Terminologia astronomică.

Premize ale unui studiu lingvistic

Cristina FLORESCU

Keywords: linguistic diacronic analysis; lexicology; astronomical

terminology; scientific versus popular; taxonomy; cosmic objects; phenomena and

cosmic processes

§. 1. Obiectul de studiu

Una dintre terminologiile integrate în universul nostru de cunoaștere

(științifică și generală) este terminologia astronomică1. Datorită complexității

universului gnoseologic al astronomiei, studiul lingvistic al acestei terminologii

presupune o suită de disocieri prealabile, corespunzătoare unor direcții analitice

specifice.

În cercetarea lingvistică ale cărei premize sunt formulate acum, perspectiva

științei astronomiei este esențială în identificarea obiectului cercetării, a

taxonomiilor acestuia, a fenomenelor și proceselor. Denumirile corespunzătoare

tuturor acestor elemente intră în sfera de interes a lingvisticii, respectiv a

lexicologiei. Dacă nivelul strict contemporan relevă o terminologie relativ clar

analizabilă din punct de vedere lexical, istoricul acestei terminologii pune probleme

de tip special. Studiul astronomiei presupune, până la un moment anume, implicarea

unei pseudoștiințe, astrologia – a cărei vechime impune respect și ale cărei implicații

în limbajul curent suscită toată atenția lingvisticii.

Analiza propusă presupune o serie de modelări lexicale, iar disocierile

terminologice, pliate pe obiectul și teoriile astronomiei, implică maxim efort în

exegeza lingvistică, fiind obligatorii introspecții lexicologice, morfologice, fonetice,

dialectologice, etimologice, stilistice, sociolingvistice, lexicografice etc., dar și

etnologice, onomastice, semiotice.

1.1. Cercetarea acestei terminologii este implicată în structuri lingvistice

dezvoltate atât la nivelul terminologiei științifice (Ts), cât și la cel al limbajului

comun și dialectal (Tp).

1.2. Pentru a simplifica lexicologic faptele și a organiza momentele exegezei,

se disting trei grupuri lexicale.

Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, – Filiala din Iaşi a Academiei Române, România. 1 Am explicat amănunţit sensul în care folosesc lexemele terminologie şi limbaj specializat în

Florescu 2012, 2014, 2015. Voi utiliza suita de distincţii terminologice ţinând cont de perspectiva

diacronică asupra obiectului de studiu. Consideraţiile de faţă se bazează pe rezultatele şi experienţa

unei cercetări ample, de echipă, cercetare aplicată terminologiei meteorologice și valorificată în

proiectul şi volumele TMFA şi DFA.

117

Cristina FLORESCU

Un prim grup terminologic este format din două subgrupuri: i) denumirile

obiectelor cosmice și cele ale constelațiilor și ii) denumirile proceselor, legilor,

fenomenelor care se desfășoară dincolo de atmosfera terestră.

Un al doilea grup este reprezentat de denumirile instrumentarului

observatoarelor astronomice și de acelea ale elementelor, tehnicii, principiilor etc.

astronauticii.

Teoriile structurate strict matematic și fizic formează un al treilea grup lexical

care, prin caracterul lui strict formalizat, interesează în mică măsură lingvistica, prin

eventuale proiecții semiologice.

Niciunul dintre aceste grupuri terminologice ale astronomiei nu a fost studiat

extensiv din punct de vedere lingvistic.

1.3. Cercetarea ale cărei premize sunt prezentate aici se axează asupra

primului nucleu terminologic: numele obiectelor cosmice, cele ale constelațiilor și

denumirile proceselor, legilor, fenomenelor care se desfășoară dincolo de atmosfera

terestră.

Este nucleul central al terminologiei supuse studiului. Analiza contrastivă Ts

versus Tp, închegarea diacronică a acestor limbaje specializate, evoluția și circulația

în limba română a subgrupurilor lexicale avute în vedere, prezintă interes deosebit

pentru istoria și dezvoltarea lexicului limbii române2.

§. 2. Cadru exegetic

2.1. În literatura română de specialitate, până în momentul de față, analizele

lingvistice s-au preocupat numai de elementele onomastice, urmărindu-se numele de

stele și, mai ales, denumirile constelațiilor. Studiile au fost făcute din varii

perspective, în mod necesar și justificat limitate de viziunea lingvistică a autorului

asupra unui obiect onomastic sau al altuia.

Asemenea tip de analize bine ancorate în bibliografia disciplinei se găsesc, de

exemplu, la: (Ursu 1962), (Ioniță 1992), (Farcaș 2011), (Soare 2011).

Cartea lui Tudor Pamfile, Cerul și podoabele lui. După credințele poporului

român (Pamfile 1915), cuprinde până în prezent unul din cele mai importante

inventare onomastice ale denumirilor populare de stele și constelații, analizate din

perspectivă etnologică. Comentariile explicative ale numelor supuse studiului se

axează pe povești și legende, cu sugestii ale unor etimologii populare. Ei i se adaugă

lucrarea esențială pentru problema în studiu: I. Otescu, Credințele țăranului român

despre cer și stele (Otescu 1907).

Lucrarea Danielei Nedelcuț, Nume de astre. Studiu onomastic al denumirilor

populare și științifice (Nedelcuț 2000), însumează o prezentare extinsă a numelor de

stele și constelații. Acest studiu onomastic cuprinde analize lexico-gramaticale

amănunțite. Sunt realizate transpuneri dintre denumirile grecești și cele latine ale

2 Prin dimensiunile ei extinse, o cercetare ale cărei direcţii sunt prezentate în acest articol nu poate

fi decât rezultatul unei munci de echipă. La ora actuală echipa este formată dintr-un grup de cercetători

ieşeni, cei mai mulţi colaboratori la proiectul şi volumele TMFA şi DFA. Este vorba de lexicologii:

Cristina Florescu, Laura Manea, Elena Tamba, Daniela Butnaru, Alina Bursuc, Cristina Cărăbuş,

Maria-Marilena Ciobanu, de matematicianul şi specialistul în astronomie Cătălin Galeş şi de

dialectologul Florin-Teodor Olariu.

118

Terminologia astronomică. Premize ale unui studiu lingvistic

obiectelor cosmice și constelațiilor. Se urmărește istoricul enciclopedic al

denumirilor științifice fără o corelare cu etimologia și istoria termenilor românești.

Lipsește perspectiva astronomiei asupra identificării ori clasificării obiectelor

cosmice și constelațiilor. Se prezintă astronimele populare urmărindu-se extensiile

metaforice, în special acelea cu valori simbolic-etnologice.

2.2. Bibliografia științifică a astronomiei este extrem de bogată. Făcând o

comparație succintă cu bibliografia meteorologiei, cea astronomică este mult mai

extinsă, fapt care, la o primă privire strict pragmatică, nu pare justificat. Nivelul

epidermic al nevoilor omenirii atinse de tulburările fenomenelor atmosferice are

determinări imediate în comparație cu depărtările stelare. Amploarea acestora din

urmă provine, pe de o parte, din suprapunerile existențiale ale celor două zone

obiectuale (atmosfera și cosmosul) și, pe de altă parte, din disocierile mitologice și

religioase simbolic explicative, preocupate de facerea lumii și de soarta ființei

omenești. S-ar putea spune că extinderea maximă a preocupărilor astronomice

(inițial astrologice) dovedește încă o dată ipostaza filozofantă a umanității.

2.2.1. Considerațiile privind domeniul astronomiei (concepte, bibliografie) se

bazează pe dialogul funcțional și clarificator cu specialistul în astronomie, Cătălin

Galeș3.

Cercetarea are în vedere date extrase dintr-o bibliografie extrem de bogată de

astronomie (și cosmografie).

Voi numi numai cele dintâi lucrări în limba română din domeniu: G. Missail,

Prescurtare de astronomie populară. (Tradusă din franțozește) (Misail 1839),

(Lucescu 1900), (Culianu 1893) – (lucrare reeditată în 1902), (Coculescu 1929),

(Pârvulescu 1941), (Demetrescu 1945). Includem în această listă selectivă și două

lucrări de popularizare a astronomiei, esențiale pentru tipul de cercetare descris:

Iuliu Barasch, Minunele naturei. Conversații asupra deosebitelor objecte interesante

din științele naturale, fizică, himie și astronomie – (Barasch 1852) și Spiru Haret,

Astronomia populară. Natura (Haret 1911).

Dintre lucrările mai recente care prezintă interes pentru analizele lingvistice

pot fi citate: (Popovici et alii 1977), (Pop, Blaga 2005).

O serie de traduceri (mai ales din franceză, engleză și rusă) sunt lucrări cu

circulație semnificativă privind etimologiile lexicului de specialitate în română:

(Popov et alii 1956) – traducere cu autor necunoscut din limba rusă, (Ley 1963) –

traducere din engleză de V. Nadolschi, (Hoyle 1968) – traducere din engleză de C-

tin Papadopol Calimah, (Cotardière, Penot 1998) – text tradus din franceză de Elena

I. Burlacu 1998 etc.

Dintre site-urile semnificative pentru limba română pot fi semnalate:

http://www.astro-urseanu.ro/calendar; http://www.sprestele.ro/index.;

http://www.astro.ro/cnra/ etc.

2.2.2. La nivel mondial, în afară de lucrările citate ca traduceri în română de

mai sus, există o suită de cărți care sunt luate de model pentru studiile (mereu

onomastice) românești. Ca să mă limitez la literatura franceză, se pot menționa:

3 Conf. dr. abilitat Cătălin Galeş predă cursuri de specialitate (mecanica Lagrange şi Hamilton) la

Facultatea de Matematică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” şi este responsabil cu activitățile

didactice și de cercetare ale Observatorului Astronomic ieşean.

119

Cristina FLORESCU

Camille Flammarion, Les étoiles et les curiosités du ciel: description complète du

ciel visible à l'œil nu et de tous les objets célestes faciles à observer, 1882, (una din

reeditările de autoritate fiind cea din 1998, la Flammarion); Eugène Delporte, 1930,

Délimitation scientifique des constellations; André Le Bœuffle, Astronymie : les

noms des étoiles, 1996; Jean-Pierre Luminet, Le destin de l'univers : trous noirs et

énergie sombre, coll. « Le temps des sciences », 2006 etc.

2.3. Probabil este limita cercetării de față faptul că, până la ora actuală, nu am

găsit un studiu lingvistic care să fie preocupat de o analiză a grupurilor lexicale care

numesc obiectele și fenomenologia astronomiei, nici la nivel dialectal, nici nivel

științific, cu atât mai puțin din perspectivă contrastivă.

§. 3. Despre astronomie. Taxonomizări ale obiectului de studiu propus

Astronomia este mai ales matematică, dar și fizică, intrând în sfera de interes

a mecanicii teoretice, a opticii, a geofizicii etc. iar, dacă avem în vedere

instrumentarul astronomic, zonele inginerești ale cunoașterii își spun cuvântul. Se

ocupă cu studiul obiectelor cerești și a legilor mișcării acestora, respectiv cu studiul

stelelor, planetelor și sateliților naturali, al cometelor, al constelațiilor, galaxiilor, al

universului în totalitatea sa. În egală măsură, studiază și alte fenomene, evenimente,

procese ce au loc dincolo de atmosfera terestră, cum ar fi radiațiile cosmice de fond,

forma și formarea universului etc.

3.1. Termenul astronomie provine din limba greacă: άστρον (astron) fiind

utilizat cu sensul „stea”, iar νόμος (nomos) cu acela de „lege”, însemnând, prin

urmare, „legea care guvernează stelele”.

Prima atestare a acestui cuvânt, identificată până acum în limba română este

din anul 1683, la Dosoftei, fapt marcat în TDRG2, ori DELR. Lexemul românesc

evoluează și sub influența latinescului neologic astronomia, francezului astronomie,

termenului rus астрономия sau a celui englez astronomy.

3.2. În istoricul disciplinei au existat nenumărate clasificări și taxonomizări

ale obiectelor cerești, constelațiilor ori fenomenelor și proceselor astronomice.

Voi reda acum una dintre sistematizările elementare și esențiale de specialitate

ale obiectelor cosmice:

a) obiecte cosmice din sistemul nostru solar: asteroizi, comete, sateliți,

planete, obiecte trans-neptuniene etc.;

b) obiecte cosmice din galaxia noastră: stele, planete extrasolare, nebuloase

difuze, nebuloase planetare, nebuloase emisive, roiuri globulare, roiuri deschise,

stele neutronice, găuri negre etc.;

c) obiecte cosmice extragalactice: galaxii, roiuri de galaxii, quasari etc.

§. 4. Problematica cercetării. Terminologia științifică

Cercetarea își propune să analizeze, să clasifice și să identifice toate

denumirile obiectelor cerești și constelațiilor, toate denumirile fenomenelor, legilor

și proceselor astronomice așa cum sunt acestea implicate în arhitectura limbii

române.

Analiza lingvistică a acestor termeni dezvăluie numeroase aspecte speciale,

elemente cu funcționări caracteristice.

120

Terminologia astronomică. Premize ale unui studiu lingvistic

În acest sens, mă voi opri, foarte pe scurt, la un singur exemplu.

4.1. Termenul astronim este înregistrat numai pe câteva site-uri în care sunt

implicate cercetări extraastronomice. Este atestat în câteva dicționare exciclopedice,

de exemplu în DEXI, dar nu în CADE, Șăineanu, DEI, NDU (2002, 2008). Apare

aleator în unele dicționare de neologisme, ca NDN, dar lipsește din DN, DN2, DN3.

În MDA există astroscop, astroscopie, dar nu există articolul astronim. Termenul nu

este utilizat în Pamfile 1915 sau în Otescu 1907. Fără o definiție clarificatoare este

folosit în Nedelcuț 2000.

În niciuna dintre lucrările de astronomie, cosmografie, astronautică etc., în

monografii, cursuri ori dicționare de specialitate nu apare termenul astronim. Se

petrece acest fapt pentru că termenul respectiv nu este folosit de astronomi. Din cele

studiate până în prezent, astronim desemnează, la nivel onomastic, numele de

corpuri cerești. Oarecum neclar, termenul este extins și asupra constelațiilor. Nu se

referă niciodată la fenomene sau procese astronomice.

Lexemul utilizat în disciplina științifică, obiect cosmic, cuprinde în mod clar

grupele a), b) și c) numite mai sus și este limpede delimitat de denumirile

constelațiilor. Din această cauză, dar și din nevoia respectării perspectivei riguroase

a disciplinei științifice studiate, analiza prezentă NU va opta pentru termenul

astronim. Dacă analizele lingvistice ulterioare acestui articol vor disocia fapte

semnificative, în sensul unor disocieri terminologice funcționale și operative privind

termenul astronim, cercetarea va corela categoria obiectelor cerești cu aceea a

astronimelor.

4.2. În rândurile de față se inițiază o analiză care să respectele criteriile

lingvistice de minuție și rigoare conform tehnicii de cercetare utilizate în TMFA.

Specificul studiului de acum impune o serie de factori caracteristici. Astfel,

într-o enumerare schematică a problematicii lingvistice, la nivelul terminologiei

științifice vor fi studiate trei grupuri lexicale de termeni.

1. Termenii științifici comuni (simpli și compuși).

De exemplu: asteroid, extragalactic, galactic, galaxie, nebuloasă, planetă,

pulsar, roi de stele, satelit natural, stea, transneptunian etc.; ani lumină, catalog

stelar, declinație, magnitudine vizuală etc. (v. și infra 5.1.1.).

2. Termenii științifici proprii care nominalizează constelațiile și obiectele

cosmice sau cerești ori naturale. Este vorba de numele proprii de stele și de

constelații implicate în studiile onomastice mai sus citate.

3. Termenii științifici care denumesc seriile de procese și fenomene

astronomice care vor ajuta la cuprinderea noțională a elementelor studiate: albedo,

anomalie, antimaterie, culminație, declinație, disipare atmosferică, latitudine

astronomică, librație, orbită, strălucire stelară, vânt stelar etc. (v. și infra 5.1.1.).

4.3. Denumirile de stele, planete, sateliți naturali și constelații trebuie strict

delimitate numeric pe baza unor parametri predeterminați științific.

Câteva date numerice fixează perspectiva asupra obiectului de studiu: se

cunosc până în prezent cca 300 de miliarde de obiecte cosmice (planete, sateliți

naturali, asteroizi, stele, nebuloase, galaxii etc.). Cu mare precizie sunt măsurate

pozițiile pe sfera cerească a 118 218 obiecte. Calculul avut în vedere se bazează pe

datele culese de misiunea spațială Hipparcos desfășurată între anii 1989–1993

(https://www.cosmos.esa.int/web/hipparcos/home). Datele astronomice furnizate de

121

Cristina FLORESCU

această misiune sunt aproximativ egal inventariate în cele două cataloage de stele:

catalogul Hipparcos și catalogul Tycho-2.

Criteriul curent de selectare a obiectelor cosmice care urmează să fie studiate

lingvistic este reprezentat de gradul de vizibilitate cu ochiul liber. Numărul

obiectelor vizibile cu ochiul liber, pe întreaga sferă cerească, este de cca 6 000.

Magnitudinea vizuală a acestor obiecte este cuprinsă între 1 și 7; astfel, obiectele

care au magnitudinea mică sunt „cele mai luminoase”, în timp ce obiectele aflate la

limita vizibilității au magnitudinea între 6 și 7. În consecință, obiectele avute cel mai

des în vedere sunt acelea cu magnitudinea între 1–5, reprezentând un număr de cca

1000 și pot fi văzute foarte bine cu ochiul liber. Respectivele obiecte cosmice au fost

identificate și taxonomizate începând cu astronomul grec Hipparchus (sau Hiparh)

care a trăit între anii 190–120 î. Hr. și al cărui nume, în semn de omagiu, a fost dat

uneia dintre cele mai importante misiuni spațiale și unuia dintre cele mai

semnificative cataloage ale sferei cerești.

4.3.1. Pe lângă analiza și taxonomizarea numelor tuturor celor cca 1000 de

obiecte cosmice, studiul lingvistic inițiat este interesat de aspectele lexicale

caracteristice ale obiectelor și constelațiilor vizibile cu ochiul liber de pe teritoriul de

limbă românească.

Referindu-ne la denumirea generică și comună de stele, vizibile de pe teritorul

de limbă românescă sunt acele stele pentru care declinația este cuprinsă între –47 de

grade și +90 de grade. Se poate aprecia că, în arealul care ne interesează, se găsesc

cca 700 de stele.

Oarecum neașteptat este faptul că nu am găsit nicăieri o listă a acestor obiecte

caracteristice zonei românei. Explicația provine, pe de o parte, din faptul că

cercetările astronomice sunt întreprinse în permanență la scară globală și universală;

drumurile maritime, de asemenea, au avut dintotdeauna nevoie de perspectiva

întregului glob pământesc. Pe de altă parte, studiile de lingvistică realizate până în

prezent nu au beneficiat de o colaborare directă, minuțioasă și punctuală cu un

specialist în astronomie, colaborare care să înlesnească un asemenea demers – de

altfel simplu din punctul de vedere al astronomiei. Va reveni cercetării prezente să

stabilească, din perspectivă astronomică, zona stelară corespunzătoare teritoriului

ceresc al limbii române.

4.3.2. Cercetarea se focalizează și asupra denumirilor constelațiilor, forme

cosmice semnificative din punctul de vedere al simbolisticii lor exprimate lingvistic

printr-o suită de caracteristici bine individualizate. Acum demersul exegetic va

investiga interstițiile denominative generate de astrologie NU pentru a plonja în

oceanul descifrărilor prevestitoare4, ci pentru a identifica zonele lingvistice ale

desprinderii disciplinei astronomiei – numite ca atare –, de pseudoștiința astrologiei.

Sunt necesare câteva precizări privind unele aspecte ale astronomiei, strict

necesare derulării unei analize lingvistice.

4 Astrologia se ocupă cu descifrarea trecutului ori prezentului şi cu prezicerea destinului fiinţei

omeneşti (ca individ şi ca grup social) pe baza studierii poziţiei şi deplasării planetelor, Lunii și

Soarelui față de firmamentul stelar, mai ales față de constelaţii.

122

Terminologia astronomică. Premize ale unui studiu lingvistic

4.3.2.1. Termenul constelație vine în limba română din echivalentul francez

constellation și din latinescul neologic constellatio. În textele românești, prima

atestare este identificată, până la ora actuală, din anul 1694, în Foletul novel.

Ținând cont de utilizările lexemului constelație la nivelul limbajului științific,

se poate face afirmația că, privind faptele diacronic, termenul este polisemantic5.

Până în deceniul al treilea al secolului 20, accepția acestui termen – cu semnificatul

pe care-l utilizăm curent cu toții – era aceeași cu aceea din terminologia populară,

comună. După anul 1922, constelație își reconfigurează sensul și desemnează în

astronomie exclusiv una dintre cele 88 de unități ale bolții cerești, stabilite printr-o

împărțire convențională, unitară (cu ajutorul receptorilor de radiație: telescopul,

placa fotografică etc.). Prin urmare, în astronomia de după 1922, constelația

reprezintă o anumită porțiune din sfera cerească delimitată, cu exactitate, în jurul

unei figuri/forme imaginare inițiale.

Ce anume a determinat asemenea evoluție semantică? Explicația presupune

un scurt excurs în istoricul delimitărilor și identificărilor astronomice privind

constelațiile.

Trebuie să ținem cont în considerațiile care urmează că, spre deosebire de

galaxii, constelațiile nu sunt grupări spațiale reale de stele, ci doar reprezentări

aparente, cu un simbolism specific.

4.3.2.2. Constelațiile sunt elemente care se află în centrul tuturor cercetărilor

astronomice încă din perioada primilor mesopotamieni, sumerienii.

Istoria denumirilor științifice nu este nici pe departe liniară.

Primele 12 constelații, cele zodiacale, sunt identificate încă de acum 6 000 de

ani de către sumerieni. Grecii și egiptenii utilizau 48 de constelații, inclusiv cele 12

constelatii zodiacale preluate de la sumerieni. Navigatorul olandez Pieter Dirkszoon

Keyser și ofițerul danez Frederick de Houtman au identificat (în astronomie,

termenul curent pentru astfel de identificări este inventa), între anii 1595–1597, o

serie de constelații recunoscute ca atare și publicate, în catalogul oficial al vremii, în

anul 1597. Republicarea acestor denumiri de constelații de germanul Johann Bayer,

în 1603, le-a consfințit perenitatea existenței denominative. Același Johann Bayer

(un magistrat german pasionat de astronomie) a stabilit o nomenclatură a obiectelor

stelare și constelațiilor prin corelarea stelelor din fiecare constelatie cu denumirea lor

marcată cu litere grecești, respectiv: alfa Centaurus, beta Ursa Major ș.a.m.d. Acest

tip de denumiri este utilizat și astăzi.

În urma descoperirilor geografice și a călătoriilor din ce în ce mai îndrăznețe

pe oceanele lumii, a apărut o serie extrem de amplă de inventări ale unor constelații.

Câteva exemple pot crea o imagine asupra diversificării extreme a respectivelor

fapte astronomice.

În anul 1624, Jakob Bartsch (de asemenea german) inventează două

constelații. Francezul Augustin Royer inventează constelația Columba, în anul 1679,

prin împărțirea constelației Canis Major. Șapte constelații au fost inventate de

polonezul Johannes Hevelius și introduse în circuitul oficial în anul 1690. Nicolas

Louis de Lacaille, găsindu-se la capul Bunei Speranțe din Africa de Sud, între anii

1750–1754, inventează 15 constelații, ultima identificare / invenție fiind, de fapt,

5 Pentru un limbaj ştiinţific este o situaţie necaracteristică.

123

Cristina FLORESCU

constelația Apis a lui Keyser pe care Louis de Lacaille a redenumit-o Musca. Se

ajunge treptat la câteva sute de denumiri.

Toate aceste inventări au produs suprapuneri și frecvente confuzii. Până în

anul 1922 (la Congresul Uniunii Internaționale a Astronomilor, în engleză

International Astronomical Union cu sigla internațională IAU), accepția științifică a

constelației corespundea definiției pe care o redăm în formularea relaxată din

lucrarea românească de specialitate cu cea mai mare circulație până acum, D.

Astron. 1977: 96:

Fiecare dintre grupările aparente, cu o anume configurație, ale stelelor pe sfera

cerească, imaginate încă din cele mai vechi timpuri pe baza considerentului că

distanțele reciproce dintre stele rămân aceleași pentru intervale foarte mari de timp.

După Congresul IAU din 1922, constelația reprezintă una din cele 88 de

unități ale bolții cerești. În acest fel, astăzi fiecare obiect ceresc (vizibil ori invizibil

pentru ochiul omenesc) poate fi atribuit unei constelații.

§. 5. Raportul științific ─ popular

Cum funcționează raportul științific – popular în cazul terminologiei

astronomice în ceea ce privește grupul lexical supus cercetării ( v. supra 1.2.)?

Din acest punct de vedere, în funcție de decelarea referențială, am demonstrat

cu alte ocazii că există:

1) terminologii care se structurează în mod paralel la nivelul terminologiei

științifice față de cea populară; de exemplu: terminologia botanică, medicală,

farmaceutică;

2) terminologii care presupun o suprapunere minimă și relativ periferică; de

exemplu: terminologia construcțiilor;

3) terminologii în care nucleul terminologic al obiectelor studiate are

suprapunere maximă și centrală; de exemplu: terminologia meteorologică.

Terminologia astronomică aparține celui de al doilea tip de terminologii.

5.1. Între termenii științifici care denumesc obiectele sau fenomenele cosmice,

pe de o parte, și termenii populari ai acelorași grupuri lexicale există o zonă minimă

de suprapunere mai ales în grupul lexical al obiectelor cosmice aparținând

sistemului nostru planetar, de exemplu: Lună, Pământ, stea, Soare.

Una dintre diferențele semnificative Ts versus Tp este dată de tehnica

științifică de decelare a obiectelor cosmice în registrul astronomic al limbii române.

5.1.1. În privința grupului lexical al fenomenelor și proceselor cosmice, grup

deosebit de numeros, până la ora actuală se poate face afirmația că lexemele

științifice domină numeric.

Spre exemplificare, voi cita câțiva termenii științifici, excerptați – cu mărcile

lor diastratice și diacronice – dintr-un singur volum DLR, cel al literei E:

ecuánt s. n. „Cerc care reprezintă traiectoriile planetelor în jurul Pământului, în

sistemul vechilor astronomi”; ecuatór s. n. „2. (Astron.6; și în sintagma ecuator

6 Marca lexicografică „Astron.” este redată de fiecare dată conform celor stabilite de autorii DLR

tocmai pentru a sublinia frecvenţa acestei indicații şi caracterul semnificativ al acesteia într-o lucrare

care tezaurizează cu zgârcenie lexemele specializate.

124

Terminologia astronomică. Premize ale unui studiu lingvistic

ceresc) Cerc de pe sfera cerească, obținut prin intersecția acestuia cu planul

ecuatorului terestru”; ecuáție s. f. „4. (Astron.) Ecuația timpului = diferența dintre

timpul solar mediu și timpul solar adevărat, care apare datorită faptului că mișcarea

Soarelui pe bolta cerească nu este uniformă”; embolísm s. n. „(Astron.; învechit) Lună

introdusă în calendarele vechilor greci pentru a se realiza concordanța între anul lunar

și cel solar”; embolísmic, -ă adj. „(Învechit, rar) Care cuprinde un embolism”;

emersiúne s. f. „(În opoziție cu i m e r s i u n e ) 1. (Astron.) Ieșire parțială a unui corp

ceresc din eclipsă”; emisféră s. f. „4. (Astron.) Fiecare dintre cele două jumătăți ale

sferei cerești determinate de ecuatorul ceresc”; epactál, -ă adj. „(Astron.) Care ține de

epactă, referitor la epactă”; epáctă s. f. „(Astron.) Număr de zile care trebuie adăugat

unui an lunar pentru a-l face să concorde cu anul solar; (învechit) temelie (3)”;

epicérc s. n. (Astron.; învechit, rar) Epiciclu (1)”; epicíclu s. n. 1. (Astron.; în

concepția geocentrică a astronomilor antici) Mic cerc aparent descris de un astru în

timp ce centrul său descrie, la rândul lui, un alt cerc mult mai mare; (învechit, rar)

epicerc”; erátic, -ă adj. „(Astron.; învechit, rar) Stea eratică = planetă”; erúpție s. f. 6.

„(Astron.; în sintagma) Erupție solară (sau cromosferică) = creștere bruscă, de scurtă

durată, a strălucirii unei mici regiuni a cromosferei, constând în emisia unor radiații

luminoase”; evecțiúne s. f. „(Astron.) Inegalitate periodică în mișcarea Lunii, deviere

a orbitei lunare, provocată de forța de atracție a Soarelui”; evolúție s. f. „8. (Astron.)

Mișcare completă de revoluție a unui corp ceresc în jurul altuia”; excentricitáte s. f.

„2. (Astron.) Raport între distanța care separă cele două focare ale elipsei și lungimea

axei mari”.

5.1.2. La nivelul limbii populare, în Tp așadar, denumirile constelațiilor

reprezintă corpusul lingvistic esențial, alături de cele ale proceselor și fenomenelor

cosmice (amurgí, apúne, asfințit, înstelat, răsărí, răsărit etc.). Avem de a face, în

astfel de cazuri, și cu limbajul comun, chiar cu vocabularul esențial al românei.

Nu s-a făcut încă o analiză sau o inventariere strictă a lexemelor populare, iar

în privința denumirilor fenomenelor cosmice, cum am mai spus, analiza și simpla

inventariere sunt inexistente. Alcătuirea lexicală a lexemelor populare și dialectale

din acest grup va putea fi stabilită cu precizie numai după confruntarea și

identificarea acestor termeni în întreaga bibliografie de specialitate stabilită ca bază

de lucru, inclusiv întreaga serie a atlaselor și culegerilor de texte dialectale.

În general, denumirile populare ale constelațiilor din toate limbile romanice

(și nu numai) pun probleme specifice și caracteristice în legătură directă fie cu

reprezentări ale elementelor/uneltelor existenței cotidiene, fie cu bestiarul

imagologic, fie cu structuri anatomice omenești, animaliere sau botanice etc.

O diferență majoră Ts–Tp se datorează faptului că reprezentările populare au

un caracter planic, spre deosebire de reprezentările astronomice care au mereu în

vedere reprezentarea în spațiu (ani lumină, magnitudine a luminozității etc.). De

asemenea, numele constelațiilor la nivel Tp conțin disocieri, combinații, contururi

diferite – în cea mai mare parte – de numele constelațiilor identificate la nivel Ts.

Există ceea ce se poate numi: suprapunere secvențială a referentului.

Stabilirea raportului dintre aceste două categorii (Tp și Ts) de denumiri este

un fapt niciodată limpezit, chiar dacă multe cataloage astronomice românești fac

referire și la terminologia populară. De obicei se stabilesc cca 10–15 corespondențe

de multe ori perfectibile.

125

Cristina FLORESCU

Voi reda corelațiile făcute în acest sens de astronomi pe site-ul Observatorului

Astronomic bucureștean la adresa https://www.astro-urseanu.ro/constelatii-

complet.html. Aici găsim 20 de astfel de corespondențe7 care, se înțelege, cuprind o

corelare limitată, fără pretențiile unei acribii filologice:

Andromeda = Jghiabul; Boötes = Văcarul; Canis Minor = Spițelnicul mic;

Cassiopeia = Tronul / Mănăstirea / Scaunul lui Dumnezeu; Cefeu = Coasa; Corona

Borealis = Cununa / Hora; Cygnus = Crucea mare / Fata cu cobilița; Delfinus =

Tăglia (sic!); Draco = Balaurul / Zmeul; Hercules = Omul; Leo = Calul; Libra =

Cumpăna / Cântarul; Lyra = Ciobanul cu oile; Ophicus = Omul cu șarpele; Orion =

Rarițele; Pegasus = Puțul / Toaca; Perseu = Barda / Căpățâna; Serpens = Calea

Rătăciților; Ursa Major = Carul Mare; Ursa Minor = Carul Mic.

5.2. Cum am remarcat (v. supra 2.1.), analizele din limba română s-au aplecat

numai asupra numelor de constelații și de stele, mai ales din perspectivă etnologică.

Cele mai complete liste ale constelațiilor se găsesc în Pamfile 1915 și

Nedelcuț 2000.

O fișare rapidă a câtorva volume DA+DLR indică faptul că, în urma

excerptării numai a acestui dicționar academic (fără analiza atlaselor și textelor

dialectale, fără studierea textelor vechi românești – inclusiv cel al Bibliei), referindu-

ne doar la elemente onomastice, vor mai fi adăugate multe alte lexeme. De exmplu:

Dascăl (Munt.; „nume dat unei constelații nedefinite mai de aproape”), Jumătate-de-

pită (Transilv.; „o constelație constând din trei stele în formă de triunghi”),

Rândunica (Mold.; „numele unei stele sau al unei constelații nedefinite mai

îndeaproape”), Vărul (Munt.; „numele unei constelații nedefinite mai îndeaproape”),

Vârtelnița (Olt.; „numele unei stele sau al unei constelații nedefinite mai

îndeaproape”). Aceste denumiri, încă neanalizate lexicologic și neidentificate

astronomic, acoperă toate zonele dialectale ale României.

Printre faptele inedite trebuie adăugate și multe forme regionale (de exemplu:

pentru Țâgâra, forma regională: Țâgâla) sau învechite (de exemplu: Calea-Lactată

pentru Calea Lactee), ori, de asemenea, numele unor compuse. Referindu-mă numai

la numele compuse ale Luceafărului, la lexemele și variantele lexematice

înregistrate până acum trebuie adăugate: Luceafărul porcilor, Luceafărul ciobănesc,

Luceafărul boului.

§6. Scopul cercetării

Este bine venită o fixare clarificatoare a obiectivelor acestei analize extinse.

1. Cercetarea are în vedere sistematizarea lingvistică a terminologiei științifice

a astronomiei – analizate până la un anume nivel semnificativ din punct de vedere

filologic. Perspectiva astronomică este esențială în toate taxonomiile întreprinse.

2. Pentru prima oară în astronomia și lingvistica românească, va fi identificat

și studiat conturul specific porțiunii de boltă cerească delimitată de limba română.

7 Sunt redate aici corespondenţele numai dintre numele ştiinţific şi cel popular, fără a relua

traducerea românească a termenilor ştiinţifici (indicată în acest tabel) pentru a evita preluarea unor

inadvertenţe suplimentare privind disocierile lingvistice ale materialului.

126

Terminologia astronomică. Premize ale unui studiu lingvistic

3. Este necesară sistematizarea și completarea listei termenilor populari ai

denumirilor stelelor și constelațiilor pe baza bibliografiei stabilite. Rezultatul va fi

recuperarea tuturor termenilor populari.

De asemenea, sunt avute în vedere numele comune: substantive, adjective și

verbe (nu numai substantive cum se procedează în de obște); elemente compuse,

sintagme, derivate.

4. Studiul urmărește corelarea elementelor populare cu cele științifice pentru

identificarea unor eventuale suprapuneri caracteristice. Stabilirea circulației unor

termeni între Ts și Tp conferă caracter dinamic acestor categorii terminologice,

clarificând istoria și etimologia lexemelor analizate.

5. Se va trasa cu minuție limita dintre termenii care denumesc fenomenele

atmosferice și aceia care numesc obiectele cosmice, constelațiile, fenomenele și

procesele cosmice. În toate lucrările publicate până astăzi, aplecate asupra

terminologiei populare sau în dicționarele de astronomie, suprapunerile dintre cele

două terminologii sunt frecvente, creându-se confuzie lingvistică atât cu privire la

obiectul cercetării, cât și în identificarea fenomenologiei celor două discipline.

Faptul este oarecum de înțeles câtă vreme, până la publicarea cercetării din TMFA,

stabilirea strictă a denumirilor fenomenelor atmosferice nu a fost făcută niciodată, în

niciuna dintre limbile romanice.

6. Valoarea simbolică a lexemelor nume proprii impune factori diafazici

specifici. În măsura în care elementul artistic (literatură cultă sau populară) devine

indice de identificare lingvistică a extensiei diastratice, respectivul element va fi

inclus în analiză.

6.1. În concluzie, cercetarea lingvistică a terminologiei astronomice are un

caracter interdisciplinar. Scopul analizei este atât creșterea interesului specialiștilor

în astronomie pentru valențele lingvistice specifice limbajului lor profesional, cât și

studiul (identificare, taxonomizare etc.) făcut de lingviști privind obiectele,

procesele și fenomenele cosmice.

Bibliografie

Barasch 1852: Iuliu Barasch, Minunele naturei. Conversații asupra deosebitelor objecte

interesante din științele naturale, fizică, himie și astronomie, compuse de... I–III.

București, Tip[ografia] Colegiului Național.

Le Bœuffle 1996: André Le Bœuffle, Astronymie : les noms des étoiles, Vannes, Éditions

Burillier.

CADE = I.-Aurel Candrea, Gh. Adamescu, Dicționarul enciclopedic ilustrat. Partea I–II,

București, Editura „Cartea Românească”, [1926–1931].

Coculescu 1929: N. Coculescu, Curs de astronomie teoretică, București, Cartea

Românească.

Cotardière, Penot 1998: Philippe de la Cotardière, Jean-Pierre Penot (text tradus din franceză

de Elena I. Burlacu), Dicționarul spațiului, București, Editura Univers Enciclopedic.

Culianu 1893: N. Culianu, Curs de cosmografie, Iași, Tipografia Națională, (reeditat în

1902).

DEI = Dicționar enciclopedic ilustrat, București, Editura Cartier, 1999.

Delporte 1930: Eugène Delporte, Délimitation scientifique des constellations, International

Astronomical Union, Cambridge, University Press.

127

Cristina FLORESCU

DELR = Dicționarul etimologic al limbii române. Volumul I–II. I: A–B. Redactori

responsabili: Acad. Marius Sala, Andrei Avram, membru corespondent al Academiei.

Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, București,

Editura Academiei Române, 2011; II: Litera C. Partea 1. Ca – Cizmă. Coordonatori:

Acad. Marius Sala, Andrei Avram, membru corespondent al Academiei. Academia

Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, București, Editura

Academiei Române, 2015.

Demetrescu 1945: G. Demetrescu, Curs de astronomie, București, Universitatea București,

Facultatea de Științe.

DEXI = Dicționar explicativ ilustrat al limbii române, Coordonator științific: Eugenia Dima,

Chișinău, Arc & Gunivas, 2007.

DFA = Cristina Florescu (coord.), Laura Manea, Elena Tamba, Alina Pricop, Cristina

Cărăbuș, Liviu Apostol, Florin-Teodor Olariu, Mădălin-Ionel Patrașcu, Dicționarul

fenomenelor atmosferice, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2017.

DLR: Dicționarul limbii române. Serie nouă. 1965–2010. Redactori responsabili: acad. Iorgu

Iordan, acad. Alexandru Graur și acad. Ion Coteanu; acad. Marius Sala și acad.

Gheorghe Mihăilă. Tomurile I/3– I/8, IV – XIV. Literele D, E, L, M–Z. Tomul III.

Literele J, K, Q, București, Editura Academiei Române.

DN = Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, București, Editura

Științifică, 1961.

DN2 = Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, Ediția a II-a, București,

Editura Științifică, 1966.

DN3 = Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, Ediția a III-a, București,

Editura Academiei Române, 1978.

Farcaș 2011: Ioan Mircea Farcaș, Considérations linguistiques sur quelques termes employés

en astronomie, în „Studia Lingvistica”, 5, p. 309–313, publicația Catedrei de

Lingvistică Generală, Institutul de Filologie a Universității „Taras Sevchenko” Kiev,

Ucraina.

Flammarion 1882: Camille Flammarion, Les étoiles et les curiosités du ciel: description

complète du ciel visible à l'œil nu et de tous les objets célestes faciles à observer,

Paris, Imp. Gauthier-Villars.

Florescu 2015: Cristina Florescu, Introducere, în Terminologia meteorologică românească a

fenomenelor atmosferice (științific versus popular), Iași, Editura Universității

„Alexandru Ioan Cuza”, p. 9–29.

Florescu 2014: Cristina Florescu, Terminologii științifice și populare. Considerații

contrastive, în numărul omagial Petar Atanasov din „Romanistika i balcanistika”,

Skopje, p. 227–235.

Florescu 2012: Cristina Florescu, Eugeniu Coșeriu și chestiunea relației dintre

terminologiile științifice și cele populare, în ALIL t. LI, Institutul de Filologie

Română „A. Philippide”, Iași, p. 187–196.

Haret 1911: Spiru Haret, Astronomia populară. Natura, vol. VI, nr. 8, p. 257.

Hoyle 1968: F. Hoyle, Galaxii, nuclee și quasari, traducere de C-tin Papadopol Calimah din

engleză, București, Editura Științifică.

Ioniță 1992: Vasile C. Ioniță, Între metaforă și metonimie. Cu privire la astronime, în

„Limbă și literatură” , V, No. 1–2 , p. 23–29.

Ley 1963: W. Ley, Observatorii cerului, traducere din engleză de V. Nadolschi, București,

Editura Tineretului.

Lucescu 1900: E. I. Lucescu, Elemente de Cosmografie, Focșani, Tipografia Alessandru

Codreanu.

Luminet 2006: Jean-Pierre Luminet, Le destin de l'univers : trous noirs et énergie sombre,

Paris, Fayard, coll. « Le temps des sciences ».

128

Terminologia astronomică. Premize ale unui studiu lingvistic

MDA = Micul dicționar academic, Vol. I–IV. I: A–C, 2001; II: D–H, 2002; III: I–Pr, 2003;

IV: Pr–Z, 2003, București, Editura Univers Enciclopedic.

Nedelcuț 2000: Daniela Nedelcuț, Nume de astre. Studiu onomastic al denumirilor populare

și științifice, Editura Sitech, Craiova.

NDU = Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul

dicționar universal al limbii române. București – Chișinău, Litera Internațional, 2002,

(2008).

NDN = Florin Marcu, Noul dicționar de neologisme, București, Editura Academiei Române,

1997.

Otescu 1907: I. Otescu, Credințele țăranului român despre cer și stele, București, „Analele

Academiei Române”, Memoriile Secțiunii literare, Seria II, Tom. XXIX, p. 425–506.

Missail 1839: G. Missail, Prescurtare de astronomie populară, Tradusă din franțozește,

București, Tipografia August Ruof.

Pamfile 1915: Tudor Pamfile, Cerul și podoabele lui. După credințele poporului român,

București, Librăriile Socec & Comp., Pavel Suru, C. Sfetea, Leipzig, Otto

Harrassowitz, Viena, Gerold & Comp.

Pârvulescu 1977: C. Pârvulescu, Curs de astronomie, București, 1941 Dicționar de

astronomie și astronautică, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Pop, Blaga 2005: V. Pop, C. Blaga, Astronomie observatională, Editura Risoprint, Cluj-

Napoca.

Popov 1956: P.I. Popov, Astronomia (traducere din limba rusă), Editura Tehnică, București.

Popovici, Stănilă et alii 1977: C. Popovici, G. Stănilă et. alii, Dicționar de astronomie și

astronautică, București, Editura Științifică și Enciclopedică.

Soare 2011: Liliana Soare, Gramatica de la învățătura fizicii. Considerații asupra

terminologiei astronomice. (Amfilohie Hotiniul), Pitești, Editura Universității din

Pitești.

TDRG2 = Dr. H. Tiktin, Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 2., überarbeitete und ergänzte

Auflage von Paul Miron, [Band I–III], Wiesbaden, Otto Harrassowitz, I: 1986; II:

1988; III: 1989.

TMFA = Cristina Florescu (coord.), Laura Manea, Elena Tamba, Alina Pricop, Cristina

Cărăbuș, Liviu Apostol, Florin-Teodor Olariu, Mădălin Patrașcu și Maria Iliescu,

Rodica Zafiu, Mariana Neț, Nistor Bardu, Terminologia meteorologică românească a

fenomenelor atmosferice (științific versus popular), Iași, Editura Universității

„Alexandru Ioan Cuza”, 2015.

Ursu 1962: N.A. Ursu, Formarea terminologiei științifice românești, București, Editura

Științifică.

http://www.astro-urseanu.ro/calendar = Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Calendar astronomic.

http://www.sprestele.ro/ = Astroclubul Liceului Teoretic „Ovidius” Constanța.

http://www.astro.ro/cnra/ = C.N.R.A. Comitetul Național de Astronomie.

https://www.cosmos.esa.int/web/hipparcos/ = Cosmos. The Portal for Users of ESA's

Science Directorate's Mission. The Hipparkos Space Astrometry Mission.

Astronomical Terminology.

Premises of a Linguistic Study

The paper proposes the premises of an extensive linguistic and lexicological analysis

of astronomical terms. The perspective comprises both the scientific terminology (Ts) – the

level of the literary language, and the popular terminology (Tp) – the level of the common

and regional languages. The effectiveness of this type of contrastive analysis (Tp versus Ts)

129

Cristina FLORESCU

has been proven in the project and the volumes TMFA and DFA with respect to the

meteorological terminology.

In the description of the subject matter (§.1.) it is underlined that the astronomical

terminology is one of the terminologies integrated in our scientific and general universe of

knowledge. Due to the complexity of the epistemological universe of astronomy, the

linguistic study of this terminology presupposes a succession of preliminary dissociations

corresponding to a set of specific analytic perspectives.

In the linguistic research whose premises are articulated now the perspective of

astronomy as a science is essential in identifying the object of research, its taxonomies, the

phenomena and processes characteristic to this discipline. The names corresponding to all

these elements belong to the domain of interest of linguistics, respectively of lexicology. If

the strictly contemporary level reveals an astronomical terminology which can be subjected

with relative clarity to an analysis from a lexical perspective, the history of this terminology

poses a special type of problems. The study of astronomy presupposes, up to a certain

moment, the involvement of a pseudo-science, astrology, whose age imposes respect and

whose implications in the current language draw the full attention of linguistics.

The research aims to study the central nucleus of the astronomical terminology:

names of cosmic objects and constellations, as well as names of processes, laws, phenomena

which occur beyond the terrestrial atmosphere. The lexemes belonging to this lexical nucleus

have never been studied in their integrality. In the Romanian professional literature until now

the linguistic analyses have been focused exclusively on the onomastic aspects, the elements

under scrutiny being the names of stars and, in particular, of constellations.

Further on, the paper presents the exegetic framework (§.2.) of the matter, underlining

the previous linguistic contributions and a series of significant aspects of the astronomical

bibliography. Until now, no study has been found to be focused on an analysis of the lexical

groups which name the objects and phenomena of astronomy, especially since the research –

whose premises can be found in the current article – takes into account, contrastively, both

the level of common and dialectal language, and the level of scientific language.

After a brief presentation of certain significant aspects regarding the subject of

astronomy (§.3.), the paper develops the actual research subject on the level of scientific

terminology (§.4.), and then on the level of popular terminology, with particular stress on the

argument regarding the dynamic relationship between the two terminological levels (§.5.).

This is followed in (§.6.) by an exposition of the linguistic characteristics specific to

the astronomical terminology (with examples for every specific aspect and for every group of

lexemes); after this the analysis presents the novel elements and the objectives of the

research under development.

The purpose of this research is to increase the interest of astronomy specialists in the

linguistic values specific to their specialized language, as well as to provide adequate and

correct identifications, done by linguists, of the cosmic elements and phenomena being

studied.

130