă şi mai temeinică a realităţii, înlesnind desfacerea aspecte­lor acesteia, în reprezentarea sa artistică.

Bunescu este dintre cei puţini. Bunescu este un creator. Aceasta se înţelegea până astăzi în sensul creerei de ambianţă sufletească. Peisagiile pictorului, liric pur, se cereau socotite stării de suflet trecute lumi­nos în privelişte. Cele din ultimul timp subliniază o tensiune mai accentuată în atitudinea creatoare a ar-

D R A M A Ş T A B

FĂRÂ îngăduinţă de vreme şi fără dăruire de reper­torii, o întârziere asupra unei drame, nu este îngăduită. In schimbarea repede a afişelor, la toate teatrele, schimbare ce ţine mai mult de sleirea publicului decât de urmărirea unei linii artistice de realizat, abia de mai poţi distruge ca pe un mare evenimnt. „E aşa cum vi se pare", de pildă, a lui L. Pirandello, la Teatrul Naţional.

E o luptă între nebuni, din care numai unul este, sau nu e niciunul, fiind toţi, şi cei aşezaţi şi normali din restul distribuţiei, şi cei din stal, cari alcătuesc publicul, dacă ar fi să credem pe resoneurul piesei.

In bună dialectică pirandelliană, lămurită mai mult ca în orice altă lucrare a marelui scriitor italian, acţiunea oscilează larg, de la un punct de vedere la celălalt — de la acela al ginerelui, la acel al soacrei sile, ei sunt cei doi nebuni, având această putere dăruită de autor, să ia cu ea, în această unduire largă, întregul public.

In vecinătatea unui apartament burghez, frământat de mari curiozităţi, ca în provincie, un funcţionar corect, locueşte la mansardă cu soţia sa, pe mama acesteia ţinând-o jos, într'o pivniţă aproape, de unde

tistului, îndemnat acum spre transpunerea motivelor din natură în armonii de culoare autonome. Bunescu îşi compune culoarea (după cum ne mărturisia el în­suşi), o construeşte în raporturi înlănţuite cu necesi­tate, potrivit unei logice stringente, care se suprapune realităţii perceptibile şi îi impune o precisă orientare spre sensuri inedite de viaţă, făcute valabile prin simpla alegere a pictorului. Acest arbitrar din partea artistu­lui nu atrage după sine, ca în nenumărate alte exemple la îndemâna oricui, o epuizare a substanţei omeneşti ci constituie dimpotrivă condiţia exterioară a creşterei sale în adâncimea expresiei. Mai mult de cât atât, socotim că obiectivitatea din ultimul timp în expresia artei iui Bunescu nu poate fi atribuită unor intenţii pur formale, construcţia culorei evidentă în peisagiile vene-ţiene impunându-se nemijlocit şi intuitiv privitorului ca o construcţie de sensibilitate. De aceea chiar arhitec­tura cea mai bine caracterizată apare în pânzele lui Bunescu sprijinită nu pe schelăria formei, ci pe con­stanta unui sentiment latent de viaţă, pulsând acolo cu o uimitoare siguranţă de sine, pe tot cuprinsul culoarei_ Este vorba de o vitalitate rară exprimată când în accente de forţă, când în modulări de gingăşie. Astfel a reuşit Bunescu să dea graiu în materia cea mai des­povărată, unui univers de simţire şi să atribue o infi­nitate de moduri expresive, grupărilor de culoare oricât de neînsemnate. Materia ajunge .în felul acesta cali­tate, expresie pură, semnificaţie pe planul spiritului.

AUREL D. BROŞTEANU

I T E A T R U L E T E

biata bătrână corespunde cu fiica ei prin semne. In mod firesc toţi locatarii sunt intrigaţi până ce fie­care din cele două personagii — mama şi soţul — fiinţei enigmatice de sus explică altfal adevărul său, contrazicând cu totul pe al celuilalt fireşte.

Piesa nu e alceva decât lupta dintre aceste mărturii, în spatele cărora se ascunde un adevăr sau o minciună insesizabile, de vreme ce până la sfârşit nu n i s e pune nimic la îndemână, de către Pirandello, pentru a putea lămuri taina.

E comedia relativităţii cunoaşterii, a subiectivismu­lui anarhic şi incongruent cu privire la contactul cu lumea din afară, e contrazicerea nesfârşită, e cercul viţios, în care se răsucesc premize ce nu se întretaie niciodată, şi niciodată nu se pot soluţiona.

Impresia pe care o Iasă ,,E aşa cum vi se pare" e aceea a unui joc încurcat şi enervant, a unui rebus de deslegat, deslegarea pe care o dă izvorând mai puţin dţn obiectul direct cu care luăm contact pe calea realizării — spectactolul însuşi la care asistăm — cât din o cale interpretativă şi personală, făurită după mijloacele şi capacitatea fiecărui spectator, trecând la o egală distanţă de piesă şi emoţia ei, şi de încânta-

97

© BCU Cluj

rea noastră personală, în aplicarea întregei noastre inteligenţe, într'o minuţioasă construcţie intelectuală. De altfel această metodă de a gusta şi înţelege se aplică socot, faţă de opera întreagă de dramă, a scriitorului sicilian.

Ceeace este cu totul remarcabil în „E aşa cum vi se pare", este tehnica. Isbândirea transcrierii dra­matice a acestei idei abstracte. Izbândirea mai deplină aci ca în orice altă piesă pirandelliană, se datoreşte unei vechi tradiţii de teatru. înflorirea subţire a in­teresului scenic, pe un material greu de prins şi de drămuit, e o virtuozitate la care nu se poate ajunge decât având un trecut al genului. Căci ce este alt­ceva această „E aşa cum vi se pare" decât o genială comedie dell'arte, ca tehnică şi mijloace, proectată pe un înalt plan intelectual ? Aci stă de altfel şi taina şi farmecul lui Pirandello, în îmbinarea aceasta feri­cită a două elemente, ce se contopesc într'un acelaş cuprins, din două zone de civilizaţie şi de structură sufletească deosebite : materialul greu, fără contur precis, sângerat, frământat sî tragic al nordului,turnat în tiparele sprintene şi aerate, netede şi puţin sumare, scheletice, ale sudului.

Interpretarea de la noi, se apropie mai mult de aceea pe care germanii obicinuesc să o dea lui Piran­dello, subliniindu-se o categorie cu totul îndrăgită de teatrul delà Berlin şi Viena, şi anume : grotescul. In­terpretările ţărilor latine, Franţa şi Italia, nu ating acea­stă categorie intermediară afecţionând mai mult cate­goriile de bază, albul şi negrul, tragicul şi comicul, între care păstrează liniile de despărţire mult mai precise.

Legând un spectacol din două piese ce nu se în­tregeau, Studio-ul Teatrului Nat'onal a jucat într'o singură seară „Care din ele? a d-lui Anton Bibescu şi Dardamelle" a lui Mazaud. Prima este un mari­vaudage abil strunii, cu isvorul într'o mică întâmplare din viaţă, se poate, sau într'o anecdotă uşurătoare de lume grea. Cea de a doua este piesa neisbutită a autorului unei foarte isbutite piese într'un act, ce se numea şi triumfa acum câţiva ani „La folle journée".

E iarăşi în grotesc, de data aceasta textul însuş o cere, reluarea unui personagiu ce ne vine din comedia veche, trecând prin Molière : încornoratul.

Atitudinea personagiului central, „Dardamelle" e iarăşi împrumutată de aiurea: din „le Cocu magnifi­que", a lui Crommelync. Deosebirea însă e următoa­rea : atitudinea la Crommelync e luată pe viu, dea-dreptul pe sentiment, pe gelozie. La Mazaud, e la puterea a doua; e atitudine pe atitudine socială, de încornorat. Fireşte că astfel prezintându-se lucrarea, totul este construit, totul este artificios, neavând ce căuta aci nici o umbră de trăsătură naturală. Sau din nenorocire, ne-am întâlnit cu o asemenea interpretare, în parte cel puţin. Trebue remarcat că, din punct de vedere al real'zării—decor şi interpretare, regie într'un cuvânt— Dardamelle a fost cel mai supărător şi amal­gamat şi disarmonic spectacol din această stagiune.

Şi iarăşi Teatrul Naţional, reintră în spectacolele unei sensibilităţi depăşite, cu „'Uitarea'' Iui Pierre Frondaie în senzaţionalul bernsteinian, dinainte de război. Arthurul sau Siegfriedul literaturii bancare burgheze venea din Levant sau din Egipt. Astăzi subt pana d-lui Pierre Frondaie el vine în mod fatal du Rusia împănată cu Caucaz sau Afganistan. Pu­ţină brutalitate, puţină senzualitate, ceva credinţă orientală şi eroul principal e croit. Fireşte că în bună simetrie, el va avea şi o umbră, sau un confident — ca în Racine — pentru ca să complacă tragediei fran­ceze, care confident va fi, în speţă, o confidentă — secretara Natalia. Dragoste cu o franceză. (Dincolo alt grup : soţia franceză şi amantul francez). Conflict. Banal, deocamdată. Pătrat, nu triunghi : doi şi doi. Asta e marea noutate. Dar şi idei ! Orient-Occident ! (Berdiaeff, Massis, Şpengler, Keyserling) să fie oare aşa? De ce nu? La sfârşit d-1 Frondaie îşi aduce aminte că e „intelectual" şi că trebuie să atingă în leşia tuturor fadaseriilor de apărare apuseană, tartină franceză. Deci mica flaşnetă teoretica ; suntem alţi oameni : noi ruşi, voi francezi ! Uf ! In plină criză, Teatrul Naţional a înscris piesa în repertoriul său, fiindcă piesa „are de toate". Mă îndoesc însă că pu­blicul — cu tot arsenalul de lux, muzică de exotic, de uşurel, de ideie şi de suflet de montare — va reveni la gustul dinainte de răsboi.

Un succes mare, a înregistrat Teatrul „Măria Ven­tura" cu „Şoarece de biserică", piesa autorului maghiar Feodor Laszlo. „Şoarecele" e o fată sprintenă şi des­toinică, ce-şi caută, prin muncă cinstită, un loc pe pe lume. Isbuteşte nu numai să muncească, dar chiar să subjuge pe un mare prinţ al finanţei internaţionale, care în cele din urmă o ia în căsătorie.

Trepidaţia modernă a vieţii înfrigurate de lucru, a geniului unanim ajutat de tehnică, îşi găseşte bine rotunjit ecoul, în interiorul şi munca marelui om de bancă — eroul piesei.

Duioşia unei duble romantice de muncă şi de dragoste se anină abil de această febră, de acest ritm, minunat isbutit in transcriere. Spectacolul a' biruit graţie unei montări şi interpretări remarcabile.

In primul rând, d-şoara Leny Caler, şi-a găsit de­finitiv preţuirea generală, la justa şi reala d-sale va­loare artistică. Incontestabil d-şoara Caler este astăzi ingenua cu cele mai multe resurse din teatrul românesc

Şi pentruca am observat cândva, negativ, pe d-1 Timică Georgescu, o plăcere şi o datorie ne face să înregistrăm azi, un succes al d-sale, de cea mai subţire calitate.

Preţuim mult iniţiativa Teatrului Ventura de a în­scrie în repertorul său lucrări din literaturile dramatice mai puţin cunoscute publicului. Ţările mici — şi politiceşti şi culturaliceşti — nu odată au adus sur­prize în artă — şi în arta mare, şi în arta mijlocie, dar. izbutită.

ION MARIN SADOVEANU

98

© BCU Cluj

C R O N I C A M Ă R U N T Ă PRINCIPESA MARTHA BIBESCU, scriitoare Je

limbă franceză, a scos o carte în româneşte: Două portrete, Ferdinand al Bornante/, Anatole France. Din literatura sa franceză, mărturisesc, n'am citit ab­solut jiimic. N'am putut să citesc. E o pică mai tare decât mine, — absurdă poate, dar nu mai puţin reală. Orice român înzestrat, care scrie într'o limbă străină, mi se pare un dezertor. Şi cu cât are mai mult succes, cu atât pica mea e mai tare. îmi zic : literatura franceză n'avea nevoie de acest talent ; literatura ro­mânească avea încă nevoie de el. Şi, mie cel puţin, pica aceasta de neînfrânt nu mi se mai pare i tât de absurdă. Credeţi că în literatura franceză exista un gol pe care trebuia să-1 umple talentul principesei Martha Bibescu? Eu nu cred şi nu-mi închipui un argument care să mă convingă de contrariu. Dar în literatura noastră un talent ca al său ar fi fost atât de necesar ! O boieroaică ar fi scris aceste romane, din lumea ei aristocratică, într'un stil aristocratic pe măsura sufle­tului ei, moştenire ciselată de civilizaţia veacurilor. Ceva ce n'avem noi ceştilalţi, feciori de popi, de ţărani şi de dascăli, brusc săltaţi din natura primară în cul­tura pe care, la rândul nostru, trebuie s'o creiem mai departe. Boierii lipsesc din ea.. Chiar dacă la începu­turile acestei culturi ei stau ca nişte ctitori veneraţi, urmaşii lor i-au trădat. Scrisul românesc cel puternic, cel neaoş, cel rezistent, nu e boieresc. .Nici Eminescu, nici Coşbuc, nici Caragiale n'au fost boieri. Apariţia unei Martha Bibescu ar fi fost o glorioasă ispăşire pentru atâtea spirite de elită, din tagma ei socială, ce s'au desolidarizat de sufletul românesc. Scriitoarea prin­ciară le-a urmat, fără să adauge o glorie nouă litera­turii franceze, dar sărăcind pe a noastră de una necesară.

Nu vreau să spun cu aceasta că Martha Bibescu nu are succes la Paris. Sub iscăliturile cele mai severe ale criticei franceze i-am citit elogii neşovăitoare. La douăzeci de kilometri de Paris, într'un restaurant de vară, frumos ca o poveste din Damasc, cu răcoare de lac geometrizat, cu arbori uriaşi şi beţie de trandafiri, i-am văzut portretul cu autograf, aşezat printre cele­brităţile politicei, Academiei, literelor şi artelor fran­ceze. E un nume care circulă, dar o scriitoare care, oricât de preţuită, va fi socotită totdeauna ca străină.. Francezii, numai cine-i cunoaşte abstract îşi închipuie că sânt eliberaţi de spiritul exclusivist. Despre George Enescu, de pildă, tratatele lor de muzică naţională nu scriu mai mult de două trei rânduri. între autohton şi metec în artă nimeni nu face o mai categorică dife­renţă ca francezul. Universalismul său nu are alt sens decât expansiunea şi generalizarea în lume a geniului francez. E şi firesc. Pentru a cunoaşte geniul acesta, preferim deci un francez autentic decât un român care scrie franţuzeşte.

Vasile Pârvan, care avea, ca şi noi, îndărătul său un

imens anonimat rural, devenise în ultimii săi ani un pasionat iubitor de aristocraţie. Probabil fiindcă, ar­heolog profund, trăise o viaţă printre marmore şi pa-triciani romani. Când apăruse cartea Isvor a Principesei Martha Bibescu, el a venit entusiasmat şi mi-a întins-o ca pe 6 revelaţie. Am refuzat-o spontan. Şi l-am rănit adânc fără să vreau, fără să ştiu. Nu mi-a ertat-o până la moarte. Purtasem o prietenie pe care dânsul o cân­tase în versuri ce nu le voiu uita. Din clipa aceea totul s'a prăbuşit. Câteva pretexte încă, acumulate de sensibilitatea lui jicnită, ne-au separat pentru totdeauna. Dar sânt sigur că, dacă la moartea lui aş fi fost în ţară şi m'aş fi apropiat de patul agoniei cu cartea princi­pesei citită, Vasile Pârvan mi-ar fi iertat toate, — de câte nu eram vinovat.

Dintre cele două portrete, apărute în sfârşit şi'n ro­mâneşte, unul, Anatole France, nu depăşeşte însem­nătatea unei amintiri fugare şi a unei admiraţii literare : compatrioţii marelui stilist, în frunte cu Charles Maurras, au scris despre dânsul pagini ce nu se pot egala ; al doilea, Ferdinand al României, singură Principesa Martha Bibescu îl putea scrie. E o capodoperă a ge­nului, — ca să ne folosim de terminologia d-lui Mihail Dragomirescu. Incontestabil, singurul lucru mare ce s'a scris despre marele suflet al Regelui defunct. între a fi monarh român şi între ceeace era Ferdinand omul exista o multiplă antinomie. Timid din fire, a trebuit să fie om public ; aristocrat german cu tradiţii medievale, a trebuit să-şi ia angajamante de bun român, catolic adânc credincios, a trebuit să fie protectorul Bisericii orto­doxe : îndeplinind în copiii săi obligaţiile ortodoxe ale constituţiei noastre, a trebuif să fie excomunicat de Papa"; declarând războiu Germaniei, adică propriei sale familii, a trebuit să fie şters din cartea cea mare a Hohenzollernilor" şi „ucis genealogiceşte ;" părându-i-se că dinastia se clatină prin atitudinea întâiului său năs­cut, a trebuit să-1 sacrifice desmoştenindu-1, deşi 1-a iubit până la moarte. Viaţa Regelui Ferdinand e o serie de acte neomeneşti decurgând toate dintr'o primă obli­gaţie luată cu jurământ faţă de poporul românesc. Şi cum această obligaţie era expresia unei superioare conştiinţi morale, actele sale neomeneşti apar ca supra­omeneşti. Fiecare din aceste acte e o tragedie. Viaţa lui e un lanţ de tragedii cum nici istoria nu cunoaşte alta, nici haghiografia creştină. Peste toate acestea „Re­gele Ferdinand n'ar fi fost îndestul de sacrificat dacă ar fi iubit regalitatea".

Acest sacrificiu fără egal autoarea îl vede izvorând din ordinea transcendentală : ,,Regele Ferdinand a su­ferit înfrângerea cu o înălţime de suflet care nu-i putea veni decât dintr'o putere supranaturală". Sau ; „Alegând soluţia ce-i era inspirată de voinţa populară, dar care trebuia să-1 coste cel mai scump, Regele Ferdinand a

99

© BCU Cluj

plecat nu ştiu ce greutate din cântarele cereşti de partea poporului român," Biografia lui intra întreagă în for­mula supremă a Evangheliei : cine-şi pierde sufletul său, acela il va câştiga. Principesa Martha Bibescu nu exagerează întru nimic numindu-1 martir, în sensul creştin

. al cuvântului. Pe acest martiragiu se întemeiază Ro­mânia mare.

Intuiţia profundă şi mâna magistrală, care au con­ceput şi realizat aceste pagini, fac din Ferdinand al României întâiul monument pe care poporul românesc, prin Martha Bibescu, îl ridică marelui ctitor de ţară.

DARUL VREMII e o nouă revistă ce ne soseşte pe neaşteptate din Ardeal. Sobră, elegantă, occiden­tală la înfăţişare. Dar mai ales surprinzătoare prin însuşi faptul apariţiei. Acum putem s'o spunem răs­picat : aproape pierdusem credinţa că generaţia tânără a Ardealului s'ar mai înfiora de lumina înaltă a ste­lelor. Nu din vina noastră, ci din manifestările de până acum ale acestei generaţii.

Ardealul de azi — şi nu ştiu dacă cei de acolo înţeleg îndestul câtă dragoste punem noi cei de din­coace in acest cuvânt vrăjit Ardealul ! — trăeşte o epocă de extaz politic, Printr'o profundă greşală a centrului, ţinut ani întregi la periferia vieţii publice, el avea impresia ostracizării în România devenită Mare, în rândul întâiu, prin splendidul lui pământ şi popor, A fost în această vreme o încordată luptă politică. Prin împrejurări speciale semnificaţia ei creş­tea incomparabilă faţă de luptele politice atât de obişnuite ale Regatului vechiu. Mişcarea durând su­fletul tineretului întreg la angajat în ea. Generaţia tânără de peste munte a crescut în această încordare în care preocuparea politică prima peste toate cele­lalte. Lucian Blaga, pe măsură ce era mai serios în­ţeles, a devenit o mândrie a acestei tinere generaţii, dar impresionantul lui exemplu n'a găsit aproape nici un urmaş. Jocurile divine ale spiritului pur au fost mulţi ani ca şi inexistente pentru ardelenii tineri. Ii domina politica, îi chema sensul practic al vîeţii. Nu odată ne-am ciocnit scrisul cotidian cu al tinerilor acestora fanatizaţi de ideea politică. Şi cum la noi politica e patimă exclusiv stăpânitoare, ne-a durut să constatăm la tineretul ardelenesc abdicarea delà spi­ritul înalt, liber şi desinteresat. Mulţi nu ne-au înţeles această atitudine şi ne-au declarat adversari, când nu eram decât prieteni îngrijoraţi, Fiindcă noi cunoscu­sem din timpuri grele atitudinea generaţiei anterioare iar comparaţia era în defavoarea celei actuale.

Cuprins de mistica democraţiei, Ardealul intelec-tuat trăeşte o epocă de extaz politic, de când biruinţa a încununat o luptă mare şi grea. Larmă creatoare în ordinea practică, — sperăm — dar care speriase muzele şi le isgonise în codrii de brazi. Aveam im­

presia că nici ciobanii, prietenii lor din veacul mi­tologic, nu Ie mai înţeleg glasul aerian. Şi iată că pe neaşteptate, apare această revistă Darul Vremii, care aduce în programul ei conştiinţa limpede a acestei situ­aţii. Ea năzuie să înnoade un fir multă vreme întrerupt :

„Simţim cu toţii că printre încheieturile formelor în care viaţa Ardealului de azi pare a fi cristalizată, un fluid de nelinişti îşi caută o albie nouă.

Există un gând răsleţ şi o vorbă nerostită încă, ele­mente de preţ tăinuite în ascunzişuri ca şi comorile pe care le anunţă doar vâlvătăi în noapte.

în nădejdea că vom putea să dibuim măcar aceste daruri, pornim la drum".

O salutăm, C aşteptam demult să vină din Ardea­lul lui George Coşbuc, al lui Ion Agârbiceanu, al lui Octavian Goga, al lui Lucian Elaga şi Liviu Rebreanu.

D. E. LOVINESCU, interviewât de Rampa, găseşte revistei noastre un cusur capital : acela că nu are un critic care să fie pivotul grupării. Dacă înţelegem bine, — deşi credem că d. Lovinescu e prea uşor de în­ţeles, — vrea să spună că, precum Viaţa Românească axe pe d. G. Ibrăileanu, precum Convorbiri Critice a avut pe d. M. Dragomirescu şi precum Sburătorul 1-a avut pe d-sa, tot astfel Gândirea ar trebui să aibă sau să inventeze un critic. Adică un domn grav şi presum-ţios, irascibil ca o femee şi autoritar ca un padişah, de preferinţă fără talent, dar cu un gust fix pentru ta­lentele cenaclului, care domn grav să îndeplinească în mijlocul colaboratorilor funcţia de zeu generos în epi­tete critice şi în ceaiu cu lămâie. E adevărat că nu-1 avem şi ne mândrim cu acest mare defect. Ceva mai mult : existenţa şi răsunetul acestei reviste fără critic dovedesc tocmai inutilitatea lui. Fiindcă un critic—pivot, aşa cum îl concepe d. Eugen Lovinescu şi, în genere, mişcarea noastră literară, noi îl socotim un parazit al unei colectivităţi literare.

Dece critic ? Să ne dea idei ? N'avem nevoie. Să ne înveţe să scriem ? N'avem nevoie. Să ne pună note la fiecare bucată sau carte tipărită ? N'avem nevoie. Să ne declare genii în paguba şi în necazul celor­

lalţi scriitori ? Nici de aceasta n'avem nevoie. Oare celelalte reviste — cu pivoturi critice, — s'au

dovedit mai orientate decât Gândirea, mai unitare in ţinuta lor literară, mai fecunde şi mai viabile?. Să ni se dovedească şi atunci vom regreta şi noi absenţa zeului. Până atunci, scriitorii acestei reviste au câ­teva idei cardinale, lămurite din scrisul şi din cultura lor, şi le socot, în orice caz mai presus de orice critică.

NICHIFOR CRAINIC

S e c r e t a r d e R e d a c ţ i e : A l . B ă d â u t a

© BCU Cluj

GÂNDIREA

F. ŞIRATO NATURA MOARTA

© BCU Cluj

M. BUNESCU PEISAGIU URBAN

GÂNDIREA

© BCU Cluj

D. CHlAŢA ZI DE TÂRG

GÂNDIREA

© BCU Cluj

M. BUNESCU PEISAGIU

GÂNDIREA

© BCU Cluj